singuratate


 

12 fara un sfert. Singura in bucataria goala , doar televizorul de dincolo merge singur asa cum stie el , pe un canal aiurea , cred ca AXN sau Hallmark . Nu ca ar fi prima data dar e prima data cand sunt singura in casa asta. Fetele sunt plecate , Madalin e la spital. Si ma bucur sa-l stiu mai bine si ma cutremur de singuratate. M-am mai dezmortit putin postand pe diverse blog-uri care-mi plac. Speram ca si al meu sa placa dar nu am prea multi vizitatori. Poate nu-i destul de interesant. Oricum , am intrat in marea lor comunitate si ma bucur cand ma regasesc in comentariile sau postarile celorlalti. Asta totusi inseamna ca nu sunt chiar singura.

Imi umbla ganduri triste prin cap.Si ma chinui sa le alung. Am fost afara mai devreme , am jumulit niste buruieni , am curatat cateva rosii , am cules cateva flori , am dat la caine si cam atat. Ma simt fara rost. Cred ca singura as muri intr-un timp extrem de scurt. Acum o inteleg pe mami (Dumnezeu s-o odihneasca) cand spunea ca fara tati nu poate trai. Drept pentru care dupa fix doi ani de la disparitia lui ( niste medici nepasatori sau nestiutori si o banala pneumonie dusa pe picioare degenerand intr-un cancer pulmonar extrem de agresiv), a venit la mine , parca sa-si ia adio , i-am dat fetele in vacanta si la cateva zile , in Vinerea Mare s-a stins si ea. Imi povestea ca l-a tot visat pe tati care-i spunea ca anul ala nu mai voia sa faca Pastele fara ea. Si ea l-a ascultat.

S-au dus tineri. Nedrept de tineri. Aveau amandoi aceeasi varsta cand au murit. 58 de ani. N-au apucat sa-mi vada fetele mari , n-au apucat sa-mi vada casa , n-au apucat mai nimic. Au muncit toata viata si cand sa se bucure de liniste , de casa lor , de viata lor si-a noastra , s-au dus. Si-mi amintesc si acum discutia avuta cu mami inainte sa plece. Urmaream la vremea aceea o telenovela . Nu sunt o impatimita a lor dar unele ma inspirau ( haine , case , gradini , atitudini ; e drept in ultimii ani n-am mai gasit niciuna sa ma atraga) Clona se numea filmul respectiv. SF-ul sa fie de vina? Si ea ma intreba

–Oare dupa moarte mai exista ceva sau pur si simplu pierim si gata? Se termina totul?

Iar eu am luat intrebarea in gluma si i-am raspuns.

–Nu fii asa mai mama , doar n-ai de gand sa ma lasi si tu! Oricum , daca e sa fie ceva , da-mi si mie un beep si-o sa stiu.

Apoi am ras si-apoi am plans amandoua de dor si a doua zi a plecat. Nu era prima data cand pleca de la mine dar parca am simtit ca e ultima oara. Nu-mi venea sa-i dau drumul din imbratisare si tot drumul pana la autogara i-am repetat “sa ma astepti ,mamile ca vin curand acasa” Mi-a raspuns “ Bine mamile , te astept. Am multe sa-ti spun” In aceeasi zi povesteam despre ea la birou si-am zis la un moment dat “mama mea , Dumnezeu s-o ierte “ Apoi mi-am dat o palma peste gura “ Doamne ce tampita sunt , cum sa zic asa ceva , mama mea traieste.”A venit seara. Am vorbit cu ea la telefon apoi tarziu in noapte m-au sunat fetele speriate (Madalina era in clasa a opta) “Mamaie nu se simte bine , o doare rau capul.” Erau singure , au chemat ambulanta , am sunat si eu de la Giurgiu pentru ca ele erau prea mici ca sa le creada cineva.A trebuit sa duc munca de lamurire ca nu e o gluma proasta. Degeaba … A murit , un atac cerebral. Agonia a durat exact doua ore timp in care Ambulanta a ajuns de la Buzau la Berca (un drum de 20 de minute). In mod normal cam trei ore dureaza un drum de la Giurgiu la Berca. Dar asta e sistemul nostru sanitar , de doi bani.Oricum, au ajuns prea tarziu.

Ea nu m-a mai asteptat… S-a dus sa faca Pastele cu tati dupa ce toata ziua pregatise cozonaci , pasca si drob. Dar s-a tinut de cuvant. Dupa inmormantare , multe nopti n-am putut dormi. Ma gandeam ca daca as fi fost alaturi de ea poate puteam s-o salvez. Intr-una din nopti m-am ridicat din pat – nu mai puteam sta , nu puteam dormi , m-am dus la bucatarie sa fumez o tigara. Aveam la vremea aceea un telefon mobil si telefonul fix. Numarul de la fix era introdus in mobil ca ACASA. Era cred ca trei noaptea , fumam si plangeam. Si deodata in linistea noptii a sunat mobilul. Am incremenit. Cine putea fi la ora aia. Lucram la o firma in Zona libera si ma ocupam de partea de transporturi. Aveam camioane care plecau in strainatate dupa marfa , eu le gaseam curse pentru plecare , ma ocupam de acte , de trasee , mai ramanea cate un sofer prin cate o vama … Mi-am zis , nu se poate , la ora asta nu m-au sunat niciodata. Nu mai puteau astepta pana dimineata? Tremuram totusi , pentru ca telefonul suna continuu. Mobilul era langa fix. Si suna , suna … L-am luat in mana si-am apucat sa vad apelantul. Era ACASA. Adica fixul meu , ma suna pe mobil cu mine langa ele. Si-apoi s-a oprit brusc. Si n-am mai avut nicio indoiala. Era beep-ul de la mami. Si cumva , m-am simtit usurata …

De atunci nu mai suport spitalele , de-atunci am o aversiune ascunsa fata de medici.De-atunci nu mai pot sa plang. E doar un geamat mut plansul meu. Ca in cosmaruri , cand ai vrea sa strigi sa urli si nu poti. Si tot de-atunci nu mai am nici sarbatori. Aveau nume de sfinti Nicolae si Maria. De atunci sf. Nicolae nu-mi aduce decat lacrimi , Craciunul e o zi ca oricare alta , sf. Maria la fel. Pe tata l-am inmormantat pe 1 Martie , Ziua Mamei e o zi trista iar Pastele (indiferent de data la care cade) nu inseamna decat moarte. Mi-e dor de ei. Un dor care ma doare , ma sfasie. Au fost niste parinti minunati , avangardisti , extrem de intelegatori si moderni chiar daca nu erau scoliti la scoli inalte. La noi n-a existat eternul conflict intre generatii. Cand m-au avut pe mine erau aproape copii. Aveau 19 si 21 de ani. Si se iubeau si m-au iubit. Am crescut in dragoste.

Datorita tatei mi-a placut matematica , datorita mamei am facut liceul de informatica ( erau doar trei in toata tara). Imi spunea , o sa vina o vreme cand toti vor avea nevoie de informatica. A venit acea vreme. De la tata am invatat sa manuiesc (atat cat pot, fara sa depind de vreun mester) bormasina , surubelnita si-mi place sa mesteresc. De la mama am invatat sa cant ( desi de atunci nu mai pot s-o fac), am invatat broderia , am invatat sa pretuiesc poezia si frumosul. De la tata am invatat sa nu-i judec pe altii , de la mama am invatat sa-i judec corect. De la tata am invatat sa nu mint , de la mama am invatat sa nu ranesc cu vorbe. Vorba nu poti s-o iei inapoi. Daca nu stii ce sa spui , decat sa doara vorba ta , mai bine taci.

Imi lipsesc enorm. Si-atat… Bucurati-va de parinti cei care-i mai aveti , amintiti-va de ei cu drag si pretuiti-i, cei care i-ati pierdut. Iubiti-i oricum si multumiti-le ca au existat si ca existati.

Anunțuri

11 gânduri despre „singuratate

  1. M-ai facut sa plang cu sughituri.Bine ca nu i-am trezit pe David si pe sotul meu, Marius,care abia a venit din misiune 🙂
    Eu am vazut-o pe mama murind.Acum mai bine de 8 ani.Am stat timp de 6 luni cu ea prin spitale,am privit-o suferind,am mangaiat-o si am tinut-o de mana si am facut-o sa simta cat de mult o iubesc.Asta cred si sper ca i-a mai alinat suferinta.Mai apoi,un an de zile ,ma trezeam noaptea si o simteam langa mine.Ma duceam la ea l mormant cu flori si ii povesteam ce am mai facut.Nu cu voce tare,ci in soapta sau chiar in gand ii spuneam.M-am dus si sa i-l arat pe David,sa ii spun ca mai are un nepotel.Mi-a lipsit si imi lipseste enorm.La nunta mea ,cand au inceput sa imi cante „Ia-ti mireasa ziua buna”am inceput sa plang de dorul ei.
    Acum merg mai rar la mormant,ca este departe,dar inca ii mai povestesc ce fac si stiu ca ma aude si stie ca mi-e dor de ea.
    Si eu am invatat multe lucruri de la mama mea si ,de cate ori fac ceva ce am invatat de la ea,ii multumesc.Nu a fost o mama care sa isi arate iubirea,care sa se exteriorizeze,sau apropiata ca alte mame,dar a fost mama mea si am iubit-o enorm.Si m-a invatat foarte multe pentru care am sa ii multumesc.Si ea s-a dus tanara,la 56 de ani.

  2. ai perfecta dreptate. gandim foarte asemanator in multe privinte. de trecut o sa trec ori de cate ori o sa scrii cate un post, pentru ca te-am trecut la Blogroll in blogul meu dedicat lucrului de mana si gradinaritului.

  3. m-ai facut sa plang la birou. acum o saptamana am pierdut si eu o fiinta draga si chiar daca era „doar o pisica”, am resimtit acut pierderea ei. te inteleg perfect, pentru ca si pe tata l-am pierdut acum cativa ani. moartea e un fenomen straniu si greu de acceptat de catre cei care raman in urma, dar se spune ca dincolo e mult mai bine. la tata eu m-am simtit oarecum usurata ca a scapat de chinurile bolii, dupa ani de suferinta. a trai bolnav si dependent de cei din jur cred ca e mai dureros decat a muri. stiu ca iti este dor de ei, dar ai vazut ca mami a ta ti-a dat un semn. si tatal meu a avut o discutie cu mine, intr-un vis de-al meu. asadar, exista ceva si dupa aceea si poate ca doar puterea gandului si a iubirii ne poate ajuta sa intram in „dialog” cu ei. singuri nu suntem oricum. ai incredere in forta suprema care ne-a creat si o sa vezi ca viata, cu toate intamplarile ei, are un sens foarte clar si bine definit.

    1. Buna Cristina. Bine ai venit. E trist si greu de acceptat. Mi-am amintit niste cuvinte (nu mai stiu in ce carte le-am citit candva demult)
      „Nu esti mai putin trist cand intelegi lucrurile si le accepti. Asa se supravietuieste! ”
      Trebuie sa supravietuim si sa ne invatam lectiile pentru care am venit aici. Cred ca viata noastra aici are un rost . Altfel de ce atata risipa de timp, spatiu si spirit? Nu cred ca suntem doar rezultatul unei „supe organice” primordiale. Suntem prea complecsi , prea divini ca sa fim doar rezultatul hazardului. De altfel nici nu cred in hazard. Tot ce ni se intampla e rezultatul actiunilor noastre. Exista, in structura nostra genetica, inscris trecutul , prezentul si viitorul. Ni s-a dat puterea de a muta si muntii din loc . Viata e un sir nesfarsit de optiuni. Moartea e doar una dintre ele. E o trecere spre altceva , o implinire pana la urma , sau posibilitatae de a o lua de la capat in acelasi plan sau in altul superior. Imi pare doar rau ca nu-i mai pot visa pe ai mei. Ii visez doar cand urmeaza sa se intample ceva foarte rau sau decisiv. Ca un avertisment parca.
      Nu sunt expliciti , nici bine definiti , doar stiu ca sunt ei. Uneori senzatia e atat de reala ca imi pare rau ca m-am trezit. De fiecare data ei imi spun ca nu e timpul si nu ma lasa sa ma apropii. Oare sunt doar vise de noapte , sub influenta gandurilor de peste zi? Nu cred. Se intampla prea rar si doar cand e necesar. Mai am de invatat. Mai am de reparat niste defecte , mai am de transmis niste invataminte , mai am de trait niste experiente. Probabil , tot ce mi-am propus inainte de a veni aici. Nu , nu va speriati , nu sunt membra a vreunei secte si nici vreo crestina fanatica , dar parca nici atee convinsa nu-mi vine sa ma declar. Cred ca pentru fiecare exista un plan. Doar ca nu e foarte explicit. Cel care ne-a facut ne-a lasat liberul arbitru. Optiuni… Lista ramane deschisa.
      Ma bucur ca m-ai vizitat. Te mai astept.

  4. Daiana,draga Daiana,cat de mult te inteleg si ce coincidenta!Mama mea tot in Vinerea Mare,dar pe mine ea m-a asteptat sa vina vacanta si de luni eram cu ea si i-am facut clatite si i-au placut si de atunci cand fac clatite intra cineva in casa la noi si-i dau de pomana .

    Eu povestesc despre parintii mei cand calatoresc si am companie in compartiment si astfel ii pomenesc si ii simt aproape de mine desi au plecat demult.

  5. Aveti dreptate dragele mele, singuratatea de fapt e o stare de spirit. poti fi singur intr-o mare de oameni sau inconjurat de prieteni in singuratatea unei camere. E reconfortant sa va stiu alaturi chiar daca nu va cunosc dar va recunosc si va multumesc pentru incurajari. Si va astept mereu cu drag, nu doar la necaz ci si la bucurie. Stiu ca trebuie sa fiu ”barbata” dar dati-mi voie uneori sa fiu si obosita si sa-mi odihnesc gandurile pe umarul vostru.

  6. nimeni nu este singur Daiana..trebuie doar sa deschidem ochii si vom vedea ca suntem inconjurati..de familie,de prieteni,de necunoscuti…singuratatea ne-o facem noi…
    Bine ai venit in blogosfera…si eu sunt mica si nestiutoare,insa scriu pentru mine,nu am nevoie neaparat de vizitatori..si de cand scriu(mereu am scris,am caiete pline),ma simt bine si eliberata…
    Sanatate sotului!
    O sa mai vin pe aici,e liniste ,curat si frumos…

  7. Daiana ,
    Toti mortii mei sunt foarte vii si foarte prezenti in viata mea.(nu, n-am sa incep cu bu-hu-hu, nu vorbesc cu fantomele si nici nu ma bantuie vreo entitate.)
    Prefer sa mi-i amintesc vii, fericiti, razand, in deplinatatea puterilor, sa retraiesc starea mea de bine alaturi de ei, pentru ca definitorie mi se pare viata si nu moartea lor.
    A-i plange mereu mi se pare egal cu ai mai omori cate putin, de fiecare data.
    M-a fascinat mereu un vers din prelucrarile de folclor ale lui Eminescu:
    „stelele de-asupra mea
    nimeni nu mi le-a lua.”
    Ia-ti si stelele cu tine, Daiana, si-ai sa vezi ca n-o sa-ti mai fie asa de frica de singuratate.
    Iar despre sotul tau, asteapta-l cu mai multa incredere, are nevoie de optimismul si calmul tau.
    (Da, stiu, e foaaarte usor sa dai 10 bice la fundu’ altcuiva)
    Da’ daca tre’be, tre’be!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s