ce cantam in masina-pentru Laura

ca raspuns pentru Laura 

candva , demult , aveam o voce foarte buna.Si nu ma laud dar n-o spun nici cu falsa modestie. Cantam pe cand eram copil de gradinita , la generala , in liceu , am cantat si-n facultate , aveam chiar o trupa , eu vocal bineinteles , ne compuneam singure melodiile. Primul cadou de la M. a fost de ziua mea cand mi-a daruit chitara lui. A plecat din Brasov special  sa o ia de la Giurgiu sa mi-o aduca mie. Doamne ce vremuri. Apogeul il atingeam in sesiune ,  cand dupa toceala de rigoare ma duceam pe scari – casa scarii avea o rezonanta fantastica- si-i trageam o cantare de una singura. Dupa prima melodie , se umpleau scarile. Ma opream sa nu -mi deranjez colegele dar ma puneau sa cant in continuare. Apoi , pe vremea cand predam la scoala , ca am cochetat si cu asta vreo sapte ani – suplinitor de engleza la o scoala din oras- am incercat sa-mi fac orele cat mai nestresante , aveam si un director foarte intelegator (Dumnezeu sa-l odihneasca pentru ca intre timp s-a dus) si ce alta metoda mai buna era decat sa cant. Pentru si cu elevii mei. Mai tarziu , m-am inscris la scoala populara de arta de aici pentru niste cursuri de canto – inca nu renuntasem la ideea cantatului – am participat la cateva concursuri, imi placea chiar daca nu mai eram la varsta potrivita. Cantecul a facut parte integranta din viata mea. Dar , mereu exista cate un „dar” , au venit acele zile negre si de atunci pur si simplu nu mai pot scoate un sunet. Nimic. Pentru ca imediat ma podideste plansul. Nu ma pot stapani. Si in continuare , ca sa nu mai am niciun stres , am fumat in nestire pentru ca sa termin odata pentru totdeauna de tentatia cantecului. Vocea mi s-a dogit (dar nu definitiv ), tonurile joase au devenit prea joase iar cele inalte prea inalte. Degeaba insa, cant in gand , dar numai chestii triste „dust in the wind” si ” nothing else matters” . Imi place blues , budha bar , jazz , uneori rock , muzica orientala imi trezeste niste amintiri ancestrale , niste doruri nestiute , ma incanta muzica japoneza ,imi place muzica lautareasca ,  muzica veche , mor dupa Edith Piaf , am crescut cu vrafuri de placi de patefon , apoi discuri , apoi benzi magnetice si-n final ultima tehnologie CD. Ma apuca uneori , v-am spus ca doar in gand , si tin ritmul cu piciorul , mai dau si din cap si lumea se mai uita lung. Am avut un dar insa l-am pierdut. Pentru ca asa am vrut , pentru ca devenise o povara. Mi-au ramas niste inregistrari pe care nu le mai ascult pentru ca imi fac rau. N-a fost sa fie asa si nici n-a fost bine ce-am facut. Poate cu timpul durerea ar fi trecut , poate as fi putut canta din nou dar mi-am taiat singura orice cale de intoarcere. Mai bine ma opresc aici.

Publicitate

argila – sa redevenim copii

am descoperit (mai mult timp in urma) argila. La magazin , frumos ambalata , rosie sau alba , usor de modelat , rezistenta , se coace in cuptor sau pe calorifer.

Iata ce-a facut Crina intr-o seara de plictis.

Această prezentare necesită JavaScript.

Bulgare de flori -crizanteme

Această prezentare necesită JavaScript.

Kimi e bolnavior

Ma vaitam ca nu se intampla nimic. Pe naiba , azi a venit Madalina acasa si zapacitul de Kimi a alergat ca un bezmetic la usa si dupa un sfert de ora era la pamant. Ne-am mirat , l-am bibilit , l-am pipait si in final dupa gandurile cele mai negre si scandalul de rigoare fiecare acuzandu-l pe celalalt ca e de vina – bietul de el abia se misca , respira greu si tremura continuu si se uita la fiecare cu o privire de ne venea sa ne dam palme – am descoperit ca buba e la labuta dreapta care pe undeva pe la cot sa zicem e ori sucita ori scrantita ca plange si ne musca daca punem mana. Deci , ca de obicei nicio sambata fara griji , niciun weekend fara probleme. Urasc weekendul. Nu am veterinar , maine nu stiu daca e vreun cabinet deschis si e exact cireasa de pe tort treaba asta. Si mi se rupe sufletul cand vad cat sufera saracutul. Nici nu poate dormi ca vrea sa se intinda si-l doare , am incercat sa -i fac o fasa dar nu ma lasa. Nu cred ca e rupt piciorusul (desi are niste fusisoare de oase) pentru ca , e drept mai greu dar calca pe el. Dar durerea cred ca e groaznica pentru ca e pur si simplu ametit , abia se aseaza si-n rest nici apa nu-i trebuie dar’mite altceva…Deci in noaptea asta sunt de serviciu la infirmerie. Asa ca sa ma invat minte sa nu mai provoc soarta. Ma bate gandul sa chem un popa sa faca festania la casa ca prea merg toate pe dos. Aaaa si nu mai stiu daca v-am spus ca s-a dus dracu si combina frigorifica. Nu e vorba de butonul de care zicea tembelul ala de mester ca l-a schimbat si tot nu merge. Deci , ce ziceam de nada , nimic , nothing …. everything , totul , aventuri sa nu-mi ies din mana. Asta e , noapte buna , din nou , doar pentru voi , eu voi avea ochii scosi maine si vreo zece musafiri ca facem petrecerea Crinei. Si-o vizita la vet dis de dimineata.

nada – nu a florilor ci a spaniolilor

Nu am chef azi…. nu am chef azi …. nu am chef de nimic…. parc-asa sunau versurile. Am vrut ca merg mai departe cu casa , m-am oprit ca m-am impiedicat de colectia de pietre pe care am lasat-o ca mi-am adus aminte de cea de farfurii si alte prostii , intre timp am gasit pozele pregatite pentru gradini verticale ca mi-au sosit cuiburile dar nu le-am montat asa ca n-aveam ce sa va arat. Bormasina s-a stricat , circular n-am , masina de cusut scartaie (am nevoie de-un „specialist ” s-o regleze), in gradina s-au cam dus toate , vreau sa amenajez un dressing la etaj ca intre timp camera Crinei a devenit depozit dar n-am apucat sa iau lemn inainte de ploaie …. Si uite-asa , mai o masina troznita , mai un comentariu , mai un site nou descoperit… mai o balmajeala pe ici pe colo , a mai trecut o zi , si-o saptamana si mai gata o luna din viata mea. Nici macar nu ninge , e un cer nici macar plumburiu ci spalacit de la un cap la altul. Nici macar nu ploua , nimic , nimic , nimic. Nothing , nada…

Puteti sa nu comentati , nu ma supar , nici nu e nimic de comentat….

Weekend placut sau cum ar fi spus Pruteanu , un sfarsit de saptamana placut , excelent , minunat , linistit , fericit….

colectiile mele – suiseki -(1)

Pentru geamana mea de suflet

Si iata cum absolut intamplator am descoperit anul acesta ca a colectiona pietre este o forma de arta.  De ani de zile adun pietre. Uneori m-a frapat asemanarea cu un obiect , alteori cu un animal , alteori cu o floare sau un munte in miniatura. Alteori mi-a placut culoarea profilata pe o plaja alba , sau felul in care se vedeau pe fundul apei. Alteori , le-am primit de la persoane dragi care-mi cunosteau pasiunea pentru bolovani. Iar anul acesta , pe cand ma pregateam sa le  fac poze sa vi le arat , absolut intamplator (nici nu mai stiu ce cautam pe net) am gasit aceasta definitie preluata de aici    

” Definition of Suiseki”    „………………Suiseki are natural stones that suggest natural scenes or animal and human figures. ………Suiseki are traditionally displayed either in carved wooden bases (daiza) or in shallow ceramic or metal trays (suiban).”

Si m-am bucurat sa constat ca sunt intreaga la minte.

Unora le-am dat un nume , altele isi asteapta cuminti randul la botez pana cand inspiratia va fi mai darnica. Poate ma ajutati si voi.

Unele sunt din tara , altele de pe alte tarmuri. Oricum cand ma duc undeva , o bucatica de portbagaj e rezervata bolovanilor mei.

Printre primele pietre adunate se afla Sfinxul. Eram in concediu prin Moldova , o noapte am dormit la Durau – apropos , frumoase locuri ingropate in uitare si delasare , voita as crede eu- intr-o casulie de lemn. Era cam frig , cam tarziu si cam ploaie. Iar noi ne cam plictiseam. Fetele mai ales. Si-atunci i-am spus Crinei – afacerista casei – ca-i dau 5000de lei(vechi)  pentru fiecare piatra frumoasa pe care o gaseste. A cautat fata mea vreo ora si dupa ce mi-a prezentat o poala de pietricele pe care i-am dat vreo 70000 a scos Sfinxul si-a zis „asta-i cea mai frumoasa”Asa era si gasise si suportul adecvat. Are o culoare usor verzuie in realitate.

sfinxul

Cea de a doua imi sugereaza o civilizatie disparuta de prin America de sud. Daca-mi amintesc bine am gasit-o prin pietrisul de la constructia casei.

olmec

vrajitoarea

Asta-i vrajitoarea , bolovan de garla de la Buzau.

Si ultima din seria aceasta este fantoma de Halloween

fantoma

(va urma…)

casa loco (6)- „cu stanga tii , cu dreapta bati…”

 Oamenii munceau repede si bine. Sapaturile mergeau ca pe roate. Se contura intrarea , livingul , bucataria….

Totul era pregatit cu minutiozitate. Unchiu Ion , dulgher batran , se ocupa de cofraje , invatandu-l pe Ionut (ucenicul lui) cum se bate cuiul repede si fara sa-ti zdrelesti degetele. Ascultandu-l parca-mi venea si mie sa iau o mana de cuie si sa incep sa bat” cu stanga tii , fixezi , cu dreapta bati – tine ciocanul ca lumea nu tocmai de la capatul cozii ca-ti dai peste degete – ai vazut , … cu stanga tii , cu dreapta bati”. Intr-un final am si facut-o ca muream de pofta . Si mi-am facut un scaunel.

scaunelul , cafeaua si lunga asteptare a betonierei

1 Mai a fost sarbatorit in cel mai autentic spirit comunist adica prin munca. S-a turnat fundatia. Daca-mi amintesc bine era o zi de marti , cele trei ceasuri rele trecusera – adica legatura de curent se restabilise – o vanzatoare de la depozit ma scosese din priza sa-si incarce telefonul- pompa fusese reparata – nu erau decat niste pietricele prinse in angrenaj , rezolvate de Nelu-apa. Cam asa arata agenda telefonului meu. Nelu apa , Dan casa , Cristi beton , Cristi elefant , Cristi pietris , Gabi curent , Gelu instal si multi altii fiecare cu ce era responsabil. Am avut dintotdeauna o proasta memorie a numelor. Cunosteam o persoana acum si peste o zi nu mai stiam cum il cheama. Retin insa foarte bine fetzele. Asteptam masina cu beton – al treilea ceas – fusese trimisa in alta parte ( n-am suportat niciodata neseriozitatea. Daca zici ca vei veni , vino , nu ma pune pe drumuri de pomana.) Asteptam infrigurata , de la birou ma sunau – cand veniti ca asteapta lumea – sa astepte ca doar nu i-am pus eu sa se buseasca-veniti ca au sunat de la centrala sa intrebe … las’sa intrebe , zi-le ca am murit- si mult nu mai aveam. Intr-un final a aparut si minunata betoniera .Soarele era bine sus pe cer , pompa este , bifat , curent este , bifat , beton este , bifat , moneda este , bifat – ca doar nu era sa nu respect traditiile locale , in talpa casei se afla ingropata o moneda de argint sa ne apere de rele zice-se.

Normal ca seara au urmat raportul , plangerile , consolarile , laudele si pozele de rigoare.

minunata betoniera

atentie se toarna

atentie se toarna

atentie se toarna

gata

casa loco (5)- the very first day

 

Echipa de mesteri a fost o binecuvantare pe capul meu obosit. O echipa din sase oameni ( completata ocazional cand era nevoie cu alti doi , maxim trei) , adventisti. Sase oameni seriosi pana la extrem , cu care n-am avut nici macar o discutie in contradictoriu. Bine ca au terminat treaba asa cum au promis , in trei luni ca altfel probabil ar fi reusit sa ma converteasca si pe mine – care fie vorba intre noi nu-s chiar dusa la biserica-. In primul rand fumez , in al doilea beau multa cafea , in al treilea mananc pe sponci , in al patrulea da Doamne sa nu ma enervez ca atunci am un limbaj destul de colorat , demn de imblanzirea scorpiei , cu un repertoriu de vorbe de duh ce l-ar face si pe dracu sa roseasca uneori.In rest , daca n-am motive pot fi o lady fara probleme. Si cu ei n-am avut probleme. Adventisti fiind , n-aveau decat o pretentie , vinerea la ora trei sa inceteze lucrul si sa-si primeasca plata pe o saptamana. Nu i-am luat de la vreo firma dar recomandarile erau excelente si nu s-au dezmintit. Au lucrat cu planurile in fata , ba pe ici pe colo am avut si cu cine sa ma consult -ca arhitectul si-a luat banul pe planurile migalite de mine si pe-acolo n-a mai trecut.N-aveau probleme nici cu sarbatorile religioase ortodoxe , nu le-am dat masa si nici bautura. Pana si apa si-o aducea fiecare de acasa.Daca era dupa ei ar fi lucrat si duminica dar pentru mine ar fi fost deja prea mult. La mine pe santier nu se injura , nu se spuneau glume fara perdea si nici nu se cerea bere de racorit. Nu rasunau strigate indecente ba dimpotriva , decanul de varsta , unchiu Ion ( ca toti erau frati , unchi , nepoti ) le tinea cate o predica sa mearga treaba cu spor. Astfel ca intr-o frumoasa zi de aprilie , mai exact pe 23.04.2007 de sf. Gheorghe , fix la ora sase dimineata a inceput lucrul si s-a batut primul tarus.

Pana seara era construita baraca pentru materiale , WC-ul (fara acoperis – dupa cum mi-a explicat Dan, seful echipei – ca sa nu fie tentati de umbra) trasata cota zero si fixat perimetrul casei. Pompa functiona , curentul fusese tras , aveam lumina in curte si paznic pentru materiale. Ei , n-a mers totul chiar struna ca la montajul pompei s-a rupt o ureche de prindere , a trebuit sa aduc pe cineva s-o sudeze , cauta sudor , la montare s-a gresit pozitia , cheama mesterul de pompe sa ne descurce treaba cu “clapetul “ care se incapatana sa nu se ridice , dar una peste alta la sfarsitul zilei raportul catre “sefu” a fost multumitor si insotit cu un vraf de poze spre dovada.Incepea perioada CASA LOCO

Această prezentare necesită JavaScript.

Va urma…

luna-n ceata

cam asa arata ceata

 

si cam asa arata luna

 

in toata splendoarea ei

craciunica fondanta

am primit-o prin primavara cred , nu avea flori. Surpriza a fost cu atat mai mare cand i-am descoperit culoarea.

Această prezentare necesită JavaScript.

casa loco (4) – before

 

Va spuneam ca era (si inca este din fericire) o zona in afara orasului , nici macar la un drum principal ci putin mai in camp. Nu aveam utilitati de nici un fel. Cu exceptia putului sapat cu cativa ani in urma , nimic. Dar era un simplu put cu o pompa de mana. Nu faci o casa cu asa ceva. Am cumparat o pompa electrica dar nu aveam curent. Am tratat cu patronul unui depozit aflat la vreo 200 de m de noi sa tragem un fir de la el. Cumpara stalpi , cablu , contuar, imprejmuieste locul , scoate 15 randuri de vie (bine ca nu era prea grozava), toate astea intr-o singura iarna. Bine ca trecuse. Astfel ca in primavara pe cand infloreau corcodusii locul arata cam asa.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cea din poza este matusa mea Pusi , sora mamei mele. Si, Doamne , cat as fi vrut ca si mama sa fie cu mine. Cate as fi avut sa o intreb….Cate as fi avut sa-i arat si sa-i povestesc….

pasarea phoenix

Acum mai multi ani , intr-o padure de prin nordul Moldovei am gasit ceva. O creanga uscat de pin sau brad , mancata de carii.
Am plimbat-o cu mine sute de kilometri pana am ajuns acasa.
Era sa fie aruncata de zeci de ori din portbagaj si in ultima clipa o adunam de jos si-i mai gaseam un locsor.
Acum si-a gasit locul definitiv.

drumul spre casa

apus de noiembrie

Această prezentare necesită JavaScript.

Noapte buna

sertarul cu maimute

cred -ba sunt sigura- ca in fiecare casa exista un sertar cu maimute. Ce e ala? o sa va intrebati. Acel sertar in care se aduna zilnic fel de fel de nimicuri extrem de importante atunci cand ai nevoie de ele , ba mai mult , pentru a le gasi e nevoie sa cautati de mai multe ori si in final sa rasturnati sertarul.

Imi plac sertarele , sunt utile , mai utile decat rafturile sau cutiile , dar la compartimentare lasa de dorit. IKEA a rezolvat problema elegant si eficient dar foarte scump (pentru mine cel putin). Asa ca am gasit o varianta superconvenabila.

Pozele vor spune totul cu atat mai mult cu cat grilele pot fi confectionate de voi dintr-un carton mai gros. Eu am avut noroc si le-am gasit la reduceri intr-un supermarket local.

Lifestyle (2)

V-am mai spus ca nu-mi place sa bucataresc? Probabil ca da. Scuze pentru repetitie dar imi place sa asez masa. Nu am ceva clar in minte , astept inspiratia de moment. Deci , sambata a fost ziua mea (de fapt vineri dar invitatii au venit sambata). Socrii , cumnata , fetele si noi. Ceva restrans ( ca de cand avem casa nu mai avem prieteni prea multi). O fi din cauza drumului …. In fine , dupa ce-am robotit o dimineata intreaga prin gradina (sublieniez in gradina nu la bucatarie) , fiind asa o zi minunata cum de multi ani n-am mai avut in perioada asta , am decis sa mancam afara la lemn sub corcodusi. Aranjamente cu crizanteme , fata de masa de in , niste lastari de „mana-maicii-domnului” (dupa masa i-am infipt in gradina pe langa gard ), cald , frumos , o adiere de vant care-mi strica putintel planurile….

Rezolvare- pietrele mele de colectie si-au gasit utilitatea , la fel si roscovele adunate cu vreu doua zile inainte ca prea erau frumoase , un ghem de sfoara groasa , si-un manunchi de macese rubinii din tufisul din spate. Gratarul a ramas in grija lui M.

Si iata ce-a iesit:

casa loco (3) – the best news ever

 

Cand m-a sunat Madalin sa-mi spuna ca are o veste foarte importanta pentru viitorul nostru , sincer nu prea stiam ce sa cred. Era plecat pentru a doua oara in misiune de data asta pentru doi ani. Din care trecuse doar unul. A mica daduse admiterea la liceu , a mare era la facultate. “Uite ce m-am gandit …si dupa o scurta introducere cat se poate de la obiect a venit si concluzia … deci , cauta un arhitect , vezi ce acte trebuie sa facem , vezi ce aprobari trebuie sa luam , de unde , cum , cat ne costa … etc” Nu-mi venea sa-mi cred urechilor. Probabil ca aratam mai rau ca vitelul la poarta noua pentru ca fetele ma intrebau daca s-a intamplat ceva cu tati. Iar eu nu puteam decat sa balmajesc cate un da anemic pentru ca simteam ca ma sufoc -de bucurie , normal. Intr-un final am reusit sa spun “avem casa”. Cuuum? Asa , gata s-a hotarat , la primavara incepem casa , pana atunci ne ocupam de acte si de materiale. Era toamna lui 2006. Si-am inceput.

Cauta reviste , schite , desene , petice de hartie cu adnotari , site-uri pe net , articole de pe unde fusesera uitate.

Cere aprobari , scoateri din circuit agricol , aviz de la electrica , aviz sanitar , aviz de nici nu mai stiu de care , planuri , situatii , proiect. Alergatura , asteptare , nervi , discutii contradictorii cu functionarasi de pe ici ,de pe colo. Parca ma vad in biroul cucoanei de la primarie care-mi spunea clar si raspicat ca regimul de inaltime al casei in zona (care zona nene ca era camp cu flori) era de P+E+M. Deci daca mi-ar fi trecut prin cap sa nu fac etaj , uite-asa ca n-aveam chef sa urc , nu puteam obtine autorizatia de constructie.

Alte discutii , alte parlamentari , scotoceste legi si argumenteaza. Culmea e ca aveam  doi vecini ( nea Marin si Fane) care-si ridicasera casele doar parter si mansarda. Eu trebuia s-o fac si cu etaj si cu mansarda. A iesit ca mine pana la urma, parter si etaj mansardat , dar si ca ei pentru ca podul va fi adevarata mansarda ( atunci cand va fi pus la punct). Cred ca daca s-ar fi ocupat M. de hartoage casa ar fi ramas si azi in stadiul de vis indepartat. Dar era visul meu si nu puteam rata o asa ocazie.

Purtam zilnic o adevarata corespondenta de razboi cu el , ne sfatuiam , ne intrebam , faceam machete din carton ca sa fie mai sugestiv ce voiam sa-i arat , apoi le fotografiam si le trimiteam pe mail. A fost frumos , a fost greu , a fost inimaginabil.

N-aveam masina si bateam zilnic zeci de km pe jos (chiar daca orasul e mic) de la o institutie la alta , de la un birou la altul , la arhitect , la primarie , la taxe si impozite , la notar , la … Pe de alta parte , trebuia sa cumpar si materialele , balastru vreo sase masini in prima faza , cherestea (scandura , grinzi , sipci ) , BCA (desi as fi vrut caramida) , ciment , fier beton , sarma , cuie , platite toate si lasate in custodie pana la inceperea lucrarilor. Am avut noroc , le-am gasit ( numai eu stiu cat le-am cautat) , le-am platit , am tocmit echipa de mesteri , am stabilit data de inceput.

Inca mai pastrez sacosa in care am adunat toate facturile si notitele. O vreme le-am tinut sirul . Mai tarziu , cand gluma a inceput sa se ingroase am renuntat. Intrasem deja in caruselul cheltuielilor “fara numar , fara numar , fara numar….”

Această prezentare necesită JavaScript.

lucrari in gradina – poze

Sapat la casma , pus ceapa si usturoi , pus trandafiri , plantat piersic , par , gutui ,mar , cires , curatenie de toamna. Nu toate apar pe aici dar credeti-ma pe cuvant.

si-am strans toamna dupa toamna….

si-am ajuns pe la p………naaaaah , nu va spui’ sic!

Maine voi vedea – circular sau vacsea di par. Da Doamne sa fie circular.
Sa fiti sanatosi si va astept la party (sambata ca-i vichend)

casa loco (2) – a doua casa

 

Glumeam cu obisnuinta. Fetele se marisera si nu prea mai aveam loc. Asa ca…

2001.M. era plecat in prima misiune. Un an si jumatate. Nu stiu cum se face dar toate momentele importante le-am trecut cam singura. Moartea tatei , examenele fetelor, schimbarea apartamentului …

Schimbarea apartamentului ! Si implicit amenajarea lui. De data asta apartament cu trei camere , la etajul trei din patru , pe aceeasi strada cu primul , vis-a-vis de curtea socrilor mei. Trei minute de centru , garaj peste drum , pivnita si toate cele. Bloc din placa unde mari modificari nu prea mai aveau loc. Amenajat de nu se poate ca mi-a luat doua saptamani sa scot amenajarea veche (gresie , faianta , inlocuit tevi, tocarie noua , termopane , usi reconditionate , schimbat usa intrare , scos turturei de pe tavane , stucaturi si alte brizbrizuri). Ma consolasem oarecum cu ideea ca in afara de camara/debara din bucatarie ( nu stiu ce aveam cu camarile dar cu ea bucataria era lunga si ingusta iar eu doream spatiu) nu mai aveam ce darama.

Apartamentul era destul de bine impartit. Totusi n-avea nimic spectaculos in el. Intrare intr-un hol destul de stramtulet , in dreapta imediat bucataria , in fata livingul , balcon loggie care-mi musca si din bucatarie si din living cate un metru patrat. Acces in balcon doar din bucatarie. Din living doar o fereastra. Pozitie , la strada. Praf , zgomot. Vedere in curtea soacra-mii si la Cristina cu gradina plina de flori. In balcon igrasie desi era pe partea de sud est. Balcon inchis cu geam de autobuz in care se gatea si iarna, de aici igrasia . Mirosuri pestilentiale care urcau de la etajul inferior unde existau vreo patru catei tinuti evident in balcon. Masca de chiuveta zidita – plina de ganganii taratoare.

Pe partea cealalta un alt hol paralel cu cel de la intrare , trecerea dintr-unul in altul se facea printr-o usa darapanata. Dar avea un ochi de geam deasupra . Ca de altfel si usile de la cele doua dormitoare. N-am inteles niciodata sistemul asta de usa . Ca sa nu se mai complice constructorul cu completarea golului de deasupra, se trantea un ochi de geam. Doua bai , una mare , una de serviciu in capetele holului. Usile distruse de umezeala. Ce era mai important , ferestruica de aerisire (nu cos) la baia mare.

Ah, dar nu mai conta nimic. Eu deja stabilisem ce aveam de facut. Ma incurca totusi al dracului de tare balconul. Inutil as spune . Sau mai bine spus inutilizabil. In primul rand arata groaznic , nu aveam acces in living decat obligatoriu prin hol. Mesterii demolatori au dat odata cu barosul si au zis – e beton doamna , e placa , nu se poate darama. M-am desumflat ca un balon. “Cauta alte variante , repede ca pleaca astia, si bune ca altfel te stranguleaza M. ca arunci banii pe fereastra”.

“ Bun , schimb usa de la bucatarie , inchid balconul cu termopan , schimb si ruptura de geam din living, de marit nu-l pot mari ca e placa. F…k!- asta e” BUM , BUM , BUM , – Doamna avem o veste buna – e BCA dar are un strat de tencuiala de 8 cm , beton nu gluma.”

“Puteti sa-l dati jos?” , “mai greu da merge” , “atunci ce mai asteptati?” “pai nu vorbim si cu domnul”,“eu sunt domnul. La treaba” Si l-am dat jos.

Alta viata , alta perspectiva. Am inglobat balconul (izolat in prealabil pe exterior ca n-avea decat un perete de 7 cm. ) in living , dat jos porcaria de geam de autobuz , inchis minunata arcada ( si-aici am un stres cu arcadele), pus geam normal de termopan – gata locul pentru flori , rufele vad eu unde le intind, executat acces direct bucatarie living printr-o usa cu geam de sus pana jos , refacut un zid cu caramida de sticla. Spatiu , lumina si asa a luat nastere bucataria albastra. Placi mari de faianta alba doar pe peretele cu utilitati , in golul obtinut din camara / debara , loc de luat masa , tv mic pe perete , colant albastru pe frigider , jaluzele verticale -albastre bineinteles- ca era mult soare vara , gresie bleumarin. Fain. Simplu , nu prea multe culori , doua cu variatiuni. La mine in bucatarie era placut si racoare chiar daca afara erau 40 de grade – vezi culoarea in viata noastra. Livingul s-a transformat dintr-o data in ceva imens ( asa mi se pareau atunci cei 22 mp finali , cu doua ferestre mari , cu flori asezate lejer , cu mobila respirand nu gafaind de inghesuiala .

Pe partea celor doua dormitoare , nimic schimbat , ba da, pus parchet natural nu indesen clasic (braduti sau patrate) ci in diagonala pentru senzatia de spatiu obtinuta. In living , holuri si bai , gresie. Desfiintat usa dintre holuri si ochiurile enervante de geam. Nu aveam de ce sa-mi fac probleme de caldura , blocul statea bine la capitolul asta , inclusiv apa calda non stop. Hait! Mi-a pus Dumnezeu mana in cap.

Un singur mester , Dan ( toti mesterii buni pe care i-am avut s-au numit Dan ) acum lucreaza prin Italia , mi-a facut toata lucrarea. N-a comentat , n-a carait , n-a zis ca nu se face asa , nici ca n-a mai vazut la altii. Doar la capitolul curatat dupa chituit statea mai prost. Operatia am facut-o eu dupa ce chitul se uscase bine si mi-am ros buricele de la toate degetele plus o perie de sarma si vreo trei sticle de detartrant. Dar dupa asta a invatat si el ca trebuie curatat imediat ca l-am bestelit tot timpul.

Venit M , vazut , placut , pupat ,”bravo ma-to , da’ daca nu eram eu … “ Mutat. Excelent in primii doi ani , din al treilea mai putin , din al patrulea au reaparut ganganiile , la inceput timid , apoi din ce in ce mai agresive , vecinii nu-si mai plateau intretinerea , incalzirea intarzia cu cate o luna , s-au mai spart niste tevi (nu la noi), s-au mai infundat niste scurgeri (nici astea la noi), s-a inchis apa calda definitiv , (cumpara boilere la noi) , s-a spart un calorifer (la noi), s-a infundat un retur (tot la noi) , s-a stricat lumina pe scara , n-am reusit sa-i convingem pe toti pentru montarea unui interfon, motiv pentru care scara blocului intunecoasa si calda era adapostul Sobolia (vorba lui M), ideal iarna pentru betivanul de la gunoi , pentru nebuna din cartier si pentru o gasca de pustani de culoare care n-aveau unde-si pierde vremea. Era locul predilect al maturatoarelor care trageau chiulul si al cainilor vagabonzi. Gunoi , mizerie , mirosuri , galagie , scandal uneori ,cand betivanul ocupa caloriferul nebunei. Discutii interminabile in sezonul rece – voi n-ati platit , noi n-avem bani ca altii , eu nu vreau si gata – Singura mangaiere , locul de la vie unde incepand de primavara mergeam in weekend la gratar si visam ce frumos ar fi daca…. – macar o cosmelie ca a lui nea’ Marin ( avea un bordei din chirpici unde stateau el , tanti Maria si vaca “pana aveau sa inceapa baietii casa”) .Intre timp am mai renovat un apartament (inchiriat / vandut) si o garsoniera pentru fete in B. Dar deja astea erau mizilicuri. Si visam….

Această prezentare necesită JavaScript.

casa loco (1) – prima casa

Privind in urma spre inceputuri imi dau seama ca am avut un curaj nebun sa ma apuc de o casa , singura. Dar eram atat de entuziasmata de idee ca nici nu-mi pasa de lucrul asta. Pierdusem la un moment dat oarecum speranta desi intr-un for bine ascuns ea mai palpaia – inca mai cumparam reviste gen casa de vis , casa si gradina , planul casei mele in virtutea obisnuintei. Intre timp schimbasem un apartament , renovasem un altul , adaugasem o garsoniera la activ , eram calita de lupta cu mesterii atotstiutori , stiam despre materiale , cum sa incepi , care-i fluxul tehnologic , de ce trebuie sa tii cont la proiectarea unei case -ziceam eu. Intre doua apartamente cautasem si alte variante. Cochetasem cu ideea de a cumpara o casa veche si de a o renova. Oferta ori prea slaba ori de neatins. Am renuntat la idee dar in toate casele in care intram , in vizita sau nu , gaseam variante de modificare , de imbunatatire , de reconsiderare a spatiilor ,de reasezare a mobilei. In prima noastra casa – apartament cu doua camere la ultimul etaj intr-un bloc ultracentral , de unde bateam pana pe malul bulgar – facusem niste modificari majore. Disparuse camara din bucatarie , demolata de mine personal intr-o zi de concediu, disparuse apoi peretele despartitor intre bucatarie si holul de la intrare , inlocuit ulterior cu o usa burduf pe care o inchideam si deschideam dupa necesitati. Cand l-am obtinut , cu mari interventii , am fost extrem de fericiti. Am muncit o jumatate de an sa-l punem la punct chit ca singurele mobile din casa erau o biblioteca masiva refuzata la export luata in rate ( fabrica de mobila de la Giurgiu inca mai functiona si vindea si in afara) , o canapea cu coltar (coltarul l-ati vazut pe terasa mancat de Rexus Maximus in vara asta) oferita de ai mei si-o masuta de televizor fara televizor. Ba mint , prima piesa de mobilier a fost ROABA , o masuta pentru cafea cu roti , care arata exact ca o roaba. Inca o avem si n-as arunca-o pentru nimic in lume. La vremea cumpararii ei nici casa n-aveam, nici nu ne adunaseram bine de pe drumuri , eu inca nu terminasem facultatea iar M. inca locuia la ai lui. Copila statea la ai mei la Berca. Alergam in Triunghiul Bermudelor de doua ori pe luna. El venea de la Giurgiu , eu de la Brasov , ne intalneam in gara la Ploiesti si mergeam la copil la Buzau. Vreo trei ani fie-mea cea mare ma striga “mama ta” si avea nevoie de juma de zi sa se obisnuiasca cu mine. Despre tati daca o intrebai, arata telefonul. Ei si de-acum aveam un loc al nostru. Umplusem balconul cu flori , pusesem cartile in biblioteca. Aveam covor. In bucatarie reusisem sa luam un aragaz si un frigider ( pe bonuri – cei din generatia mea isi amintesc cum se cumpara ceva prin casa – inscriere pe lista , asteptare etc). Si-o masuta plianta cu doua scaune de voiaj. Scaunele le mai am si acum gratie reconditionarilor cu sfoara aplicate de-a lungul timpului. Cam cu asta ne-am mutat , restul au venit pe parcurs. Nu era un apartament mic , era construit in anii 89-90 , bine impartit si luminos. Dar era totusi ultimul etaj , caldura ajungea mai greu la noi iar dupa primii cinci ani au inceput infiltratiile prin tavan. Imi amintesc ca intr-un an , de ziua Crinei stateam cu musafirii cu umbrelele deschise si ligheanele insirate pentru ca un tronson de imbinare era varza si apa curgea  pe toata lungimea sufrageriei. Daduse prima zapada , bine amestecata cu ploaie si desi refacusem izolatia , vecinii mei n-o facusera inca. In plus timp de zece ani liftul n-a existat. Era doar un hau de 9 etaje , micsorat cu trecerea anilor prin umplerea cu fel de fel de resturi de la renovari , amenajari , facute de oameni nepasatori ca sa nu zic nesimtiti. Motiv pentru care daca uitam sa cumpar ceva – piata centrala era peste drum- ramanea cu siguranta pentru a doua zi. A avut si situatia asta partea ei buna pentru ca n-am avut niciodata probleme cu greutatea si n-am dus lipsa de conditie fizica. Noroc ca n-aveam rau de inaltime pentru ca locurile unde ar fi trebuit sa fie usile de la lift erau neprotejate total. Placajele disparusera de mult , la fel si plasele sudate , la fel si scandurile batute. Iar lumina pe scara nu functionase niciodata.

La un an dupa montarea liftului am decis sa ne mutam. Ne obisnuiseram fara lift si nu ne cadea bine. 🙂

Va urma…

crizanteme – serie noua

Nu , n-am pierdut-o pe cea vartejita , coniac varstata cu galben. Si nici bulgaroasele mov nu s-au stricat deloc , dimpotriva cele doua tufe au devenit uriase , revarsate , rasturnate ca un cos.

Aleea mea are acum o noua infatisare , alte culori , alte forme , alte arome.

Această prezentare necesită JavaScript.

E atata de frumos in jur incat ma doare. Contraste

 

Ieri am fost pe teren. Si pentru ca nu aveam limita de timp , un drum de 40 de minute l-am facut intr-o ora si un sfert. Pentru ca m-am oprit de nu stiu cate ori sa fac poze. Unele din mers , pentru altele am tras pe dreapta. Unele au iesit , altele nu. Dar e atata frumusete-n jur ca nu poti trece indiferent oricat de grabit ai fi. Soarele reflectat in mii de tonuri de galben , de la bej galbui , la galben limoniu , auriu , aramiu.

Lumanari galbene, plopii , isi plang frunzele-aurii,verdele smarald al ierbii prin tufisuri albastrii ,

trunchiuri albe de mesteceni ca argintul strecurat , ramuri negre de carbune , boabe rosii de granat ,

roscove atarnate in salbe prin salcami tremura trist , papuris fosnind alene ,ceruri ‘nalte de-ametist,

fumuri albe-n departare, frunze , ramuri , ierburi , vant , salcii despletite-n zare , luciul apei tremurand.

La naiba nu pot sa scriu altfel.

Asta sunt.

Această prezentare necesită JavaScript.

gradinar din amintiri

Unii sunt gradinari diletanti , amatori , novici , dupa ureche , de internet. Raspund la provocarea Simonei si va spun ca eu sunt un gradinar din amintiri. Nascuta la tara si traita pe acolo vreun deceniu si ceva , din care mare parte chiar la tara tara , pe la 15 ani m-am pomenit aruncata in valtoarea marilor metropole – Brasov  vreo 9 ani si in ultima instanta magnificul Giurgiu. Viata la bloc nu a reprezentat niciodata apogeul viselor mele desi am schimbat vreo doua apartamente pe parcurs. Asa cum am mai spus , mi-am dorit dintotdeauna o casa „pe pamant” cu fundatie bine infipta si daca posibil desenata de mine de la intrare pana in pod. Am avut noroc.De fapt nu stiu cat era de importanta casa in comparatie cu gradina. Imi amintesc ca in copilarie n-am pus niciodata mana pe vreo sapa , poate doar cu exceptia orelor de agricultura de prin clasa a saptea sau a opta. Dar memoria vizuala si cea olfactiva functioneaza perfect. Si cu trecerea anilor nostalgiile au devenit mai dureroase poate si pentru ca nu mai aveam unde sau la ce sa ma intorc. Poate gradinaritul e inca o modalitate de a-mi aminti de ei , bunici si parinti care nu mai sunt.

Dar gata cu tristetile. La treaba. Cunosc uneltele si stiu sa le folosesc. Cunosc semintele – eei nu pe toate dar n-o sa incurc niciodata samanta de dovleac cu cea de castraveti sau cu cea de dovlecei. Si-apai daca am sa le incurc vreodata voi vedea ce va iesi. Imi amintesc toamnele de la Robesti , cand dupa culesul viei tataie intra la desfundat. Pe randurile proaspat sapate mamaie punea agima – ceapa mai mica incoltita deja care n-ar fi tinut peste iarna ( nu arbagic-pe ala il punea primavara) pentru a avea ceapa verde primavara devreme. Apoi catre sfarsitul iernii tataie taia pomii si mai tarziu via. Se  faceau straturile de ceapa si usturoi tivite cu salata verde. Incepeau sa iasa zambilele si lalelele , inflorea bulgarasul si lamaita . Cumpara din targ rasaduri de rosii si semana cuiburile de fasole si castraveti. Semana porumbul pe locul arat din toamna. Il semanau cu sapa , cuib dupa cuib. Mai tarziu cand se facea cam de 15 cm il praseau de buruieni. La prasila a doua il rareau. Rosiile se copileau iar via inverzita se lastarea. Era tot un fel de copilire si apoi se mai lega o data. N-o stropeau pentru ca nu era vita nobila. Uneori mai mana dar dadeam vina pe ploile cu soare din timpul verii. De trandafiri ramasesem cu o idee ca se prind greu. Stiu ca tataie se ocupa de asta si le facea un amestec ca la vita-de-vie din pamant , balegar si apa .Faza cu borcanul sau cu sticla am aflat-o mai tarziu vazand pe la altii prin gradini.  Cat despre plante aromatice eram direct responsabila de adunatul lor – ce corvoada pentru ca leusteanul era in fundul gradinii sub un cires iar patrunjelul undeva sub un corcodus. Stratul de patrunjel trebuia acoperit toamna cu crengi uscate – sincer n-am intrebat niciodata de ce dar la fel fac si eu acum. Mararul in schimb crestea ca nebunul prin cele mai neasteptate locuri acolo unde vantul ii imprastia samanta. La fel loboda si stevia. Pastra mamaie cate o planta doua de samanta si toamna se semanau singure. La fel si florile anuale , ochiul boului , carciumaresele si altele ce-or mai fi fost pe acolo – gura leului , craite. Tufele de stanjenei , de bujori si cercelusi si iubitele mele crizanteme ramaneau pe aceleasi locuri an de an. Cepele de gladiole si cartofii de dalii ( vedeti ca pastrez si denumirea de la tara – nu stia mamaie nici de bulbi si nici de tuberculi) le pastra in magazie si primavara facea schimb cu alte vecine. De cumparat nu erau la targul de martea din satul vecin. Hm. Cam asta-i tot. Sau nu chiar tot. Cand am nevoie de o informatie am undeva intr-un sertar nestiut al mintii si o amintire. Poate fi o intamplare neplacuta – cum ar fi ziua cand m-am intepat cu un ghimpe de holera – o buruiana cu frunze de un verde argintiu ca acele si cu niste ghimpi lungi subtiri si galbeni – cat m-am bocit pana mi-a l-a scos mamaie cu acul trecut prin flacara- sau ziua cand in  joaca de copii m-am frecat pe brat cu un ciuline de brusture pana mi-a dat sangele si mi-am facut o frumusete de rana . Mi-aduc aminte cand facea sapunul de casa si ma trimitea pe coasta sa-i adun pelin proaspat , sau cand adunam macese si poroambe pentru ceaiurile de peste iarna. Imi amintesc de izvorul de la coana Trifonia unde ma duceam cu capra la pascut sau groapa cu lut galben de unde aduceam cate o tarna (cos de nuiele) cand trebuia sa lipeasca pe jos cu pamant. Am avut o copilarie frumoasa si imi dau seama ca am invatat multe. Apoi sfaturile mamei – nu scrie nimic , priveste , miroase ,gusta si cand vei avea nevoie o sa-ti aduci aminte. A avut dreptate. Nu le stiu pe toate , nu le tin minte pe toate , dar… functioneaza. Si-apoi sunt libera sa experimentez. Totul e sa ai curaj si sa faci totul cu dragoste. Gradina te va rasplati chiar daca nu esti superinvatat. 🙂

Adrian Paunescu- poezii pe care le iubesc (3)

Repetabila Povara

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.
Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.
Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni
Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi în casele lor…
Între ei si copii e-o prasila de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are parinti, pe pamânt nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dânsii copii?
Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orasel, într-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, înca nu e pierdut,
Cine are parinti are înca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si când te-ar ruga…
Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curând,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce înca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïta de plâns

Adrian Paunescu-poezii pe care le iubesc

Degetele Tale

Sunt degetele tale, subtiri ca niste vreascuri,
Ce mi-au ramas din toata padurea disparuta
Într-un tinut de gheata si de pîrjol te muta
Fiinta mea, plecata prin lume, dupa vreascuri.

Ma simt ca o femeie batrîna si saraca,
Plecata prin padure sa strînga niste vreascuri,
Eu degetele tale, subtiri ca niste vreascuri,
Le simt cum dau caldura ca vremea sa-mi mai treaca.

Atît îmi mai ramîne, padurea au furat-o,
Padurea au schimbat-o pe aur si avere,
Eu degetelor tale voiesc a le mai cere
Sa-mi zabreleasca ochii si fruntea rece, iat-o,
Sa-mi încalzeasca duhul secundelor mizere
O, degetele tale prea triste, adorato.

Adrian Paunescu – poezii pe care le iubesc (1)

O poezie atat de plina de durere pe care n-o poti intelege decat daca ai pierdut pe cineva drag.

Telefon peste moarte

În lumea numelor straine,

Ma simt, si eu, un strainez,

Iau telefonul lînga mine

si n-am ce numar sa formez.

Traiesc, fara speranta, drama

Ca neamul meu, acum, e frînt,

Mi-e dor de tata si de mama,

Dar nu au numar, la mormînt.

De convorbiri cu ei sunt gata

si în necunoscut ma zbat,

îi sun pe mama si pe tata,

Dar crucea suna ocupat.

Au numere secrete parca

si aparatul n-are ton,

Deodata aflu si tresar ca

Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, parinti din moarte,

Cu lacrimi bine va cuvînt,

Si uit ca ati plecat departe

Si n-aveti roaming, sub pamînt.

Formez un numar, oarecare,

Întreb precipitat de voi,

Dar stiu ca mort e cel ce moare

si nu mai vine înapoi.

Si, vai, de-atîta timp încoace,

Va chem si-n visuri, sa v-ascult,

Dar iarba pe morminte tace,

Cu numar desfiintat demult.

Si, daca o sa tinem minte,

Probabil, cînd o fi sa mor,

Am sa va caut în morminte,

Pe-un numar de interior.

crizanteme

poate fi numita o colectie?

Această prezentare necesită JavaScript.

rasarit de noiembrie

no comment

Această prezentare necesită JavaScript.

lifestyle – masa in familie

Rusine sa-mi fie , nu-mi place sa bucataresc. Mai bine zis nu-mi place partea cu curatatul legumelor , spartul oaselor , bucatitul carnii , tocatul verzei etc. Imi place sa le am pe toate gata si eu sa le asamblez , sa le pregatesc efectiv , prajit , inabusit , fiert , ma rog ….

Imi place si mai mult partea de final , de fata comerciala. Rosul zarzavatului de ciorba cu galbenul ardeilor si oului batut adaugat la final plus verdele aromat la propriu al leusteanului sau patrunjelului , crenguta de cimbru infipta in tuciul cu sarmale stropite din belsug cu bulion , salata cu de toate ,  frunze de dafin si boabe de piper…. imi place „sa aranjez” mancarea nu s-o gatesc pur si simplu.

Dar si mai mult de atat imi place sa asez masa.Dde regula cat mai neconventional. Preferabil cu farfurii desperecheate , cu tacamuri dupa preferinta fiecaruia ( eu spre exemplu am o anume lingura care e doar a mea – nu ca am pus monopol pe ea dar cu aia simt ca-mi tine de foame , cu aia-mi place mie sa mananc si ma simt confortabil). Imi place sa pun painea  in cos de paine sau intr-un colac de nuiele de salcie creatza cu un servetel pe el ,  cu dantela sau broderie , cu servete de panza – nu suport servetelele de hartie desi doar eu stiu cat ma chinui sa scot petele nedorite – cu fata de masa , mare sau mica , sau macar un suport de farfurie – iarasi nu pot sa sufar  musamaua dar parca nici masa complet dezbracata nu mi-ar placea. Nu-mi plac vasele de plastic , rar cate-un castron dar sa fie ceva de calitate si frumos sa-mi ia ochii. Hm… si ce-ar mai fi , cat mai multe nimicuri placute si daca se poate inedite.

Această prezentare necesită JavaScript.

ceruri africane – cerurile Madalinei

iata cateva din fotografiile facute de Ma’lina in voiajul ei prin Africa.

Unele prin hubloul avionului altele direct din celalalt capat de lume.

Această prezentare necesită JavaScript.

uratenii…

Plosnite , paduchi , capuse sau ce naiba -s astea de mi-au invadat salcioara? Stau ciorchine pe tulpina , nici frigul , nici bruma si nici ploaia nu le-au desprins. Isi misca picioarele scarboase si sug seva sau lasa oua in coaja cruda. Dar le-am venit de hac – cu ce credeti- insecticid pentru muste si tantari ca altceva nu aveam la indemana. Au intepenit instantaneu. Cand se sparg – ca sunt umflate – lasa un lichid rosiatic , scarbos , zici ca-i sange. Ce sunt astea? Am stropit si pe jos pamantul si frunzele cazute. Oare n-o merge solutia de tantari si pentru paduchii de pe crizanteme?

A cazut o frunza-n calea mea…

m-am aplecat si am ridicat-o . Apoi inca una si inca una si mai aveam prin geanta trei patru alune pe care o sa le pun in pamant si…

geamana de suflet

ati avut senzatia vreodata de deja-vu , de cuvinte pe care le-ati rostit sau scris si pe care le-ati regasit  undeva, candva si daca n-ati sti in forul vostru interior ca sunt ale voastre , ca nu le-ati copiat de nicaieri dar nici altii nu au facut-o ca n-aveau cum , de trairi intime care sunt unice dar pe care si altii le-au experimentat absolut in acelasi fel ca tine , pasiuni sau hobby-uri mai mult decat comune , mergand pana la identificare…. ati trait asa ceva? inseamna ca v-ati gasit gemenii de suflet. Sa nu se supere ceilalti prieteni ai mei ( toti cei din lista mea de blogroll imi sunt prieteni – cel putin EU asa ii consider sper ca si reciproca sa fie valabila si da , sunt convinsa ca asa este) , dar aseara , cotrobaind prin curtile , gradinile , sufletele lor am gasit blogul Simonei. i-am dat tarcoale vreo trei sferturi de ora , as fi intrat , as fi plecat… eram obosita – daramata dupa cele doua zile de cosmar- totusi , hai sa intru si…

primul post pe care mi-au picat ochii –

De ce îmi doresc un Nikon şi multe obiective. Poze cu cer violet, lună, nori, soare

cerurile astea de le-as fi vazut , si eu le-as fi pozat – imi zic – las comment – imi place ce vad , imi place ce citesc , sap mai adanc si peisajul ma fura si ma duc in jos la radacini – inceput blog in 2007- mda… nu stiam de blog-uri pe vremea aia , n-aveam timp de net cred ca nici net n-aveam decat la net-cafe pe cand ma conversam pe e-mail cu my beloved husband plecat sa faca bani prin cele lumi departate. si citesc , mai la rand , mai pe sarite si ma prinde in mreje miniseria schimb confort urban unde raman cu gura cascata pe bune la citirea –  De când mă ştiu am visat să am casa mea „pe pământ”-hei , de unde stiu eu asta – aici 2009  , la mine 2010 dar e prima data cand intru pe blog-ul asta iar la ea e mai vechi decat la mine , e posibil? si citesc mai departe , da e posibil , perfect posibil pentru ca uneori ,daca suntem norocosi , ne gasim gemenii de suflet , atat de apropiati ca parca ti-ai citi propria viata , ca experientele lor parca sunt ale tale , ca rezolvarile lor parca sunt ale tale , paralelism sau , nu, suprapunere perfecta. Da , Sim , ma bucur  ca te-am gasit si mergem impreuna. By sis!

ce zici de asta? seamana cu ceva? 🙂

scurtatura

scurtatura

Max – vajnicul meu aparator

Spitalele din Romania -Halloween , scary movie sau realitate – Istoria se repeta

Unde gresesc? Stiu ca am cateva defecte majore:

1- nu stiu sa mint

2-nu stiu nici sa dau si nici sa iau spaga

3-nu am tupeu de nesimtita

4-sunt mult prea amabila si probabil lumea ma ia de natanga

5-limita suportabilitatii in materie de umilinta este foarte fragila

6-rezist cu greu cand sunt calcata pe coada (m-am straduit sa ma educ in acest sens) dar cand se mai si sterge cu mine pe jos atunci fac explozie la propriu.

Daca n-am innebunit pana acum , inseamna ca o sa traiesc 100 de ani. Nici nu stiu cum sa incep. Sa ma bucur sau sa plang? Oricum ar fi doua chestii nervoase , un ras nervos sau un plans pe masura. Mai bine ras, nervos sau nu tot ras ramane. Sa incep cu ziua de ieri , sau cu ziua de dinainte sau cu ziua in care totul parea (cel putin ) normal?

Sau sa incep cu stirea?

Va spuneam ca am fost in CO. Incepusem (era sa zic scoala) treaba de doua zile ca doar asa se incepe o treaba in firea ei , joia , ca sa ai spor toata saptamana. Lucrurile incepeau sa se aseze. Am construit buncarul pentru centrala ( ca doar toata vara n-am avut timp) , am sapat gradina , am impachetat smochinii , am pus piatra pe drum pentru sezonul ce va sa vina. Sambata trageam jirul si ne socoteam ca una peste alta am cam rezolvat toate urgentele . Copila cea mare venise acasa , copila cea mica nu ( ca doar ce fusese sa-si incarce bateriile – a se citi “buzunarele”-joi). Si totusi prinsa de dor de casa , sau plictiseala ca ramasese singura ne-a dat un telefon – as veni si eu dar ma intorc inapoi diseara , ce ziceti? . Orice parinte normal i-ar fi zis , fata daca e sa vii azi si sa pleci tot azi , adica sa bati 100 km doar ca sa stai 2 ore si sa mai cheltui si banii pe drum , mai bine lasa… Ne-am considerat normali si i-am raspuns in consecinta , cu sfaturile de rigoare , stai potolita ca oricum vine tati maine la tratament , vezi sa-ti cumperi cursurile alea si sa nu arunci banii pe prostii ca stii bine ca n-avem.Daca tot voiai sa vii de ce n-ai venit odata cu sor’ta cu masina… In continuare , munca , masa , treaba , diverse. Se schimba ora , dormim mai mult , ne suna copila Duminica dimineata , vedeti ca eu sunt plecata la Brasov cu niste colegi ca tot nu facem cursuri luni si ma intorc marti.

Ceata totala -cum nu face cursuri luni? – nu stiu dar parea cam adormita-asta e , vezi tu diseara care e adevarul…

Cu greu ne dezlipim de confortul dormitorului , ne remontam cu o cafea plecam spre piata sa luam pomi si alte alea.In treacat stiri la televiziune – Halloween , …. noaptea trecuta …Magheru … accidentati … loviti de un taxi….ma trece un gand pe care-l alung instantaneu – nu ca a noastra-i la Brasov….traversat strada prin loc nepermis….

– Gata haideti la piata ca trece vremea si avem o gramada de facut. Duminica linistita , masa de pranz , seara bagaje , pa mami , vezi aveti grija pe drum , si tu vezi ce faci maine.

Ma apuc si strang prin casa , haine insirate , vase , jucarii de Kimi , telefon…..

Telefon… telefon!!!!

-Sarut mana , sunt Narcis , sunt la poarta , putem sa vorbim putin? Narcis ? Parca era la Brasov cu Crina si cu Radu si cu…

-Stai Narcis , vin imediat. .. Descui , aprind lumina , caut cheia de la poarta , inutil , simt un ghem in stomac – a mica a fost mereu nazdravana in familie , ce-o mai fi facut?…

Imi pare rau dar trebuie sa aflati si dvs. , in primul rand acum situatia e sub control – simt cum ma sufoc si cum mi se taie picioarele , cheia nu mai vrea sa intre in lacat , lacatul nu mai vrea sa se descuie , aud ca prin vis , stim care e situatia si n-am vrut sa va alarmam , Crina a fost lovita de o masina sambata spre duminica noaptea , in Bucuresti – deja e prea mult , mainile imi tremura de nu le mai pot stapani , reusesc sa deschid poarta de parca era singurul lucru de importanta vitala pe care-l puteam face in timp ce mintea procesa rapid informatia si facea toate conexiunile de rigoare – a fost lovita ea si varul meu care o conducea la statia de taxi , ca voia sa mearga acasa , am fost cu totii la o petrecere de Halloween si stia ca a doua zi urma sa vina tatal ei la Bucuresti si a vrut sa mearga devreme acasa sa se odihneasca – Doamne sa nu fie …- are fractura de bazin , nasul rupt , lovitura la cap… am venit sa va luam la spital , acum e bine , a fost operata la nas astazi , acum e bine dar e bine sa stiti….

Probabil ca asta e felul meu , loviturile le incasez fara sa cracnesc , nu pot sa plang , nu lesin , nu o iau razna , devin mai lucida si gandesc de trei ori mai repede , doar mainile imi tremura de trebuie sa mi le tin bine prinse una de alta.

-Ce faci Cri?

-Bine mami  – plange dar vorbeste , e bine , e intreaga , e VIE.

-O sa vina tati la tine in seara asta

-Nu trebuia sa-i spui-plange iar

-Nu mai plange ca-ti cade nasul . Nu-i o treaba pe care sa o ascundem , deci va veni la tine in seara asta. Eu vin maine dimineata .

Mai vorbim , mai bazaim o sun pe Mada apoi pe tati. Stupoare , uimire , grija … Copii… Iti multumesc Doamne ca a fost doar atat.

Dar , cum spuneam, istoria spitalelor din Romania se repeta. Ajung a doua zi la Coltea unde se efectuase interventia la nas. Initial a fost dusa la spitalul Floreasca unde i-au facut o radiografie la bazin dar neavand specialist in nasuri i-au dat drumul. Noroc cu baietii ca au luat-o si au mers cu ea la Coltea la ORL . Duminica au operat- o , luni trebuia sa o externeze. Am ajuns la spital in jur de 10. Am cautat sectia , salonul , patul. Era acolo , mica pe cat e de mare , palida , cu ochii umflati de plans , cu nasul bandajat , cu mainile julite , cu piciorul imobilizat… Pe pat biletul de iesire din spital si biletul de trimitere catre ortopedie , spitalul universitar de urgenta. Telefon de la Madalin , vezi ca va trebui sa te ocupi tu de tot pentru ca pe mine ma interneaza deci nu mai pot sa merg si eu cu voi , mi s-a aprobat medicamentul ala si astazi incep …. Frumos si-o iau de la capat. Mami, du-te si tu si preda pijamaua si papucii si ia-mi buletinul. Merg la receptie. O tantica extrem de ocupata , butonand o tastatura… Nu o intrerup , stiu cum e sa te fure peisajul si sa pierzi sirul. Poate se uita la mine cand incheie fraza – mai stau putin , ma uit in jur , astept , in final ridica privirea , rece , fixa , patrunzatoare , atat de patrunzatoare ca trece prin mine ca la tomograf , trece prin mine la propriu pentru ca nu ma vede , obiectul de interes e undeva agatat in spatele meu catre usa de la intrare. Mai stau putin , brusc baga din nou capul in calculator , eu abia ma pregateam sa deschid gura. Las-o , imi zic , uite vine altcineva , o intreb pe ea daca cealalta e ocupata.

-Fiti va rog frumos draguta , unde trebuie sa predau si eu pijamalele si papucii astia? Sunt mama pacientei de la salonul patru si astazi este extrenata. O voce searbada -mi raspunde- apai doamna m-ati nimerit la fix , tocmai pe mine m-ati gasit , cand am atata treaba… si pleaca. Eu tampita – hai ca am noroc – ooo ce bine si ma duc dupa ea. Greseala majora si mi se atrage atentia ca sar calul. Le predati de unde le-ati luat doamna ca eu n-am timp de asa ceva. Unde am mai auzit asta ? O alta voce imi zumzaie prin amintiri – eu de unde sa stiu , luati cat vreti , cat va permiteti…. Fundeni dar aici e Coltea – pe dracu ,ma trezesc la realitate , nu-i nimic diferit e doar un alt spital din Romania. Si simt cum mi se urca sangele la cap si strang papucii bine , bine ca sa nu-i dau cu ei in cap. Ma stapanesc cu greu si intreb din nou , suav , inocenta , umila , doar doar s-o indura -Totusi , va rog sa-mi spuneti unde trebuie sa le predau -Dar nu v-am spus , de unde le-ati luat.Eu am timp sa ma ocup de toate chestiile astea. Nu v-am spus ca am treaba?

Risipa inutila de cuvinte adunate intr-un raspuns obraznic.

-Nu le-am luat eu si cred ca nu e asa de greu sa-mi dati o informatie simpla , unde trebuie sa predau nenorocitele astea de pijamale? Deja tonul se schimba si al meu si al ei – cautati o infirmiera – Dracu sa ma ia daca am reusit in juma de an sa invat costumatia infirmierelor , asistentelor , brancardierilor , rezidentilor sau doctorilor. Era enorm de greu sa-mi arate cu degetul daca de vorbit nu-i venea , camera infirmierelor (nemarcata, normal) care era la doi pasi. Bineinteles ca aparusera intre timp o gramada si de infirmiere si de asistente ba chiar si un rezident , dar fiecare avea o treaba importanta fix in acel moment.Au ridicat capetele toti contrariati si le-au plecat inapoi fara vorbe. Ba nu , cineva totusi , (putin rusinata sau doar mi s-a parut) mi-a aratat usa cu pricina. Hai ca am inceput-o bine… Mai departe n-am reusit sa gasesc doctorul , n-am reusit sa aflu ce tratament trebuie sa urmeze dupa interventie , n-am reusit sa obtin decat cu scandal modificarea trimiterii din spitalul universitar in spitalul Floreasca unde fusese internata si vazuta initial ( ca doar ce naiba era sa mai caut si la universitar?)-doar medicul curant poate sa va dea alta trimitere , nu ne bagam , nu stim unde e , nu stim unde sa va spunem unde sa-l asteptati , nu va pot spune nimic despre interventie , nu nici despre ce trebuie sa faca , asta e regula ne pare rau , nu ne bagam– eram deja persona non grata- mai ales ca trebuia sa eliberam patul pentru ca venise o alta pacienta , (colega de-a lor am aflat ulterior) si care n-avea pat. Apare o mandra babatie cu un carucior cu rotile- ce sa fac ca aia de patru nu sa da dusa , ca cica n-a venit ma-sa si nu vrea sa plece. Nu vrea sa sa dea jos din pat. Ce facem cu ea?

Ma intorc ca arsa , infig mana in umarul ei si suier printre dinti, aia de la patru care nu sa da dusa e fata mea si ma-sa sunt eu si nu pleaca de aici pana nu discut cu medicul ei si are fractura de bazin daca stii ce-i aia asa ca indrazneste si da-o jos din pat ca ai sa vezi ce se intampla.

Daca-i bal , bal sa fie , voi sau eu. Inutil sa spun ca am stat sase ore si am asteptat degeaba , s-a terminat si tura , au plecat toti doctorii , s-au schimbat asistentele , infirmierele , pacientii , pansamentele , vizitatorii , apartinatorii…intr-un final sistemul m-a invins. Cu chiu cu vai am reusit sa gasesc o persoana mai curajoasa care mi-a modificat trimiterea si o alta care mi-a spus ca as fi putut merge la orice spital cu sectie de ortopedie , ca era suficient sa nu fie nominalizat spitalul ci doar sectia… Asta dupa sase ore de rugaminti , parlamentari , intrebari. De doctor n-am mai auzit , n-a mai aparut , cat despre ambulanta nici pomeneala. Cu chiu cu vai am gasit un carucior (nu fara discutiile de rigoare- aici e ORL nu ortopedie – cat cinism si cata nesimtire) am intrat in tromba pe poarta spitalului cu masina pana la scara si mi-am luat fata de acolo. Vedeti ca maine trebuie sa revina sa-i scoatem nu -stiu-ce . Unde? Tot aici!- M-a lamurit bustean si-am plecat vaca desi venisem bou.

Si ia Daiana Bucurestiul la intors de la Coltea la Floreasca , la ora de varf . Dupa o ora de balamuc ajung la Floreasca unde o cunostinta ma asigurase c-a vorbit cu medicul de garda , ca o s-o interneze , ca o sa-i examineze si lovitura de la cap care intre timp se facuse un cucui de toata frumusetea , culmea am gasit imediat si loc de parcare. Hai ca poate aici o fi altfel – asa fusesem asigurata – mergi la camera de garda , spui ce si cum si e totul rezolvat , eu deja am vorbit , e totul OK , persoana ma cunoaste , e un bun prieten de-al meu , fractura de bazin cu deplasare , hm… o s-o vada si stabilim daca e cazul de interventie sau nu si ce mai e de facut.Oricum va fi bine tratata , nu va mai faceti griji. Ce simplu parea totul…

Si ce deceptie. Pentru ca la camera de garda n-am gasit persoana cu pricina ci medicul rezident care nu stia nimic si m-a luat la suturi din prima, ce cautati aici , ca asta nu-i o urgenta ca e accident mai vechi nu vedeti ca zgaraieturile s-au si vindecat ( ale naibii zgaraieturi aveau un pic de coaja prinsa – cat putusera sa se usuce in 24 de ore-) , reveniti maine la prima ora si discutati cu doctorul care a fost de garda atunci , uite a refuzat internarea – de ce n-a ramas aici – pentru ca n-ati avut specialist sa-i faca interventia la nas si aceea era urgenta ca avea hemoragie – nu stiu , nu ma intereseaza ,nu ma intereseaza cu cine ati discutat si cine v-a spus sa veniti, nu e pacienta mea n-o internez – domnule am trimitere , o doare capul , o doare piciorul , nu am nicio indicatie , nicio reteta , nicio hartie , explicati-mi macar diagnosticul , e grav , e simplu , risc ceva , vin de la Giurgiu , n-am unde sa mai plec cu ea la ora asta si sa ma intorc maine – nu discutam , nu ma intereseaza , sa va explice medicul care a vazut-o atunci noaptea – simteam cum valul de la Coltea se ridica mai amenintator ca prima data si nu m-am mai putut stapani – am lasat la o parte vocea impaciuitoare , privire de mama speriata si atitudinea umila si cu riscul de-a deveni ridicola am ridicat tonul:

-Domnule , daca dumneata (ce dumneavostra) consideri ca e normal sa ma plimb dintr-un spital in altul cu ea in starea asta , fara sa-mi dai macar un minim de indrumari , sa ma trimiti cu ea acasa , s-o urc si s-o cobor pe scari trei etaje si sa ma chemi maine s-o iau de la capat , n-ai decat… dar eu , in cazul asta , nu plec de aici fara ambulanta si daca se intampla ceva raspunzi. La urma urmei sunt cetatean al tarii asteia nenorocite si AM DREPTUL la asistenta medicala atunci cand am nevoie. Si acum n-ai decat sa ma dai afara daca vrei… Unde gresisem? Unde gresesc?

S-a uitat la mine lung…

-Nu stiu , eu o sa vorbesc cu seful meu dar mai mult ca sigur raspunsul va fi nu.

 Suna , vorbeste , explica si surpriza….da, accident ,pieton… e de legala … a mai fost aici … a fost mutata … s-a intors … da are trimitere pe spital … la cap … si traumatism cranio…fractura , cu deplasare … eu… cum … o internam?

-Mda , deci contrar a ce v-am spus pana acum , ce l-o fi apucat pe seful meu care de altfel e un tip foarte dur , o internam. Va ramane aici peste noapte si maine vom mai vedea. Fir-ar a naibii de tara nenorocita ca nu vine cineva sa-i dea foc odata si-mi zambeste schimbat la 180 de grade. -Lasa domnule , ca nu tara e de vina….

-Gata linistiti-va , e in regula , o trimitem si la neuro pentru lovitura de la cap … ia zi domnisoara ce te doare , hai sa vad si eu piciorul , hai sa facem si un EKG. Interes , blandete , compasiune tot ce presupune meseria de medic. O ora pierduta in parlamentari sterile cu un rezident tafnos care probabil va deveni un mandru medic roman la care nu vei putea ajunge decat cu interventii sau …nu.

 Dintr-o data a gasit si radiografiile , a stiut si sa-mi explice , n-a mai contat ca fusese vazuta de altcineva inainte… Mergeti si faceti fisa de internare.

-Unde , va rog , trebuie sa merg?

-Unde ati fost si prima data.

NOT AGAIN , PLEASE GOD, NO.

-Doamna (asistenta) , eu nu am mai fost aici , v-am explicat doar ca abia am aflat de starea ei aseara tarziu , deci , unde trebuie sa merg? Comparatie : Unde ati fost si prima data – versus – in dreapta la intrarea de urgente. Acelasi numar de cuvinte , primul raspuns complet needificator , al doilea , raspuns normal , civilizat , concret. Putea s-o spuna din capul locului dar cred ca asta-i moda.De ce sa fii amabil daca poti fi si nesimtit? A venit un infirmier, ne-a aratat , ne-a dus la neuro , mi s-a explicat , am inteles (ca doar nu sunt batuta-n cap) , apoi la EKG , apoi in salon …Normalitate.

Deci se poate si altfel. Sau am vazut eu prea multe filme straine?

…… repaos total 45 de zile , control dupa si mai vedem….medicatie? … nimic , Midocalm pentru calmare , Lioton gel… altceva? … nimic , repaos… sa aduceti o copie dupa legitimatia de student ca altfel va trimitem nota de plata pentru spitalizare…

va urma….