Depresia


„depresia poate fi la un moment dat din cauze organice si atunci nu mai ai cum sa lupti singur cu ea”

Nu prea as fi de acord cu asta. Mai degraba invers. Gandurile negre aduc raul in corpul nostru.

Pornesc in dezbatere de la comentariul Cristinei , care pune pe tapet cateva probleme pe care fiecare (am tupeul sa cred asta) le-am trecut ( sau nu ) la un moment dat.

Eu cel putin , da , le-am experimentat cam pe toate , pornind de la nemultumirea fata de viata mea. Nu stiu daca zic bine , poate cuvantul ales vi se va parea prea dur dar , da , eram invidioasa pe ceilalti. Mi se parea ca nimic din ce aveam eu nu avea importanta /greutatea celor avute / traite de altii. In goana de a compara permanent viata mea cu a lor faceam de multe ori – de cele mai multe ori – alegeri gresite , alegeri atat de gresite care nu de putine ori m-au dus in pragul disperarii / prapastiei. In liceu imi invidiam colegele slabanoage pentru ca eu eram mai plinuta. De fapt aveam 1.57 inaltime si 57 de kg deci nu eram exagerat de plinuta. Eram o fata de la tara , sanatoasa tun, care manca un kil de mere pe zi fara sa aiba probleme. In timp ajunsesem sa plang din orice si sa ma cert cu mama ca „m-a facut o grasa”. Iar mama – biata de ea – imi spunea ” n-ai cu cine sa semeni grasa , nu te uiti la mine si la taica-tu’ , inca esti copil , esti sanatoasa si zdravana , o sa ai timp sa ajungi o stafidita cand vor da necazurile peste tine .” Acum ii dau dreptate. N-aveam cu cine sa seman altfel si uneori slabesc de la o zi la alta sau ma ingras peste noapte. Am incetat de mult sa-mi mai fac probleme de genul asta pentru ca stiu ca el , persoana nr. 1 din viata mea , ma iubeste si sluta de-as ramane. Ma iubeste pe mine , sufletul care sunt si nu corpul care-a imbatranit , care s-a cocarjat pe ici pe colo , care s-a ridat si a albit inainte de vreme. Stiu ca-n ochii lui sunt aceeasi de atunci , fata durdana , cu obraji rosii si parul valvoi care adormea in fiecare seara cu un mar sub perna. Dar asta n-o stiam pe-atunci si mare of aveam pe lume si pe viata.

Apoi eram necajita ca n-aveam pe nimeni. Prieteniile/ iubirile  acelea legate in liceu , finalizate intr-un act de casatorie erau pentru mine ceva de neatins. Chiar ma gandeam c-o sa mor nemaritata – sau ma rog fara sa-mi gasesc vreodata sufletul pereche. Mai tarziu mi-am dat seama ca 90% din cazuri s-au terminat cu un divort la fel de rapid. Eu in schimb sunt mai indragostita ca oricand si inca-mi traiesc dragostea cu toate ale ei , bune si rele ( ca doar viata nu-i doar lapte si miere , e nevoie si de sare si de piper si de cate-o muratura uneori ca sa nu ti se aplece).  Dar a trebuit sa le traiesc pe toate eu ca sa le inteleg. Hm, ce simplu ar fi fost sa fiu mai receptiva la tot ce-mi spunea biata mama. N-as fi irosit atata timp pretios plangandu-ma de ce nu am.

Nu , hotarat lucru , depresia nu are cauze organice. Depresia este o stare de spirit care nu se datoreaza vreunei lipse de minerale sau mai stiu eu ce din organism. Depresia tine de perceptie. Si perceptia poate fi educata.

De fapt am inceput de la intrebarile Cristinei. „Voua vi se intampla sa aveti astfel de ganduri? V-a placut casa de la bun inceput? Va place in continuare? Daca nu, ce faceti cand aveti nemultumiri in privinta ei?”

Sigur ca am avut astfel de ganduri. In special pe vremea cand stateam la bloc. Pe vremea cand , la ultimul etaj fiind , imi ploua in casa ca vecinul din stanga nu-si reparase izolatia pe cand vecina din dreapata nu avea acest gen de probleme pentru ca eu o reparasem. Mai mult , vecinii de sub mine n-aveau chiar niciun fel de probleme de izolatie. Acum ei sunt tot acolo, la bloc , mai mult sau mai putin la ultimul etaj. La mine e aer curat la ei sobolanii urca pe scara iar aerul e irespirabil. E drept , ei calca pe asfalt , eu am si iarba. Nu-i London Park la mine , la capitolul peisagistica inca mai am de studiat si incercat dar ghioceii mei din spatele casei – care se incapataneaza sa iasa in fiecare an desi eu ii tot scot si-i insir prin alte si alte colturi ale gradinii- fac mai mult decat toate peluzele tunse , rase si frezate pentru ca sunt ai mei. Si ce daca gradina mea nu e la cele mai inalte standarde. Sunt atatea primaveri si veri si toamne de incercat si atatea ierni de visat. Casa , da , e tencuita Cristinico dar podul nu e izolat. Nu mai zic de mansarda visata ca e departe si pierd caldura pretioasa prin pod. Ei , asta e , dar daca n-aveam nici atat? Tot frunzaresc niste bloguri interesante despre decoratiuni si mobilier si tendinte si aranjamente. Ma uit lung la bucataria mea care – fara sa ma laud- e mare (prea mare ma gandesc cu ciuda uneori) si frumoasa dar nu stiu cum naiba se face ca desi suntem doar noi doi si catelul, e la fel de dezordonata de parca am fi o armata. In permanenta sunt insirate cel putin cinci cani- ca doar am colectie , ce naiba- sapte farfurii – si mancam doar o data pe zi- un numar dublu de furculite , linguri si alte ustensile , minunatul dressing la care am muncit cu drag e aproape gol pentru ca rufele stau mult mai bine pe canapeaua din living sau pe scaunele din bucatarie asteptand sa fie calcate – dar n-am chef de calcat in fiecare saptamana , nici macar in fiecare luna , asa ca mai au de asteptat pana-mi vine cheful sau vreun musafir si atunci le pitesc vad eu pe unde si cand le mai gasesc.  Dar asta inseamna ca cineva traieste in casa asta si ca nu e un muzeu. Am o mare nemultumire ca inca n-am o biblioteca si dragele mele carti stau pe langa pereti in camera Crinei. Ce sa le fac? Au avut si zile bune. O sa-mi cumpar eu un circular si-o sa-mi fac si biblioteca. Nu ma mai cramponez de multa vreme de lucruri pe care nu le-am facut. Viata merge inainte cu sau fara ele. Nu mai fac de multa vreme bilanturi si balante. Ma multumesc sa constat si atat. Da , uneori ma apuca lehamitea. Si atat. Imi trece. Totul e sa nu te lasi dus de mirajul adancurilor. Sa-ti amintesti sa traiesti. Altceva ma streseaza pe mine insa. Ceva ingrozitor , mai ingrozitor decat casa neterminata , mobila desperecheata si covorul ros pe alocuri. E teama de singuratate. Abia atunci ma apuca depresia sau mai bine zis disperarea. Si abia atunci realizez cat e acum de bine , ca indiferent cum ar fi in jurul meu , nu sunt singura. Si incerc sa ma bucur de fiecare clipa de nesinguratate.

Anunțuri

13 gânduri despre „Depresia

  1. Oh Doamne , dar n-am nevoie de introspectie cand stiu exact ce ma roade. O stiu atat de bine , am rasucit-o pe toate partile , am pipait-o , mirosit-o , gustat-o , mai ceva decat Kimi singur in oras. Stiu exact ca ma preocupa pana la nebunie boala lui M. Practic totul se reduce la acest lucru. Cum se simte , daca bine , pentru cat timp. Daca rau , din ce cauza. Daca nici una nici alta , cum sa fac sa-l imping spre bine. Vorbesc , rad , fac planuri , muncesc pana la epuizare , doar sa creez o stare de normalitate – aparenta normalitate – sa-l scot pe el din ganduri absurde. Le preiau eu in schimb. Ma gandesc eu la lucruri pe care nu-l las pe el sa le gandeasca – desi e impropriu spus. Si el le gandeste doar ca nu mi-o spune. Dar am dezvoltat un al nu-stiu-catelea-simt. Stim exact ce gandim. Uneori raspundem la intrebari pe care nu le-am pus decat in gand. Si uneori , doar uneori , dedublarea asta ma oboseste de moarte. In rest ma chinui sa fiu fresh. Optimista , increzatoare , multumita , fericita. Cu o floare , un fir de iarba , un cer splendid deasupra si putina uitare.

  2. Si inca ceva. Stilul organizat il am in gene, ce sa fac!
    Uita-te cu atentie la biblioteca mea (e foto in articolul despre organizarea tipariturilor). Este eleganta, dar nu am dat mai nimic pe ea. Eu am proiectat-o, am dat unui nene reperele cu dimensiunile corespunzatoare si mi le-a facut relativ bine. (Am facut un barter cu el: i-am dat niste sticla pe care o aveam de la o institutie care voia sa scape de ea). Finul meu si un prieten al lui le-au montat. Iar ceea ce pare o mobila plina este de fapt un ansamblu de rafturi. Spatele bibliotecii este peretele camerei vopsit de manutele mele cu bidineaua (cu un colorant de mobila pe care ni l-a dat un amic si pe care l-am diluat in apa). Si crede-ma ca si cine vede de aproape biblioteca nu crede ca nu are spatele din lemn!

  3. Mai Daiana, am fost atat de presata (si, poate, „depresata”) in ultimele luni incat nu mi-a mai trebuit nici blogul meu, daramite pe al altora! Si uite ce am pierdut.
    Eu am invatat cate ceva despre depresie si poate te ajut cu ce iti scriu aici.
    Frica de pierdere, chiar daca o ai, nu trebuie sa iti dea depresii. Te gandesti la asta, cred ca oricine o face, dar mergi mai departe.
    Uneori sunt cauze ascunse, inconstientul lucreaza si iti da de veste in acest mod ca te roade ceva, chiar daca tu zici nu si nu, nu ai nimic. Aparent.
    Exemple: Inainte de a ma muta in casa noua, o vara si o toamna nu am dormit noaptea. Stiam programele de noapte ale televiziunilor (aparuse si ProTv) si am citit o groaza de carti in acea perioada. Nu stiam de unde vin insomniile astea, dar din prima noapte in casa noua am dormit bustean. Desi era iarna, frig, de-abia pusesem in functiune centrala termica, peretii tencuiti nu se uscasera si apa siroia pe pereti. Stateam la masa in bucatarie si ne picau stropi in farfurii. Am racit toti patru, totul era alandala peste tot, dar eram fericiti.
    Cand mi s-a mai intamplat chestia cu insomniile, chiar daca nu parea in neregula nimic, mi-am facut (in minte) liste cu motive. Intre ele s-a gasit unul care inlaturat a determinat revenirea la normal.
    Ce pot sa-ti spun in final? E ceva ce te roade; fa o introspectie si rezolva ACEA problema. Sper sa o descoperi.

  4. nu e teama de singuratate pur si simplu. Am trait singura ani de zile fara sa ma simt singura. Este vorba de o „anume singuratate”. Singuratatea fara el. Iar asteia nu i-as rezista. Si atunci ma refugiez intr-o replica celebra – am sa ma gandesc la asta , nu maine as zice eu ci altadata.

    1. pai la asta ma referam si eu. in fine, nu asta conteaza. important este ca tu (si eu si noi toti) sa crezi. eu asta mi-as dori sa pot din tot sufletul. atunci s-ar rezolva toate, pentru totdeauna.

  5. – sau cunoscut cand ea avea 16 ani iar el 20–
    la 18 ani, o nenorocita de locomotiva a trecut peste ea
    a lasat in urma gambele ambelor picioare
    cand ea a implnit 20 de ani, sau casatorit si un copil sa nascut.
    Au trecut mai departe peste un drum, plin de gropi si de flori frumos asezate pe margine de el
    Temeri, bucurii si o toata viata au avut amandoi deasupra lor si prin toate acestea, dupa alti ani,
    o credinta sa nascut
    in Dumnezeu
    Si-n clipa in care ea La cunoscut– a pierit
    frica si teama de
    trecut
    prezent
    viitor
    fiindca simtea si stia ca nu este singura
    si ca nu va ramane asa.
    Ti-am spus un adevar si mult bine iti doresc
    Daniel

  6. depresia e o cutra. Se insinueaza subtil. Nici nu-ti dai seama cum si cand. Poate incepe simplu , cu o stare de , sa zicem ” sculat cu fata la cearceaf” . Apoi nu-ti gasesti un papuc sau nu mai ai tigari sau cafea sau gaz sau mai stiu eu ce , te uiti in jur , poate e soare si te gandesti ca e prea mult pentru o zi in care tu n-ai chef de nimic , sau e putin nor sau bate vantul sau… oricum ceva in contradictie cu nici-tu-nu-stii-ce si tot cautand nod in papura – ca asta-i de fapt – ajungi sa gasesti numai noduri , din ce in ce mai multe si mai greu de desfacut. Hm, pierzi minute bune gandindu-te ce sa faci , de ce sa te apuci , dar faptul ca nu stii exact ce-ti lipseste te da peste cap si te invarti printre ganduri ca un soarece in cursa. De fapt ne lipseste „starea de bine” , nu ceva anume ci starea pe care ti-o pot da 1001 de chestii marunte dar placute in esenta. Cred ca o sa-mi fac o lista cu chestii care-mi provoaca „starea de bine” , nu atat interdictii gen „nu te gandi , nu compara , nu te lasa , nu etc” ci „priveste , zambeste , fa – un lucru care s-a dovedit ca-ti aduce binele. Orice chestie care incepe cu „nu” cred ca e ceva negativ. Te indeamna inconstient sa faci exact pe dos. „DA”-ul in schimb e deschis catre orice si mai ales spre viata. Si ce ne-am putea dori mai mult decat sa traim?

  7. Intelepciunea vine cu anii … si fazele astea de depresie fac si ele parte din ciclul vietii.
    Nu ti se intimpa, sa nu stii ce vrei ? Mie foarte des … si ma dezorganizeaza cumplit. Atunci vreau sa vorbesc, poate se face lumina … si il ametesc pe taciturnul meu. Dumnezeu stie, cum ma suporta !
    Frica de singuratate ? Frica de a pierde pe cineva drag. Frica de a se intimpla ceva rau. Exista si ma viziteaza periodic. Incerc, sa ma impac si cu asta, sa le ignor, pe cit posibil. Nu reusesc intotdeauna, dar nimic nu-i perfect, nu-i asa ?

  8. mai draga, esti de groaza!
    intra omul pe la tine, tot intra si tu nimic. nimic nou, vreau sa zic. dupa care, intr-o buna zi, cand da o geana sa vada daca tu tot nimic, pac, il pocnesti in moalele capului cu 2-3 postari, dintre care macar una care sa-l puna pe ganduri.
    cu lectia de cusut m-ai facut sa ma gandesc ca poate nu-s eu chiar un asa mare antitalent, poate ca n-am avut rabdare suficienta pana acuma. apoi ai mai pus de-o pauza.
    azi ma faci sa-mi pun intrebari grele despre spaime, despre singuratate si alte alea. si-mi trec prea multe prin cap. cred c-am s-o iau ca pe-o leapsa.
    pana una-alta, la ce-ai zis tu aicea, reactionez ca-n bancul ala in care unii zic ca da, altii ca nu 😀

  9. sigur ca ai dreptate, dar atunci cand te afli in plina depresie, ratiunea, desi aparent foarte prezenta, nu te ajuta foarte mult. n-o sa dezvolt subiectul, ca mi-e urat. iti spun doar ca ma bucur ca ti-a trecut depresia sau ce te-a facut sa simti nemultumirile alea si ca acum poti privi detasata in urma, la greselile de gandire pe care le faceai. si eu fac multe greseli, sufar foarte tare dar degeaba sunt constienta de asta in zilele acelea de depresie, ca e ca si cum, in pericol de inec fiind, m-as trage singura de par sa ma ridic deasupra apei. nu merge.
    teama de singuratate e ceva ce ne macina pe fiecare dintre noi. pe cele care ne-am mutat de la bloc la casa, in alte zone unde nu mai sunt atat de multi oameni in jur, poate ca ne macina si mai tare. la capitolul asta incerc in fiecare zi sa ma educ si sa-mi spun ca va trebui sa ma descurc.
    de fapt, tu stii care ne e cel mai mare dusman? frica. teama. daca l-as putea invinge, multe probleme s-ar rezolva. deci, cum facem sa nu ne mai fie teama?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s