casa loco – (12)

Precum spunea Scorpiuta a trecut iarna. Si precum spunea Balaurica a fost greulet dar mi-e dor de vremea aia.

Si in sfarsit a venit primavara…. Cea mai fericita zi a fost cea in care baietii cu interiorul si-au facut aparitia. Nelu si Marinica. Primul mester la gresie si faianta , al doilea mester la gleturi si tencuieli. Amandoi priceputi , muncitori , seriosi si fara fumuri. Materialele erau cumparate , incepea sa se incalzeasca , sa dea coltul ierbii in spate la terasa. O perioada am muncit cot la cot cu ei. Adica izolatia la tavanele de la etaj am facut-o eu cu Madalin. Va spuneam ca n-am mai turnat o a doua placa ci am folosit grinzi de lemn peste care am batut scandura in pod. Deci tavanele dormitoarelor trebuiau izolate si apoi pus rigips. Inainte insa am aplicat cu pompa de stropit , o solutie de protectie a lemnului impotriva insectelor si ciupercilor. Am gasit-o la bulgari la un pret mai bun decat la noi ( asta si pentru ca doar treceam Dunarea fara sa mai batem 60 km pana la Bucuresti si nu era doar drumul ci si traversarea orasului intr-un trafic infernal). Se aplica foarte usor si formeaza o pelicula pe lemn care impiedica formarea cariilor , depunerea oualor de fel de fel de ganganii (de care eram eu satula la bloc) si a fel de fel de alte ciuperci si aratari. 🙂 [ stau prost cu explicatiile la capitolul asta dar treaba facuta a fost buna] . Sub scandura care era deja batuta am fixat placi de polistiren intre grinzi ( aici iar am avut discutii eu de 10 el de 5 – a ramas tot de 5) iar sub placa de polistiren am pus vata minerala pe care am capsat-o (aveam eu un capsator cumparat de vreun an in urma pe cand ma batea gandul sa schimb tapiteria la niste scaune).

camera Madalinei – aici au festelit-o putin pentru ca montasera gresit montantii in dreptul geamului. I-am pus sa modifice astfel incat sa pot pune o galerie la aceeasi inaltime pe ambii pereti.

detaliu acoperis bowindow camera Crinei

Mai tarziu am vazut si alta metoda de prindere a acesteia – se bat cuisoare mici in grinda si apoi se face o retea din sarma subtire care sustine vata minerala dar la vremea aia atat ne-am priceput , atat am facut. Oricum s-a fixat foarte bine si cu costuri si effort mai mic decat varianta cu sarma. Apoi baietii au facut restul adica au fixat montantii metalici pe care aveau sa fie prinse placile de rigips. Rigips normal la tavanele din dormitoare si verde (rezistent la umezeala) in baie. Pozele le-am facut si ca sa stim pe unde vin tuburile de la instalatia de curent in caz de , cine stie , Doamne fereste.

Cred ca pe toata durata constructiei am ramas uimita cum se schimbau dimensiunile camerelor de la o etapa la alta. Aci mi se pareau mici , aci spatiul parca se dilata pentru ca la urmatoarea faza sa mi se para mai mici ca la inceput. Inca de cand se sapau santurile pentru fundatie. Atunci mi se parea mica. Dupa ce s-a turnat cota 0 parea imensa , cand s-a inceput fragmentarea cu ziduri iar s-a micsorat , dupa ce-au crescut zidurile pareau mari dar nu cine-stie-ce , cand s-a turnat placa de la etaj si parterul era intesat de popici iar era inghesuita. Fara acoperis dormitoarele pareau niste chestii inguste si inalte , ei acum cu tavan peste tot si peretii dati cu glet incepeau sa-si arate dimensiunile corecte – chestie de perceptie , de culoare , de textura. Si eram multumiti de ce vedeam. Dormitorul Crinei are aceeasi forma si dimensiune ca bucataria – am pastrat bowindow-ul si sus dar pentru ca el apare ca un adaos la camera , peretii sai i-am izolat suplimentar cu polistiren si pe interior si implicit am aplicat rigips peste. In rest … tencuiala si glet. Hm… da . Incepea partea frumoasa.

acum , uitandu-ma la data la care au fost trase pozele astea realizez ca se implinea fix 1 an de la primul  tarus.

Publicitate

casa loco (11)-prima iarna

 

Asa ziceam eu dar disputele au continuat si dupa intoarcerea lui M. acasa. Ai zice ca pentru un an ar fi deajuns. Nu , pentru ca trebuia sa inchidem casa , nu s-o lasam sa bata vanturile peste tot. In concluzie eu am zis polistiren extrudat , el a zis expandat. A fost ca el. Eu am zis de 10 el a zis ca-i suficient de 5. Acum ii pare rau ca nu m-a ascultat – peretele din nord e rece. Eu am zis calorifer sub fiecare geam , el a zis ca merge si din doi in unu .Acu tre’ sa completam. Eu am zis termopan cu 5 camere , el a zis cu 3 e suficient. Acum sufla vantul pe la balamale. Cam asta era stadiul in iarna lui 2007-2008. Izolata pe exterior , tencuita pe interior , instalatia electrica finalizata (ca mine de data asta), tocaria exterioara montata (ca el din pacate) , acoperita .

Si-a venit iarna… O iarna crancena , incrancenata , infioratoare , ingrozitoare ca sa-i parafrazez pe cei de la minunatele televiziuni.

Ne mancau talpile , apartamentul (lasat pur si simplu in paragina) devenise doar un loc de dormit si spalat. Cum terminam programul , mancam ceva pe fuga si directia casa. Doar ce-l vedeam pe M. ca se imbraca – pleci undeva ? – pai ma gandeam sa… -(stiam deja fara cuvinte ) – merg si eu – pai mai vii tu pe frigul asta ? Mergem pe jos sa stii! – Stiu , da , merg , sunt gata – Si-o porneam .

Cascam ochii pe ici pe colo , mai faceam planuri , mai faceam socoteli , mai masuram cate ceva , beam o cafea , fumam o tigara (eu) si ne intorceam. A doua zi , de la capat. Si-a naibii iarna parca nu se mai termina. Socoteam zilele , intorceam scandurile de pe o parte pe alta , mai niste saci de diverse gleturi , chituri , mai un val de vata minerala …Si iarna care nu se mai termina…

Casa loco (10) – acoperis si tigla

ochi de broasca – casa scarii

 

La ochiul de broasca de la casa scarii , nu s-au mai ridicat cu zidul peste nivelul invelitoarei , s-au oprit acolo si au inchis cu scandura lateralele in ideea ca vor avea nevoie de acces cei care urmau sa ne puna tigla pe casa. Inutil , spun acum , pentru ca cei cu tigla n-au iesit pe acoperis pe acolo , Zidul nefacut atunci l-am ridicat ulterior cu baietii care mi-au facut finisajele interioare. Din pacate ce nu-i facut de la inceput se potriveste mai greu si nici acum nu dau de cap unei fante prin care iarna se strecoara vant , ploaie si zapada, indiferent de ce completari si izolari am facut mai tarziu. Nimicuri in aparenta , costisitoare mai tarziu , destul de greu de integrat ulterior intr-o structura finalizata. Un alt defect al lui Dan , golurile de la usi si geamuri n-aveau aceeasi inaltime nici sa le pici cu ceara. Nu stiu cum dracu masurase de fiecare data dar buiandrugii mei erau cand mai sus cand mai jos. Le-am descoperit la timp si l-am pus sa remedieze cum se pricepea ca el le facuse inegale.  Si tot atunci am mai modificat putin proiectul initial pentru ca partea de la drum era cam chioara. Asa ca am mai taiat (cu flexul) o usa la camera Madalinei si-am mai facut un balcon rotund spre corcodusi. Arata altfel , mai terminata parca.

Casa era ridicata la rosu , acoperisul cu scandura batuta , tigla gramada in curte si a inceput calvarul celei de-a doua echipe. Cei cu invelitoarea. Adevaratul calvar de fapt…

N-am reusit sa gasesc in tot orasul niste mesteri care sa-mi puna tigla pe casa.

Pentru ca n-am vrut nici moarta altceva decat tigla ceramica– nu tabla , nu Lindab , nu tegola , nu tigla de beton – tigla si doar tigla. Si-am gasit una misto de tot , scumpa dar buna ca la piatra nu s-a spart niciuna.

Sa revin la subiect. Cu chiu cu vai am gasit o echipa pe la Brasov , dar aveau comenzi si pe la Pitesti si prin alte parti si pe care i-am asteptat vreo doua saptamani fata de data stabilita. De cate ori sunam , un tip foooarte amabil de fel imi raspundea invariabil, „sunt pe drum doamna , trebuie sa vina.” „Dar pe ce drum sunt ,Doamne iarta-ma, ca in ritmul asta veneau si pe jos.” Ce sa mai discutam , luasera baietii avansul , tigla mea putea sa mai astepte. Cand au venit intr-un final era sa-i dau afara pe poarta dar m-am abtinut ca altii n-aveam.

Tot greseala lui M pentru ca eu ma documentasem . Sa nu dai niciodata avans la o lucrare. Daca nu vor altfel inseamna ca nu sunt seriosi. Si n-au fost pentru ca m-au lasat in final cu niste coame nepuse la partea din spate plus alte -iar le zic maruntisuri- neterminate , gen hornuri neizolate , dolii nefixate , sorturi nepuse , drept pentru care in momentul in care mi-au cerut ultima transa de bani ( ca venim noi saptamana viitoare si le rezolvam-pana atunci statusera aici tot timpul ) am zis fain frumos ca vor vedea banii cand voi vedea si eu lucrarea terminata. Nici eu n-am vazut lucrarea ca nu s-au mai intors dar nici ei banii. Patronul cu care discutasem si eu la un moment dat imi daduse de inteles ceva , Stiti , preferam sa luam banii in avans ca daca nu terminam sa nu ramanem in pierdere …. nu prea l-am bagat in seama atunci dar cand m-am trezit cu lucrarea neterminata m-am dumirit ca era o practica obisnuita. In concluzie nu mi-am mai facut procese de constiinta pentru ca intre timp altii care-au venit dupa ei sa termine mi-au luat mai multi bani decat anticipasem eu. Avantaj ei.

Iata aici ilustrarea la ce spuneam mai devreme – cos neizolat corespunzator. Iar zapada e raul cel mai mic. Dar una peste alta aveam casa invelita , putea sa vina iarna ca M. terminase misiunea. Aveam sa intru intr-un concediu prelungit , sa raman doar pe post de consultant , sa supervizez nu sa execut. Finisajele interioare si partea de instalatii aveau sa intre in sarcina lui si numai a lui.

casa loco (9) – placa si etaj

Terminata fiind povestea elefantului abia asteptam sa urc pe scari la etaj. Parterul era intesat de popici , zeama de ciment scursa peste tot dar aveam scara si placa turnata. Vreo trei zile am tot udat-o cu furtunul ca sa nu crape si era o placere in miezul verii sastam toate trei ( eu cu fetele) si sa desenam pe unde aveau sa vina peretii. Lucru ce n-a intarziat pentru ca dupa cele trei zile mesterii au inceput ziditul. Ridicarea etajului a fost si mai rapida decat parterul. Apoi grinzile de la tavan si venea partea delicata.  Inaltimea la coama mi-a dat putintel batai de cap pentru ca nu-mi puteam imagina cum o sa arate acoperisul ca ansamblu. Una era pe hartie , alta era pe macheta si alta era sa fie in realitate. Si-am gasit modalitatea sa „vad” acoperisul  si casa gata. L-am rugat pe „Dan casa” sa ridice o grinda la varf , apoi sa intinda niste sfori ca sa vad exact unghiul de inclinare (sa nu para casa tuflita) , am facut fotografii si apoi le-am prelucrat in Photoshop. Rezultatul a fost cel de azi.

Această prezentare necesită JavaScript.

casa loco (8)-omul mai si greseste

 

Iata cateva din urmarile incapatanarii sau nestiintei sau neatentiei despre care vorbeam mai nainte.

Am avut grija ca fundatia sa fie destul de adanca dar la talpa , pe fundul santului nu am pus un strat de drenaj. Placa de la cota zero nu am izolat-o cu polistiren (inainte de turnare) dupa cum am fost sfatuita si acum ( o fi doar o parere?!!!) am o vaga senzatie de raceala/umezeala? a podelei ( parca ar fi trasa) primavara si toamna.Asta in conditiile in care sub parchet am montat totusi un strat de placi de polistiren extrudat (grosime de 10 mm daca-mi amintesc bine ,special  pentru izolare termica si fonica). Fonica este – parchetul nu scoate sunetul ala spart si enervant cand pasesti incaltat , termic , mai putin.

Inainte de turnarea fundatiei , sase mesteri mari calfe si zidari nu s-au coordonat cu instalatorul .A trebuit sa sparg betonul pentru scurgeri si alimentare cu apa. Noroc ca m-am trezit cat inca nu era prea tarziu ( adica fix inainte de turnarea placii la cota 0.

Tevile pentru apa si scurgeri le-am ingropat in pamantul de fundare (ca sa nu-mi apara prea multe  prin casa) dar nu le-am protejat suficient. Probabil ca in timp ce se umplea fundatia cu pamant, teva de alimentare cu apa rece s-a fisurat. Am descoperit acest lucru abia dupa ce era casa gata ( cu finisaje cu tot si cu noi in ea) pentru ca hidroforul pornea de nebun si fara sa folosim apa. Bineinteles ca n-am mai spart nimic dar am refacut alimentarea cu apa. De tevi la vedere n-am scapat si am mai cheltuit niste bani in plus.

Ei ,una peste alta ,  casa crestea incet dar sigur. Saptamana mea de lucru incepea lunea cu un telefon scurt de la Dan casa “ (Houston, we’ve got a problem) Doamna , avem o problema” – eu fiind Houston ma obisnuisem deja- ori ne scotea cineva din priza , ori se strica pompa (pietricele , nisip , „e de la clapet , doamna”, ori intarzia cineva cu materialele.Cea mai iritanta faza a fost la turnarea placii de la etaj cand am tinut „elefantul” blocat o juma de zi la mine in curte , ca la statia de betoane era o pana de curent si nu-mi puteau trimite materialul. Respectivul a pierdut cateva zeci de milioane in ziua aia pentru ca mai avea cateva placi programate , case la care n-a mai putut merge. Mi-am insusit vina – norocul meu , „Cristi elefant” era amic de-al lui M. si n-a iesit cu penalitati- asta e , doar nu frecam eu betonul in castron , nici sa-l las sa plece si eu sa ma trezesc pe urma ca n-am cu ce turna nu se putea. Oricum , vreo saptamana am ramas cu gatul stramb si eu si echipa , de atata uitat in zare dupa masina cu pricina. Pe de alta parte avea si „Dan casa” defectele lui. Spre exemplu , desi lucrau cu planul in fata , au uitat pur si simplu in euforia ziditului sa lase gol de usa intre bucatarie si living. Au uitat si gata . Cand s-au (m-am) trezit , zidul avea deja 1,70m si au decupat usa  cu flexul.Mergeam acolo de trei patru ori pe zi , discutam , hotaram , faceam poooooze , seara trimiteam raportul la imparatie , noaptea bananaiam pe net pentru documentare si a doua zi de la capat. Imi luasem intre timp un trocarici de Dacie veche , masina de santier , de! Merge si in ziua de azi pe aceste coclauri noroite.

Această prezentare necesită JavaScript.

casa loco (7)- cota zero

Cam lancezesc de la o vreme asa ca ma intorc la povestea casei mele. Poate cineva va avea de invatat din ce scriu aici sau poate nu. Ramane la latitudinea voastra.  

Deci turnasem fundatia in pamant – talpa casei cum se mai spune – din  beton mort , nearmat. Peste alte sapte zile aveam fundatia ridicata la cota zero( ce e deasupra pamantului , cu armatura de fier beton ). De la cota zero incepe constructia efectiva a zidariei.

Pamant de umplutura , excavator , plase sudate , inca o masina de pietris (sa fie) , cauta-l pe Gelu instal sa traga tevile de alimentare/evacuare. N-am avut diriginte de santier adica un om al meu pe care sa ma bazaz , care sa stie ce trebuie facut si care sa urmareasca totul. Tata (socru – n-am putut niciodata sa-i zic asa ci doar simplu “tata”) era prea in varsta si mai tare ii sacaia cu intrebari aiurea decat sa urmareasca treaba , plus ca nu se pricepe absolut de loc. Nici macar eu nu puteam sta zi de vara pana-n seara langa ei pentru ca aveam de mers si la un serviciu. Apoi de la amenajarea unui apartament , unde cam totul era facut si totul se reducea la cat de bine sau rau te pricepi la design interior ( pana la urma gustul nu se discuta), pornirea unei case de la zero era o treaba cu totul si cu totul deosebita. Apareau lucruri la care nu ma gandisem sau o facusem doar in treacat “las’ ca vad eu cand va fi momentul” in ideea ca momentul mai avea pana sa vina- Si-al naibii moment ma prindea pe nepregatite. Toate trebuiau facute odata , nici mai nainte , nici mai tarziu, casa trebuia sa creasca cu totul. Si eu trebuia sa ma gandesc. Traiasca net-ul , cate nopti am pierdut cautand solutii , variante , diverse . Doar cine n-a facut o casa nu stie. Desi , daca stau bine sa ma gandesc nu era prima casa la a carei facere m-am implicat. In anii 68 cand au construit ai mei casa , eram toata ziua printre mesteri. Parca-i vad pe tataie si pe unchiul cum bateau pamantul de fundare cu maiul , mi-am amintit atunci ca intre fundatie si zid trebuia pus carton pentru izolare , imi aminteam mai vag ce-i drept despre stalpi la colturi , buiandrugi si centura de rezistenta de sus.

Atat ca mesterii mei erau intelegatori. Imi dadeau tema de lucru seara pentru a doua zi. Doamne cat de greu e sa iei decizii de una singura. Mai ales cand seriful nu putea fi contactat nici pe mail nici pe mobil. Desi uneori imi reprosez ca l-am ascultat – lasa mai ma-to ca nu mai dam acu bani si pe asta – da’ mai tata da am citit ca…- lasa-ma ma cu cititu’ tu vezi acolo sa faca aia treaba …

Această prezentare necesită JavaScript.

casa loco (6)- „cu stanga tii , cu dreapta bati…”

 Oamenii munceau repede si bine. Sapaturile mergeau ca pe roate. Se contura intrarea , livingul , bucataria….

Totul era pregatit cu minutiozitate. Unchiu Ion , dulgher batran , se ocupa de cofraje , invatandu-l pe Ionut (ucenicul lui) cum se bate cuiul repede si fara sa-ti zdrelesti degetele. Ascultandu-l parca-mi venea si mie sa iau o mana de cuie si sa incep sa bat” cu stanga tii , fixezi , cu dreapta bati – tine ciocanul ca lumea nu tocmai de la capatul cozii ca-ti dai peste degete – ai vazut , … cu stanga tii , cu dreapta bati”. Intr-un final am si facut-o ca muream de pofta . Si mi-am facut un scaunel.

scaunelul , cafeaua si lunga asteptare a betonierei

1 Mai a fost sarbatorit in cel mai autentic spirit comunist adica prin munca. S-a turnat fundatia. Daca-mi amintesc bine era o zi de marti , cele trei ceasuri rele trecusera – adica legatura de curent se restabilise – o vanzatoare de la depozit ma scosese din priza sa-si incarce telefonul- pompa fusese reparata – nu erau decat niste pietricele prinse in angrenaj , rezolvate de Nelu-apa. Cam asa arata agenda telefonului meu. Nelu apa , Dan casa , Cristi beton , Cristi elefant , Cristi pietris , Gabi curent , Gelu instal si multi altii fiecare cu ce era responsabil. Am avut dintotdeauna o proasta memorie a numelor. Cunosteam o persoana acum si peste o zi nu mai stiam cum il cheama. Retin insa foarte bine fetzele. Asteptam masina cu beton – al treilea ceas – fusese trimisa in alta parte ( n-am suportat niciodata neseriozitatea. Daca zici ca vei veni , vino , nu ma pune pe drumuri de pomana.) Asteptam infrigurata , de la birou ma sunau – cand veniti ca asteapta lumea – sa astepte ca doar nu i-am pus eu sa se buseasca-veniti ca au sunat de la centrala sa intrebe … las’sa intrebe , zi-le ca am murit- si mult nu mai aveam. Intr-un final a aparut si minunata betoniera .Soarele era bine sus pe cer , pompa este , bifat , curent este , bifat , beton este , bifat , moneda este , bifat – ca doar nu era sa nu respect traditiile locale , in talpa casei se afla ingropata o moneda de argint sa ne apere de rele zice-se.

Normal ca seara au urmat raportul , plangerile , consolarile , laudele si pozele de rigoare.

minunata betoniera

atentie se toarna

atentie se toarna

atentie se toarna

gata

casa loco (5)- the very first day

 

Echipa de mesteri a fost o binecuvantare pe capul meu obosit. O echipa din sase oameni ( completata ocazional cand era nevoie cu alti doi , maxim trei) , adventisti. Sase oameni seriosi pana la extrem , cu care n-am avut nici macar o discutie in contradictoriu. Bine ca au terminat treaba asa cum au promis , in trei luni ca altfel probabil ar fi reusit sa ma converteasca si pe mine – care fie vorba intre noi nu-s chiar dusa la biserica-. In primul rand fumez , in al doilea beau multa cafea , in al treilea mananc pe sponci , in al patrulea da Doamne sa nu ma enervez ca atunci am un limbaj destul de colorat , demn de imblanzirea scorpiei , cu un repertoriu de vorbe de duh ce l-ar face si pe dracu sa roseasca uneori.In rest , daca n-am motive pot fi o lady fara probleme. Si cu ei n-am avut probleme. Adventisti fiind , n-aveau decat o pretentie , vinerea la ora trei sa inceteze lucrul si sa-si primeasca plata pe o saptamana. Nu i-am luat de la vreo firma dar recomandarile erau excelente si nu s-au dezmintit. Au lucrat cu planurile in fata , ba pe ici pe colo am avut si cu cine sa ma consult -ca arhitectul si-a luat banul pe planurile migalite de mine si pe-acolo n-a mai trecut.N-aveau probleme nici cu sarbatorile religioase ortodoxe , nu le-am dat masa si nici bautura. Pana si apa si-o aducea fiecare de acasa.Daca era dupa ei ar fi lucrat si duminica dar pentru mine ar fi fost deja prea mult. La mine pe santier nu se injura , nu se spuneau glume fara perdea si nici nu se cerea bere de racorit. Nu rasunau strigate indecente ba dimpotriva , decanul de varsta , unchiu Ion ( ca toti erau frati , unchi , nepoti ) le tinea cate o predica sa mearga treaba cu spor. Astfel ca intr-o frumoasa zi de aprilie , mai exact pe 23.04.2007 de sf. Gheorghe , fix la ora sase dimineata a inceput lucrul si s-a batut primul tarus.

Pana seara era construita baraca pentru materiale , WC-ul (fara acoperis – dupa cum mi-a explicat Dan, seful echipei – ca sa nu fie tentati de umbra) trasata cota zero si fixat perimetrul casei. Pompa functiona , curentul fusese tras , aveam lumina in curte si paznic pentru materiale. Ei , n-a mers totul chiar struna ca la montajul pompei s-a rupt o ureche de prindere , a trebuit sa aduc pe cineva s-o sudeze , cauta sudor , la montare s-a gresit pozitia , cheama mesterul de pompe sa ne descurce treaba cu “clapetul “ care se incapatana sa nu se ridice , dar una peste alta la sfarsitul zilei raportul catre “sefu” a fost multumitor si insotit cu un vraf de poze spre dovada.Incepea perioada CASA LOCO

Această prezentare necesită JavaScript.

Va urma…

casa loco (4) – before

 

Va spuneam ca era (si inca este din fericire) o zona in afara orasului , nici macar la un drum principal ci putin mai in camp. Nu aveam utilitati de nici un fel. Cu exceptia putului sapat cu cativa ani in urma , nimic. Dar era un simplu put cu o pompa de mana. Nu faci o casa cu asa ceva. Am cumparat o pompa electrica dar nu aveam curent. Am tratat cu patronul unui depozit aflat la vreo 200 de m de noi sa tragem un fir de la el. Cumpara stalpi , cablu , contuar, imprejmuieste locul , scoate 15 randuri de vie (bine ca nu era prea grozava), toate astea intr-o singura iarna. Bine ca trecuse. Astfel ca in primavara pe cand infloreau corcodusii locul arata cam asa.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cea din poza este matusa mea Pusi , sora mamei mele. Si, Doamne , cat as fi vrut ca si mama sa fie cu mine. Cate as fi avut sa o intreb….Cate as fi avut sa-i arat si sa-i povestesc….

casa loco (3) – the best news ever

 

Cand m-a sunat Madalin sa-mi spuna ca are o veste foarte importanta pentru viitorul nostru , sincer nu prea stiam ce sa cred. Era plecat pentru a doua oara in misiune de data asta pentru doi ani. Din care trecuse doar unul. A mica daduse admiterea la liceu , a mare era la facultate. “Uite ce m-am gandit …si dupa o scurta introducere cat se poate de la obiect a venit si concluzia … deci , cauta un arhitect , vezi ce acte trebuie sa facem , vezi ce aprobari trebuie sa luam , de unde , cum , cat ne costa … etc” Nu-mi venea sa-mi cred urechilor. Probabil ca aratam mai rau ca vitelul la poarta noua pentru ca fetele ma intrebau daca s-a intamplat ceva cu tati. Iar eu nu puteam decat sa balmajesc cate un da anemic pentru ca simteam ca ma sufoc -de bucurie , normal. Intr-un final am reusit sa spun “avem casa”. Cuuum? Asa , gata s-a hotarat , la primavara incepem casa , pana atunci ne ocupam de acte si de materiale. Era toamna lui 2006. Si-am inceput.

Cauta reviste , schite , desene , petice de hartie cu adnotari , site-uri pe net , articole de pe unde fusesera uitate.

Cere aprobari , scoateri din circuit agricol , aviz de la electrica , aviz sanitar , aviz de nici nu mai stiu de care , planuri , situatii , proiect. Alergatura , asteptare , nervi , discutii contradictorii cu functionarasi de pe ici ,de pe colo. Parca ma vad in biroul cucoanei de la primarie care-mi spunea clar si raspicat ca regimul de inaltime al casei in zona (care zona nene ca era camp cu flori) era de P+E+M. Deci daca mi-ar fi trecut prin cap sa nu fac etaj , uite-asa ca n-aveam chef sa urc , nu puteam obtine autorizatia de constructie.

Alte discutii , alte parlamentari , scotoceste legi si argumenteaza. Culmea e ca aveam  doi vecini ( nea Marin si Fane) care-si ridicasera casele doar parter si mansarda. Eu trebuia s-o fac si cu etaj si cu mansarda. A iesit ca mine pana la urma, parter si etaj mansardat , dar si ca ei pentru ca podul va fi adevarata mansarda ( atunci cand va fi pus la punct). Cred ca daca s-ar fi ocupat M. de hartoage casa ar fi ramas si azi in stadiul de vis indepartat. Dar era visul meu si nu puteam rata o asa ocazie.

Purtam zilnic o adevarata corespondenta de razboi cu el , ne sfatuiam , ne intrebam , faceam machete din carton ca sa fie mai sugestiv ce voiam sa-i arat , apoi le fotografiam si le trimiteam pe mail. A fost frumos , a fost greu , a fost inimaginabil.

N-aveam masina si bateam zilnic zeci de km pe jos (chiar daca orasul e mic) de la o institutie la alta , de la un birou la altul , la arhitect , la primarie , la taxe si impozite , la notar , la … Pe de alta parte , trebuia sa cumpar si materialele , balastru vreo sase masini in prima faza , cherestea (scandura , grinzi , sipci ) , BCA (desi as fi vrut caramida) , ciment , fier beton , sarma , cuie , platite toate si lasate in custodie pana la inceperea lucrarilor. Am avut noroc , le-am gasit ( numai eu stiu cat le-am cautat) , le-am platit , am tocmit echipa de mesteri , am stabilit data de inceput.

Inca mai pastrez sacosa in care am adunat toate facturile si notitele. O vreme le-am tinut sirul . Mai tarziu , cand gluma a inceput sa se ingroase am renuntat. Intrasem deja in caruselul cheltuielilor “fara numar , fara numar , fara numar….”

Această prezentare necesită JavaScript.

casa loco (2) – a doua casa

 

Glumeam cu obisnuinta. Fetele se marisera si nu prea mai aveam loc. Asa ca…

2001.M. era plecat in prima misiune. Un an si jumatate. Nu stiu cum se face dar toate momentele importante le-am trecut cam singura. Moartea tatei , examenele fetelor, schimbarea apartamentului …

Schimbarea apartamentului ! Si implicit amenajarea lui. De data asta apartament cu trei camere , la etajul trei din patru , pe aceeasi strada cu primul , vis-a-vis de curtea socrilor mei. Trei minute de centru , garaj peste drum , pivnita si toate cele. Bloc din placa unde mari modificari nu prea mai aveau loc. Amenajat de nu se poate ca mi-a luat doua saptamani sa scot amenajarea veche (gresie , faianta , inlocuit tevi, tocarie noua , termopane , usi reconditionate , schimbat usa intrare , scos turturei de pe tavane , stucaturi si alte brizbrizuri). Ma consolasem oarecum cu ideea ca in afara de camara/debara din bucatarie ( nu stiu ce aveam cu camarile dar cu ea bucataria era lunga si ingusta iar eu doream spatiu) nu mai aveam ce darama.

Apartamentul era destul de bine impartit. Totusi n-avea nimic spectaculos in el. Intrare intr-un hol destul de stramtulet , in dreapta imediat bucataria , in fata livingul , balcon loggie care-mi musca si din bucatarie si din living cate un metru patrat. Acces in balcon doar din bucatarie. Din living doar o fereastra. Pozitie , la strada. Praf , zgomot. Vedere in curtea soacra-mii si la Cristina cu gradina plina de flori. In balcon igrasie desi era pe partea de sud est. Balcon inchis cu geam de autobuz in care se gatea si iarna, de aici igrasia . Mirosuri pestilentiale care urcau de la etajul inferior unde existau vreo patru catei tinuti evident in balcon. Masca de chiuveta zidita – plina de ganganii taratoare.

Pe partea cealalta un alt hol paralel cu cel de la intrare , trecerea dintr-unul in altul se facea printr-o usa darapanata. Dar avea un ochi de geam deasupra . Ca de altfel si usile de la cele doua dormitoare. N-am inteles niciodata sistemul asta de usa . Ca sa nu se mai complice constructorul cu completarea golului de deasupra, se trantea un ochi de geam. Doua bai , una mare , una de serviciu in capetele holului. Usile distruse de umezeala. Ce era mai important , ferestruica de aerisire (nu cos) la baia mare.

Ah, dar nu mai conta nimic. Eu deja stabilisem ce aveam de facut. Ma incurca totusi al dracului de tare balconul. Inutil as spune . Sau mai bine spus inutilizabil. In primul rand arata groaznic , nu aveam acces in living decat obligatoriu prin hol. Mesterii demolatori au dat odata cu barosul si au zis – e beton doamna , e placa , nu se poate darama. M-am desumflat ca un balon. “Cauta alte variante , repede ca pleaca astia, si bune ca altfel te stranguleaza M. ca arunci banii pe fereastra”.

“ Bun , schimb usa de la bucatarie , inchid balconul cu termopan , schimb si ruptura de geam din living, de marit nu-l pot mari ca e placa. F…k!- asta e” BUM , BUM , BUM , – Doamna avem o veste buna – e BCA dar are un strat de tencuiala de 8 cm , beton nu gluma.”

“Puteti sa-l dati jos?” , “mai greu da merge” , “atunci ce mai asteptati?” “pai nu vorbim si cu domnul”,“eu sunt domnul. La treaba” Si l-am dat jos.

Alta viata , alta perspectiva. Am inglobat balconul (izolat in prealabil pe exterior ca n-avea decat un perete de 7 cm. ) in living , dat jos porcaria de geam de autobuz , inchis minunata arcada ( si-aici am un stres cu arcadele), pus geam normal de termopan – gata locul pentru flori , rufele vad eu unde le intind, executat acces direct bucatarie living printr-o usa cu geam de sus pana jos , refacut un zid cu caramida de sticla. Spatiu , lumina si asa a luat nastere bucataria albastra. Placi mari de faianta alba doar pe peretele cu utilitati , in golul obtinut din camara / debara , loc de luat masa , tv mic pe perete , colant albastru pe frigider , jaluzele verticale -albastre bineinteles- ca era mult soare vara , gresie bleumarin. Fain. Simplu , nu prea multe culori , doua cu variatiuni. La mine in bucatarie era placut si racoare chiar daca afara erau 40 de grade – vezi culoarea in viata noastra. Livingul s-a transformat dintr-o data in ceva imens ( asa mi se pareau atunci cei 22 mp finali , cu doua ferestre mari , cu flori asezate lejer , cu mobila respirand nu gafaind de inghesuiala .

Pe partea celor doua dormitoare , nimic schimbat , ba da, pus parchet natural nu indesen clasic (braduti sau patrate) ci in diagonala pentru senzatia de spatiu obtinuta. In living , holuri si bai , gresie. Desfiintat usa dintre holuri si ochiurile enervante de geam. Nu aveam de ce sa-mi fac probleme de caldura , blocul statea bine la capitolul asta , inclusiv apa calda non stop. Hait! Mi-a pus Dumnezeu mana in cap.

Un singur mester , Dan ( toti mesterii buni pe care i-am avut s-au numit Dan ) acum lucreaza prin Italia , mi-a facut toata lucrarea. N-a comentat , n-a carait , n-a zis ca nu se face asa , nici ca n-a mai vazut la altii. Doar la capitolul curatat dupa chituit statea mai prost. Operatia am facut-o eu dupa ce chitul se uscase bine si mi-am ros buricele de la toate degetele plus o perie de sarma si vreo trei sticle de detartrant. Dar dupa asta a invatat si el ca trebuie curatat imediat ca l-am bestelit tot timpul.

Venit M , vazut , placut , pupat ,”bravo ma-to , da’ daca nu eram eu … “ Mutat. Excelent in primii doi ani , din al treilea mai putin , din al patrulea au reaparut ganganiile , la inceput timid , apoi din ce in ce mai agresive , vecinii nu-si mai plateau intretinerea , incalzirea intarzia cu cate o luna , s-au mai spart niste tevi (nu la noi), s-au mai infundat niste scurgeri (nici astea la noi), s-a inchis apa calda definitiv , (cumpara boilere la noi) , s-a spart un calorifer (la noi), s-a infundat un retur (tot la noi) , s-a stricat lumina pe scara , n-am reusit sa-i convingem pe toti pentru montarea unui interfon, motiv pentru care scara blocului intunecoasa si calda era adapostul Sobolia (vorba lui M), ideal iarna pentru betivanul de la gunoi , pentru nebuna din cartier si pentru o gasca de pustani de culoare care n-aveau unde-si pierde vremea. Era locul predilect al maturatoarelor care trageau chiulul si al cainilor vagabonzi. Gunoi , mizerie , mirosuri , galagie , scandal uneori ,cand betivanul ocupa caloriferul nebunei. Discutii interminabile in sezonul rece – voi n-ati platit , noi n-avem bani ca altii , eu nu vreau si gata – Singura mangaiere , locul de la vie unde incepand de primavara mergeam in weekend la gratar si visam ce frumos ar fi daca…. – macar o cosmelie ca a lui nea’ Marin ( avea un bordei din chirpici unde stateau el , tanti Maria si vaca “pana aveau sa inceapa baietii casa”) .Intre timp am mai renovat un apartament (inchiriat / vandut) si o garsoniera pentru fete in B. Dar deja astea erau mizilicuri. Si visam….

Această prezentare necesită JavaScript.

casa loco (1) – prima casa

Privind in urma spre inceputuri imi dau seama ca am avut un curaj nebun sa ma apuc de o casa , singura. Dar eram atat de entuziasmata de idee ca nici nu-mi pasa de lucrul asta. Pierdusem la un moment dat oarecum speranta desi intr-un for bine ascuns ea mai palpaia – inca mai cumparam reviste gen casa de vis , casa si gradina , planul casei mele in virtutea obisnuintei. Intre timp schimbasem un apartament , renovasem un altul , adaugasem o garsoniera la activ , eram calita de lupta cu mesterii atotstiutori , stiam despre materiale , cum sa incepi , care-i fluxul tehnologic , de ce trebuie sa tii cont la proiectarea unei case -ziceam eu. Intre doua apartamente cautasem si alte variante. Cochetasem cu ideea de a cumpara o casa veche si de a o renova. Oferta ori prea slaba ori de neatins. Am renuntat la idee dar in toate casele in care intram , in vizita sau nu , gaseam variante de modificare , de imbunatatire , de reconsiderare a spatiilor ,de reasezare a mobilei. In prima noastra casa – apartament cu doua camere la ultimul etaj intr-un bloc ultracentral , de unde bateam pana pe malul bulgar – facusem niste modificari majore. Disparuse camara din bucatarie , demolata de mine personal intr-o zi de concediu, disparuse apoi peretele despartitor intre bucatarie si holul de la intrare , inlocuit ulterior cu o usa burduf pe care o inchideam si deschideam dupa necesitati. Cand l-am obtinut , cu mari interventii , am fost extrem de fericiti. Am muncit o jumatate de an sa-l punem la punct chit ca singurele mobile din casa erau o biblioteca masiva refuzata la export luata in rate ( fabrica de mobila de la Giurgiu inca mai functiona si vindea si in afara) , o canapea cu coltar (coltarul l-ati vazut pe terasa mancat de Rexus Maximus in vara asta) oferita de ai mei si-o masuta de televizor fara televizor. Ba mint , prima piesa de mobilier a fost ROABA , o masuta pentru cafea cu roti , care arata exact ca o roaba. Inca o avem si n-as arunca-o pentru nimic in lume. La vremea cumpararii ei nici casa n-aveam, nici nu ne adunaseram bine de pe drumuri , eu inca nu terminasem facultatea iar M. inca locuia la ai lui. Copila statea la ai mei la Berca. Alergam in Triunghiul Bermudelor de doua ori pe luna. El venea de la Giurgiu , eu de la Brasov , ne intalneam in gara la Ploiesti si mergeam la copil la Buzau. Vreo trei ani fie-mea cea mare ma striga “mama ta” si avea nevoie de juma de zi sa se obisnuiasca cu mine. Despre tati daca o intrebai, arata telefonul. Ei si de-acum aveam un loc al nostru. Umplusem balconul cu flori , pusesem cartile in biblioteca. Aveam covor. In bucatarie reusisem sa luam un aragaz si un frigider ( pe bonuri – cei din generatia mea isi amintesc cum se cumpara ceva prin casa – inscriere pe lista , asteptare etc). Si-o masuta plianta cu doua scaune de voiaj. Scaunele le mai am si acum gratie reconditionarilor cu sfoara aplicate de-a lungul timpului. Cam cu asta ne-am mutat , restul au venit pe parcurs. Nu era un apartament mic , era construit in anii 89-90 , bine impartit si luminos. Dar era totusi ultimul etaj , caldura ajungea mai greu la noi iar dupa primii cinci ani au inceput infiltratiile prin tavan. Imi amintesc ca intr-un an , de ziua Crinei stateam cu musafirii cu umbrelele deschise si ligheanele insirate pentru ca un tronson de imbinare era varza si apa curgea  pe toata lungimea sufrageriei. Daduse prima zapada , bine amestecata cu ploaie si desi refacusem izolatia , vecinii mei n-o facusera inca. In plus timp de zece ani liftul n-a existat. Era doar un hau de 9 etaje , micsorat cu trecerea anilor prin umplerea cu fel de fel de resturi de la renovari , amenajari , facute de oameni nepasatori ca sa nu zic nesimtiti. Motiv pentru care daca uitam sa cumpar ceva – piata centrala era peste drum- ramanea cu siguranta pentru a doua zi. A avut si situatia asta partea ei buna pentru ca n-am avut niciodata probleme cu greutatea si n-am dus lipsa de conditie fizica. Noroc ca n-aveam rau de inaltime pentru ca locurile unde ar fi trebuit sa fie usile de la lift erau neprotejate total. Placajele disparusera de mult , la fel si plasele sudate , la fel si scandurile batute. Iar lumina pe scara nu functionase niciodata.

La un an dupa montarea liftului am decis sa ne mutam. Ne obisnuiseram fara lift si nu ne cadea bine. 🙂

Va urma…