migratii


 

in vremea copilariei mele lumea fugea la oras. Sau intr-o comuna. Sau macar intr-un sat mai rasarit. Oameni care n-aveau nici in clin nici in maneca nici cu munca intr-o uzina nici cu statu’ la bloc. Si care s-au invatat. Cu betoane , cu asfalt incins , cu aroma intensa de canal mult mai placuta decat aroma de balegar , cu strazi desfundate in schimbul drumurilor pietruite , cu calorifere reci in schimbul sobelor calde. Se invata omul cu orice. Satele au devenit locuri de intalnire doar la inmormantari si pomeniri. Cateva pomeniri. Casele s-au vandut ori s-au naruit nelocuite. Campurile s-au umplut de buruieni. Pomii s-au cocarjat de batranete , uitati , neingrijiti , neculesi… Curti ce altadata rasunau de rasete , frematau de viata , au devenit ascunzisuri pentru cucuvele. Pana intr-o zi… Cand lumea a inceput migratia in sens invers. Oraseni care neam de neamul lor n-au stiut ce-i ala miros de pamant reavan , care nu si-au umplut plamanii cu parfum de salcam inflorit , care n-au mancat mamaliga decat din malai grisat, se muta la tara ,  in cea mai crunta salbaticie daca-mi dati voie s-o numesc asa , in cel mai indepartat catun, sau macar intr-o comuna , sau macar intr-un pseudoorasel , fie chiar si la o margine de oras . Si   asta nu poate decat sa ne bucure. Echilibrul se restabileste.Viata merge mai departe. Frumos si curat ca la inceput.  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s