news


mi se pare o vesnicie de cand am inceput acest blog. am imbatranit in trei luni cat intr-o viata. e totul atat de departe ca nu-mi mai amintesc cum e sa traiesti zilnic fara teama , sa -ti poti face planuri pe termen lung sau scurt fara ca vreo umbra sa-ti intunece gandurile , sa visezi…

a venit si vremea acestor versuri

dar indoiala ca un vierme roade

din vise tot ce trudnic mai cladesc

cand clipa de speranta implinita

cu alte clipe triste o platesc…

pareau la vremea aceea (acum douazecisiceva de ani) niste versuri aiurea , fara cap si fara coada , fara suport . nu s-au concretizat intr-o poezie ci au zornait surde ani la rand si ma rugam de fiecare data sa nu ajung sa  le traiesc. dar a venit si vremea lor…

Mi-a dor de vremea cand singura grija era examenul Crinei sau ce mai facem de mancare azi , sau trebuie sa vaccinam cateii , sau daca nu mai ploua ne apucam sa facem gardul. Lucruri banale , griji marunte , fleacuri , prostioare…

mi-e dor de vremea cand bucuria cea mai mare era ca vine weekend-ul , ca suntem impreuna , ca facem un gratar , ca a mai trecut o saptamana si vine concediul.

au venit multe weekend-uri de atunci , au trecut multe saptamani , a venit si a trecut concediul , a trecut vara , a venit toamna , a venit tristetea , supararea , ingrijorarea , indoiala , certitudinea ,disperarea…

am uitat de gradina , de gard , de catei , de flori si rosii manate , de cartita din gazon…

am invatat despre „boala al carei nume nu poate fi rostit” ca sa parafrazez o carte la moda. iesim din lumea noastra si incercam sa ne integram intr-o alta comunitate. nu mai caut forumuri si bloguri despre gradinarit , lucru de mana si chestii frumoase sau haioase.

clinici , medici , diagnostic , spitale , simptome , clasificari , stadii de boala si indicatori de prognostic au devenit link-uri zilnice.

invatam sau macar incercam sa invatam sa traim in noile conditii date…

date de cine si de ce tocmai noua?

cu ce am gresit , unde , cand?

n-am mintit , n-am hulit , n-am facut rau nimanui , n-am furat , n-am omorat pe nimeni , am vrut doar sa traim. linistiti . ne-am multumit cu ce-am putut obtine , muncind cinstit si fara compromisuri , ne-am crescut copiii bine , curat si frumos asa cum am fost si noi crescuti , ne-am iubit si respectat parintii , ne-am iubit si ne-am respectat pe noi insine si unul pe celalalt. am indraznit sa visam si sa fim fericiti. o vreme… si atunci de ce ?

diagnostic stabilit

limfom malign non hodgkin stadiul IIIB cu celula mica B de zona marginala cu secretie de tip IgG K pozitiv.

prima cura tip CHOP  -vineri 10 sept – 13 sept. 2010

e bine dar foarte obosit – simptom de boala si efectul secundar al chimioterapiei

ma lupt sa gasesc puterea sa zambesc , sa-mi inghit lacrimile , sa-mi adun gandurile si sa gasesc cuvinte de imbarbatare. Ma lupt sa gasesc puterea sa-i arat ce flori au inflorit , ce pomi au rodit , ce prostioare a mai facut Kimi , de cate ori a scapat Rex si cat de cuminte s-a facut , cate rosii am cules si cate au crescut in cires, nimicuri nostime de la birou …

cand eram acasa – cred ca prin liceu – a noua sau a zecea , gasisem pe la tara o catelusa , maidaneza , mica  si bondoaca. fara stapan , s-a agatat de masina noastra si nu ne-am indurat s-o lasam in camp si-am luat-o acasa. am botezat-o Katanga. Era sufletul curtii. pe cat era de mica cu  atat mai mult isi arata recunostinta fata de noii stapani latrand la tot ce misca. incepand de la galagioasele vrabii din plopii de langa gard , la pisicile din vecini , la muste si fluturi pana la masinile ce treceau pe drum. iar daca cineva intra in curte (fara teama desigur ca daca i-ai fi dat un sut o aruncai peste gard) il petrecea pe intrus de la poarta pana la usa mergand de-a-ndaratelea si latrand ca o apucata. Katanga latra chiar daca tremura la randul ei de frica , dar latra .

A ramas de-atunci o vorba la noi – a latra precum Katanga- chiar cand mori de frica.

cam asta incerc sa fac eu acum – latru precum Katanga , la pietre , la luna , despre flori si gradini , despre tot felul de nimicuri desi in suflet am o teama imensa si-o razvratire si mai mare. De ce noua , de ce noi…

Latru precum Katanga , intreb prostii si raspund tot eu , si nu pot sa nu vad zambetul trist si intrebarea nelipsita – ce e mai Danusca? ce-ai zis ca nu eram atent- si-mi vine sa urlu si atunci rad si-o iau de la capat si latru necontenit precum Katanga…

si-acum m-am ascuns si plang  , simt nevoia sa plang in hohote  si n-am pe cine sa intreb si nici nu-mi poate raspunde nimeni de ce noua , de ce noi…

7 thoughts on “news

  1. E prima data cand intru pe blogul tau si m-am cutremurat.

    M-am cutremurat pentru ca iti inteleg toate trairile si spaimele si nelinistile si indoielile. Le-am trait anul trecut cand tatal meu era bolnav. Totusi, nu avea un diagonstic atat de drastic, dar inmultirea afectiunilor si durerilor in fiecare zi, numai linistit nu te lasa sa fii.

    Dormeam noaptea ca o mama cu un nou-nascut, ma trezeam la fiecare scartait al usii camerei lui si imi tineam respiratia si ma rugam sa se duca la baie si nu sa se plimbe prin casa de durere sau de lipsa somnului… Asa ca imi e destul de usor sa-mi imaginez prin ce trebuie sa treci tu. (am citit la postul anterior ca e vorba de sotul tau).

    Nu te intreba de ce tu, de ce voi, pentru ca n-o sa gasesti raspunsul la intrebarile astea. I se poate intampla oricui, boala si moartea nu aleg. Fii tare si prabuseste-te doar cand totul va fi bine. E o boala si bolile pot fi invinse, cu gandul asta trebuie sa mergeti mai departe. Si oricat de rau e acum, trebuie sa aveti incredere ca tot raul e pentru binele final.

    Va tin pumnii si va doresc ca totul sa se termine cu bine, indiferent cat e drumul de anevoios pana acolo.

  2. Draga mea,un lucru stiu sigur,Dumnezeu nu pedepseste,nimeni nu pedepseste pe oameni imbolnavindu-i,sa fii sigura de asta.Deci,nu te mai intreba de ce noi?
    Cu 5 zile inainte de plecare m-am internat sa-mi fac o investigatie dupa ce chirurgul m-a speriat(dar fara sa reuseasca).Investigatia a fost bestiala,fara analgezice,infiorator de dureroasa,am lesinat de 2 ori in timp de 15 minute de durere si i-am spus medicului ca orice ar gasi el acolo eu tot plec in Australia,apoi fie ce-o fi.
    Am slabit 5 kg in acele zile si m-am bucurat sa aflu ca este o colita eritematoasa.
    Dar,spune-mi ,Daiana,ti-au rasarit „nu ma uita-urile”? 🙂
    As vrea sa nu ti mai pierzi energia cu gandurile negre,doar speranta ca sotul tau va depasi si se va face bine ajuta.Te imbratisez si Doamne ajuta!
    Sotului tau spunei sa-si repete in gand,cu sinceritate:o sa ma fac bine.De multe ori.

  3. daiana…nu exista raspunsuri la aceste intrebari..
    eu nu am ce iti scrie,daca ma doare pe mine ,,durerea” ta…nu pot decat tace..cuvintele ar fi de prisos..
    nu iti pot spune decat ca virtual,sunt alaturi de tine,de voi..cu toata fiinta mea…
    ma rog si ma voi ruga,sa fie bine..
    si pe tine te strang tare tare in brate si iti dau din puterea mea inca un pic,incat sa adaugi la a ta…
    trebuie sa treci peste asta si sa fii puternica si stiu ca esti..

  4. Ai gasit intrare la Coltea? Ai nevoie de altceva? Spune daca este ceva de care ai nevoie pentru ca orice as scrie aici nu poate sa exprime compasiunea pe care o simt pentru sotul tau, pentru tine si intreaga voastra familie. Putere, draga Daiana, va urez multa putere.

  5. Este a doua oara când citesc blogul tău şi rămân fără cuvinte, nu am decât lacrimi în ochi şi mă gândesc la suferinţa ta. Nu ştiu ce aş putea să-ţi mai urez şi eu … doar că mă voi ruga pentru sănătatea ta, sincer! Te îmbrăţişez cu drag!

  6. Stiu ce simti. Am trecut prin asta. Nu e deloc usor, nimeni nu iti poate spune cat va dura, DAR VA TRECE! Vei avea din nou zile senine, te vei intoarce incet la viata de dinainte, perioada asta va fi un cosmar pe care nu-l vei uita, dar nu te va mai durea atat. Totul este sa rezisti, sa ai speranta, sa ai incredere in tot ce ti se poate intampla bun, sa nu disperi, sa nu te vaicaresti si mai ales sa NU TE MAI INTREBI DE CE VOUA. Este inutil. Nu stim noi, muritorii, care sunt caile Lui. Din toata revolta care m-a incercat in perioada neagra pe care am trecut-o si eu am invatat un singur lucru: nu de la El imi venea suferinta, El lupta pentru mine si cat timp nu am inteles asta, ma zbateam de una singura in bezna. Cand mi-am dat seama ca numai El ne mai poate ajuta si ne ajuta, sufletul mi s-a usurat si lucrurile au inceput sa se repare. Ai incredere si rezista cu stoicism. Va fi bine, repet.
    Mai scrie-ne prin ce treci, nu te insingura si cauta sa iti apropii pe toti cei dragi si sa imparti povara cu ei.

  7. Offff! Cuvintele sunt de prisos insa as vrea sa am o putere mare-mare sa-ti sterg toate lacrimile si sa fie totul cum era inainte; cele mai mari griji sa fie rosiile manate, furtuna care a stricat gradina, maioneza taiata…
    Te imbratisez sincer si nu te da batuta! Tu esti acum stalpul casei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s