dreaming

iata cu ce se ocupa fata mea cea mica. fire visatoare dar si incapatanata , nerabdatoare uneori , chiar  nestatornica cateodata dar infinit de atenta la detalii atunci cand ii place ceva.  M-a uimit mereu rabdarea cu care migaleste ore in sir fel de fel de miniaturi;desene , modelaje in lut …

acesta nu-i mai mare decat gura unei cani. 🙂

Reclame

gogosi – pentru fetele mele si altele ca ele

stiu ca nu-i mare lucru dar uite ca eu nu m-am incumetat niciodata sa fac gogosi. Am avut mereu o retinere , parca n-am avut incredere in reteta din cartea de bucate , mi-a fost tarsa sa nu arunc vreun kil de aluat bun de nimic. Dar tare-as fi mancat niste gogosi calde , furioase , simple sau umplute cu diverse cum facea mamaie odata de mult. Poate pentru ca eram prea mica atunci ca sa tin minte ingredientele si cantitatile , poate pentru ca la gogosi nu o ajutam cum faceam la cozonaci… cine mai stie ; cert e ca acum am prins-o pe Pusi pe la noi si nu-i mai dam drumul sa plece acasa cel putin o saptamana. Vine destul de rar si cand vine compensam lungile perioade de lipsa.

Deci , aseara ne-am apucat de gogosi , asa cum numai ea stie sa faca si de data asta n-am mai ratat ocazia , nici nu m-am culcat pe urechea „las’ ca-i simplu si-o nimeresc eu” si-n concluzie m-am pus pe fotografiat totul pas cu pas. Bine ca mi-a ramas aparatul setat cu data si ora ca veti sti si cat a framantat si cat s-a lasat coca la crescut , ma rog , toate amanuntele. Atat ca tocmai terminasem lapte dar nu-i nimic , la reteta asta merge de minune si cu apa.

N-am facut prea mult aluat dar gogosi au iesit o gramada.

Sa incepem :

am cernut intr-un lighenas  o juma de kil de faina

aveam un cub de drojdie , 3 oua (drojdia era pentru un kil de faina deci am pus doar jumate – gasiti si cuburi mai mici exact pentru o juma’ de kil sau daca aveti pachet mare faceti un cocolos mare cat o nuca – nuca trebuie sa stiti cat e de mare, nu? 🙂 )

in lipsa laptelui puteti folosi apa (calduta ) cam o cana pentru aluat si o cescuta pentru a dizolva drojdia. ( Aveti grija ca laptele sau apa sa nu fie firbinti.)

se bat cele trei oua intregi , nu prea tare , doar cat sa le spargeti bine.

se toarna peste faina in care in prealabil ati pus vanile , rom (o fiola am flosit noi) , coaja rasa de lamaie si de portocala

drojdia am dizolvat-o intr-o cescuta de apa

intr-o cana de apa (sau lapte) calduta dizolvati 2 linguri de zahar (daca vreti aluatul mai dulce puteti pune trei sau patru cel mult)

se toarna peste faina

se amesteca putin cu lingura apoi se adauga si drojdia dizolvata

pe parcurs mai puteti adauga pana la 200 g de faina (functie si de consistenta aluatului care nu trebuie sa fie prea flescait. 🙂

dupa ce s-au omogenizat ingredientele , puteti incepe framantatul cu mana si iata ilustrarea perfecta

in timp ce framantati adaugati si cate un pumn de ulei si iar framantati aducand aluatul dinspre margini spre interior , il impachetati ca sa se incorporeze uleiul si aluatul sa nu mai fie lipicios.

repetati operatiunea cam de trei ori si veti observa ca la final aluatul se va desprinde usor de pe vas

cand ati terminat , presarati putina faina , acoperiti vasul si-l puneti la un loc caldut pana-si dubleaza volumul (asta insemnand cam juma de ora.)

de-aici restul vine de la sine

intindeti foi pe masa/planseta  presarata cu faina ( groase de pana intr-un centimetru )

taiati gogosile cu un pahar sau cu o rola pentru aluaturi

puneti uleiul la incins si pana se incinge gogosile se mai lasa sa creasca un pic ( o sa vedeti ca se umfla imediat) si apoi incepeti operatiunea

le lasati sa se scurga putin pe un servetel , le mutati pe platouri  si le pudrati sau nu cu zahar si vanilie

Si uite-asa , pana sa ma trezesc eu sa fac si poze, juma’ de platou aproape s-a dus.

pofta buna si voua!

carticele – pentru cristina

p

pentru cristina 

cu scuzele de rigoare pentru intarziere dar am un net de doi bani si-un pic. Imi vine sa-mi iau lumea-n cap cand imbatranesc asteptand sa se incarce o paginuta acolo.

sper sa va fie de folos detaliile – Cristinico eu zic ca merita – ai vazut ce colectie mare exista pe teme de antiplictis mestesugaresc? 🙂

sa mai zic si de maagazinul de hobby? intra numai si-ai sa vezi ca nu mai scapi de mania online. 🙂

pentru Gabica

si stilul ei organizat.

de fiecare data cand am plecat de la IKEA mi-am promis ca ma voi intoarce acolo cu cardul plin si neinsotita. N-am reusit asta pana acum dar mai am timp. Totusi , de fiecare data cand am plecat de la IKEA n-am plecat cu mana goala. Mult , putin , dupa buget coane Fanica dar tot m-am ales cu ceva . Si pe langa marfa , cu o gramada de idei. Cum sunt o impatimita a farfuriilor si castroanelor nu puteam rata asa ceva ,

luate la distanta de cateva luni bineinteles si foarte ieftine.

Iar culorile parca sunt rupte din faianta mea de la bucatarie.

Suportul asta de vase mi se pare cel mai bun avut vreodata si nu vorbesc in van. E foarte usor de curatat , se aseaza foarte bine , e indemanatic si incapator – vedeti bine cate incap in el. Am incercat sa-l schimb cu un altul clasic – stiti voi din plastic colorat cu fel de fel de compartimente pentru tacamuri etc. Dupa doua saptamani l-am dus in beci si cel de la IKEA si-a reluat locul de cinste.

Fara poze dar „pe cuvant” : cutiile de carton pentru haine si alte diverse chestii sunt fenomenale. Foarte incapatoare , foarte rezistente , foarte ieftine. Am podul plin , se vand la set de doua bucati. Am vazut de curand ceva similar , ceva mai mici si duble la pret in alt hipermarket pe care-l vizitez frecvent aici la Giurgiu. Am luat si o ” lazy Susan” – e un fel de platou din lemn , rotativ , extrem de confortabil cand ai mai multe lucruri de pus pe masa gen paine , condimente  etc. si la care trebuie sa ajunga toata lumea . Si merge perfect pe masa mea rotunda din bucatarie.

Tot de aici mi-am luat doua cutii pentru acte , din material si cu fermoar. Acolo arunc tot ce-mi pica in materie de acte , retete , facturi , documente importante pana le vine randul la sortare – intre noi fie vorba cam acolo raman ca acolo nu se baga nimeni si deci nu se pierde nimic.

Cat despre panzeturi , pai de acolo provine panza pentru terasa. Si cea veche care m-a tinut doi ani si cea noua montata anul asta. Castroane de bambus , abajur din hartie pentru lustre la fete , lampadare tot din hartie , suporturi pentru pungile din plastic , cosuri din nuiele si alte dracovenii tot de pe acolo le-am achizitionat. Cel mai mult imi place raionul de la iesire cel cu chilipiruri – marfa returnata , cu mici defecte sau care a fost expusa si se vinde la un pret mai mult decat rezonabil. De acolo i-am luat Crinei patul care m-a costat cat o comoda noua cu patru sertare. Daca imi pare rau de ceva e ca n-am avut destui bani pentru o bucatarie de la ei. Ce mi-as fi dorit era peste puterea noastra financiara. In plus cea pe care o am acum e la o cincime din pretul lor. Si poate fi imbunatatita cu accesoriile lor. Si ca tot veni vorba si pentru ca nu ma pot abtine iata si ultimele achizitii.

Pot sta la fel de bine pe masa , agatate de un carlig sau prinse direct pe perete gratie spatelui drept. Pot fi garnisite cu linguri de lemn , tacamuri de folosinta zilnica , ierburi aromatice , condimente , tot ce-ti trece prin cap si incape.

Eu am sa le prind asa:

Acum insa sunt asa:

Iar cutiile isi asteapta randul la decorare pentru ca am descoperit de curand „Tehnica servetelului” si astea se preteaza la fix pentru decorat si populat apoi cu diverse maruntisuri.

Cam atat deocamdata de la IKEA dar promit ca tot ajung eu odata acolo cu cardul plin , singura si cu timp berechet de haladuiala.

Voi ce v-ati luat de pe acolo? 🙂

solaris reloaded (4)

pai , da! ca era singurul loc fara ploaie. Si tocmai trecuse saptamana iar rosiile mele se cereau copilite inca o data. Si putintel legate. Ca de fapt despre asta voiam sa va povestesc. Despre utilitatea nodurilor. Anul trecut – habar n-aveam eu de rosii in solar- le-am legat sfoara de tulpina si apoi sus de sarma intinsa pe rand. Le-am legat destul de fix , fara funde fara brizbrizuri. Nu le-am infipt un tarus langa tulpina ca n-aveam atatia. Nici anul asta n-am. La un moment dat rosiutele alea mici au crescut – ca doar le-ati vazut- iar sfoara a devenit nepotrivita. Era prea subtire si pe alocuri s-a rupt de greutatea lor. Sau nodul a fost prea strans si le-a ranit. Sau sfoara a fost prea slaba sau prea intinsa si n-am mai putut sa le rotesc dupa ea asa cum trebuia. Nervi si chin sa desfac si sa fac la loc o gramada de noduri incapatanate.

Ha!

Anul asta am gasit solutia. Nu le-am mai legat  jos cu sfoara ci doar le-am agatat cu un nod simplu si de prins si de desprins. Ba ma gandesc ca se slabeste singur pe masura ce tulpina se ingroasa fara sa se desfaca de tot. Apoi , in partea de sus am facut un nod de feston care aluneca pur si simplu pe sfoara suport si-mi permite sa slabesc sau sa intind sfoara in functie de nevoie. In plus am pus sfoara in doua sa fiu sigura ca nu se mai rupe. Nu stiu cat de concludente sunt pozele dar tipul asta de legatura mi-a usurat munca tare mult. Slabesc putin nodul de sus rasucesc tulpina dupa sfoara apoi strang nodul cat e nevoie.

Si ca sa fie treaba oabla le-am pus si instalatie cu picatura. Am scapat de buruiana care altfel ar fi fost de cinci ori mai mare si mai multa , am scapat de noroi – vedeti ca intervalele sunt perfect uscate- si ce era mai important nu si-au mai facut aparitia dragele de cartite.

Pentru ca din poze nu se vede mare lucru , v-am desenat nodurile , poate cineva e interesat.

legatura de jos

legatura de sus

bricolam , Maria Ta!

Si ca de obicei inaintea sarbatorilor importante ma apuca asa o pofta nebuna de rasturnat totul si de luat de la capat. Noroc ca nu sunt singura cu pofte d’astea. Si cum geamului de la bucatarie i se cam sifonase nitel marginea in urma operatiei de curatare , mai scapase si ceva apa de prin farfurioarele florilor domiciliate permanent acolo , ca sa nu mai spun ca aproape tot timpul erau in pericol  de a fi rasturnate la cea mai mica neatentie marginea fiind destul de ingusta ,  normal ca se cerea imperios montarea unui pervaz care sa rezolve toate neajunsurile ba chiar sa confere acel aspect inconfundabil de „terminat” unei ferestre. Dupa indelungi discutii cu M. mai asta toamna  , ca hai sa luam da’ cine-l pune , las’ ca-l pun io , pe naiba , chemam un specialist, imi cam pierdusem speranta. Cu atat mai mult cu cat chiar ne-am dus la o firma sa vedem cat ne costa si nu facea decat „vreo 300 lei (noi)!!!!”

Luni intregi am umblat cu masurile in geanta in ideea ca vom ajunge la vreun hipermarket bricolator si-o sa luam noi pervazul si vedem pe urma montajul cum il rezolvam.

Normal ca nu am luat din varii motive cel mai adesea ca n-are cine sa ni-l puna. Deci , eu cel putin renuntasem la idee.

Pana-ntr-o zi – ” ce faci tati , de ce suni?”

„auzi mai ai masurile alea ca sunt pe la Dedeman si au astia o promotie la pervaze si m-am gandit sa iau sa punem si noi la bucatarie de Paste”

eu , precauta ” si cine ni le pune?”

el razand „pai n-ai zis ca le pui tu?”

eu si mai precauta „pai ma lasi?”

el ” cum naiba , nu esti tu croitoreasa familiei , ce mare branza, se taie la dimensiune si se lipesc cu un adeziv”

„ti-am spus eu?” – mi-am zis in gand.

Asta-i tot ce-am putut scoate la prima incercare. Precis la geamurile Crinei va merge totul mult , mult mai simplu.Pentru ca am inceput treaba pe la 10 seara si-am terminat pe la 1 noaptea cu vreo trei degete intepate cu un cutter ( ca soricelul, cat ar fi el de precis , nu taie prea grozav pe scaun) , n-am facu poze decat a doua zi – adica after ca before am uitat. Dar pentru exemplificare aveti masa cu tot ce era la geam.

Această prezentare necesită JavaScript.

organizare

Sau sase geci in sase saci.

Pot spune ca dupa Pastele asta mi-ar trebui cateva zile de concediu sa ma odihnesc. Pentru ca nici de Craciun nu m-am omorat cu ordinea si disciplina a fost nevoie ca macar acum in primavara sa pun cat de cat ordine in balamuc. M-ati vazut ce mormane de hante am strans si am avut de sortat. Cel mai greu mi se parea a fi depozitarea plovarelor si gecilor groase de iarna. Ma gandeam cu groaza ca n-am mai gasit cutii la Ikea si pusul in saci ma enerva peste masura. Luasem intamplator doi saci de depozitare , din cei care se sigileaza si se videaza cu aspiratorul dar deja erau plini iar altii n-am mai luat ca erau destul de scumpi. Si stand eu asa si socotind cam cati mi-ar trebui si cat m-ar costa mi-a venit ideea salvatoare. Ce-ar fi daca in loc de saci speciali as folosi saci de gunoi? Se muleaza bine si se pot innoda simplu fara mare bataie de cap. Zis si facut. Am pregatit gramada (in poza e o gramada de sase geci – chiar daca nu se vad decat patru va garantez ca sunt sase).

Au incaput cu chiu cu vai intr-un sac. Suficient insa cat sa pot strange marginile .

Si acum….. tataaaaaaa…. Am varat frumusel furtunul aspiratorului in sac printre voluminoasele hante si i-am dat drumul , mai intai la o putere mai mica apoi fara frica la maximum.

Sa va spun ce-a rezultat? Mai bine va arat.

Restul a fost floare la ureche. Compactate  perfect , ocupa spatiu minim , usor de dus in pod toti sacii odata. Simplu , nu?

La fel am procedat cu plovarele groase , cu pilotele de iarna , cu gramada de saluri si fulare si cu tot ce mai aveam de ascuns. Daca informatia va este de folos , spor la treaba.