casa loco (1) – prima casa

Privind in urma spre inceputuri imi dau seama ca am avut un curaj nebun sa ma apuc de o casa , singura. Dar eram atat de entuziasmata de idee ca nici nu-mi pasa de lucrul asta. Pierdusem la un moment dat oarecum speranta desi intr-un for bine ascuns ea mai palpaia – inca mai cumparam reviste gen casa de vis , casa si gradina , planul casei mele in virtutea obisnuintei. Intre timp schimbasem un apartament , renovasem un altul , adaugasem o garsoniera la activ , eram calita de lupta cu mesterii atotstiutori , stiam despre materiale , cum sa incepi , care-i fluxul tehnologic , de ce trebuie sa tii cont la proiectarea unei case -ziceam eu. Intre doua apartamente cautasem si alte variante. Cochetasem cu ideea de a cumpara o casa veche si de a o renova. Oferta ori prea slaba ori de neatins. Am renuntat la idee dar in toate casele in care intram , in vizita sau nu , gaseam variante de modificare , de imbunatatire , de reconsiderare a spatiilor ,de reasezare a mobilei. In prima noastra casa – apartament cu doua camere la ultimul etaj intr-un bloc ultracentral , de unde bateam pana pe malul bulgar – facusem niste modificari majore. Disparuse camara din bucatarie , demolata de mine personal intr-o zi de concediu, disparuse apoi peretele despartitor intre bucatarie si holul de la intrare , inlocuit ulterior cu o usa burduf pe care o inchideam si deschideam dupa necesitati. Cand l-am obtinut , cu mari interventii , am fost extrem de fericiti. Am muncit o jumatate de an sa-l punem la punct chit ca singurele mobile din casa erau o biblioteca masiva refuzata la export luata in rate ( fabrica de mobila de la Giurgiu inca mai functiona si vindea si in afara) , o canapea cu coltar (coltarul l-ati vazut pe terasa mancat de Rexus Maximus in vara asta) oferita de ai mei si-o masuta de televizor fara televizor. Ba mint , prima piesa de mobilier a fost ROABA , o masuta pentru cafea cu roti , care arata exact ca o roaba. Inca o avem si n-as arunca-o pentru nimic in lume. La vremea cumpararii ei nici casa n-aveam, nici nu ne adunaseram bine de pe drumuri , eu inca nu terminasem facultatea iar M. inca locuia la ai lui. Copila statea la ai mei la Berca. Alergam in Triunghiul Bermudelor de doua ori pe luna. El venea de la Giurgiu , eu de la Brasov , ne intalneam in gara la Ploiesti si mergeam la copil la Buzau. Vreo trei ani fie-mea cea mare ma striga “mama ta” si avea nevoie de juma de zi sa se obisnuiasca cu mine. Despre tati daca o intrebai, arata telefonul. Ei si de-acum aveam un loc al nostru. Umplusem balconul cu flori , pusesem cartile in biblioteca. Aveam covor. In bucatarie reusisem sa luam un aragaz si un frigider ( pe bonuri – cei din generatia mea isi amintesc cum se cumpara ceva prin casa – inscriere pe lista , asteptare etc). Si-o masuta plianta cu doua scaune de voiaj. Scaunele le mai am si acum gratie reconditionarilor cu sfoara aplicate de-a lungul timpului. Cam cu asta ne-am mutat , restul au venit pe parcurs. Nu era un apartament mic , era construit in anii 89-90 , bine impartit si luminos. Dar era totusi ultimul etaj , caldura ajungea mai greu la noi iar dupa primii cinci ani au inceput infiltratiile prin tavan. Imi amintesc ca intr-un an , de ziua Crinei stateam cu musafirii cu umbrelele deschise si ligheanele insirate pentru ca un tronson de imbinare era varza si apa curgea  pe toata lungimea sufrageriei. Daduse prima zapada , bine amestecata cu ploaie si desi refacusem izolatia , vecinii mei n-o facusera inca. In plus timp de zece ani liftul n-a existat. Era doar un hau de 9 etaje , micsorat cu trecerea anilor prin umplerea cu fel de fel de resturi de la renovari , amenajari , facute de oameni nepasatori ca sa nu zic nesimtiti. Motiv pentru care daca uitam sa cumpar ceva – piata centrala era peste drum- ramanea cu siguranta pentru a doua zi. A avut si situatia asta partea ei buna pentru ca n-am avut niciodata probleme cu greutatea si n-am dus lipsa de conditie fizica. Noroc ca n-aveam rau de inaltime pentru ca locurile unde ar fi trebuit sa fie usile de la lift erau neprotejate total. Placajele disparusera de mult , la fel si plasele sudate , la fel si scandurile batute. Iar lumina pe scara nu functionase niciodata.

La un an dupa montarea liftului am decis sa ne mutam. Ne obisnuiseram fara lift si nu ne cadea bine. 🙂

Va urma…

Publicitate