casa loco – (12)


Precum spunea Scorpiuta a trecut iarna. Si precum spunea Balaurica a fost greulet dar mi-e dor de vremea aia.

Si in sfarsit a venit primavara…. Cea mai fericita zi a fost cea in care baietii cu interiorul si-au facut aparitia. Nelu si Marinica. Primul mester la gresie si faianta , al doilea mester la gleturi si tencuieli. Amandoi priceputi , muncitori , seriosi si fara fumuri. Materialele erau cumparate , incepea sa se incalzeasca , sa dea coltul ierbii in spate la terasa. O perioada am muncit cot la cot cu ei. Adica izolatia la tavanele de la etaj am facut-o eu cu Madalin. Va spuneam ca n-am mai turnat o a doua placa ci am folosit grinzi de lemn peste care am batut scandura in pod. Deci tavanele dormitoarelor trebuiau izolate si apoi pus rigips. Inainte insa am aplicat cu pompa de stropit , o solutie de protectie a lemnului impotriva insectelor si ciupercilor. Am gasit-o la bulgari la un pret mai bun decat la noi ( asta si pentru ca doar treceam Dunarea fara sa mai batem 60 km pana la Bucuresti si nu era doar drumul ci si traversarea orasului intr-un trafic infernal). Se aplica foarte usor si formeaza o pelicula pe lemn care impiedica formarea cariilor , depunerea oualor de fel de fel de ganganii (de care eram eu satula la bloc) si a fel de fel de alte ciuperci si aratari. 🙂 [ stau prost cu explicatiile la capitolul asta dar treaba facuta a fost buna] . Sub scandura care era deja batuta am fixat placi de polistiren intre grinzi ( aici iar am avut discutii eu de 10 el de 5 – a ramas tot de 5) iar sub placa de polistiren am pus vata minerala pe care am capsat-o (aveam eu un capsator cumparat de vreun an in urma pe cand ma batea gandul sa schimb tapiteria la niste scaune).

camera Madalinei – aici au festelit-o putin pentru ca montasera gresit montantii in dreptul geamului. I-am pus sa modifice astfel incat sa pot pune o galerie la aceeasi inaltime pe ambii pereti.

detaliu acoperis bowindow camera Crinei

Mai tarziu am vazut si alta metoda de prindere a acesteia – se bat cuisoare mici in grinda si apoi se face o retea din sarma subtire care sustine vata minerala dar la vremea aia atat ne-am priceput , atat am facut. Oricum s-a fixat foarte bine si cu costuri si effort mai mic decat varianta cu sarma. Apoi baietii au facut restul adica au fixat montantii metalici pe care aveau sa fie prinse placile de rigips. Rigips normal la tavanele din dormitoare si verde (rezistent la umezeala) in baie. Pozele le-am facut si ca sa stim pe unde vin tuburile de la instalatia de curent in caz de , cine stie , Doamne fereste.

Cred ca pe toata durata constructiei am ramas uimita cum se schimbau dimensiunile camerelor de la o etapa la alta. Aci mi se pareau mici , aci spatiul parca se dilata pentru ca la urmatoarea faza sa mi se para mai mici ca la inceput. Inca de cand se sapau santurile pentru fundatie. Atunci mi se parea mica. Dupa ce s-a turnat cota 0 parea imensa , cand s-a inceput fragmentarea cu ziduri iar s-a micsorat , dupa ce-au crescut zidurile pareau mari dar nu cine-stie-ce , cand s-a turnat placa de la etaj si parterul era intesat de popici iar era inghesuita. Fara acoperis dormitoarele pareau niste chestii inguste si inalte , ei acum cu tavan peste tot si peretii dati cu glet incepeau sa-si arate dimensiunile corecte – chestie de perceptie , de culoare , de textura. Si eram multumiti de ce vedeam. Dormitorul Crinei are aceeasi forma si dimensiune ca bucataria – am pastrat bowindow-ul si sus dar pentru ca el apare ca un adaos la camera , peretii sai i-am izolat suplimentar cu polistiren si pe interior si implicit am aplicat rigips peste. In rest … tencuiala si glet. Hm… da . Incepea partea frumoasa.

acum , uitandu-ma la data la care au fost trase pozele astea realizez ca se implinea fix 1 an de la primul  tarus.

Anunțuri

casa loco (11)-prima iarna


 

Asa ziceam eu dar disputele au continuat si dupa intoarcerea lui M. acasa. Ai zice ca pentru un an ar fi deajuns. Nu , pentru ca trebuia sa inchidem casa , nu s-o lasam sa bata vanturile peste tot. In concluzie eu am zis polistiren extrudat , el a zis expandat. A fost ca el. Eu am zis de 10 el a zis ca-i suficient de 5. Acum ii pare rau ca nu m-a ascultat – peretele din nord e rece. Eu am zis calorifer sub fiecare geam , el a zis ca merge si din doi in unu .Acu tre’ sa completam. Eu am zis termopan cu 5 camere , el a zis cu 3 e suficient. Acum sufla vantul pe la balamale. Cam asta era stadiul in iarna lui 2007-2008. Izolata pe exterior , tencuita pe interior , instalatia electrica finalizata (ca mine de data asta), tocaria exterioara montata (ca el din pacate) , acoperita .

Si-a venit iarna… O iarna crancena , incrancenata , infioratoare , ingrozitoare ca sa-i parafrazez pe cei de la minunatele televiziuni.

Ne mancau talpile , apartamentul (lasat pur si simplu in paragina) devenise doar un loc de dormit si spalat. Cum terminam programul , mancam ceva pe fuga si directia casa. Doar ce-l vedeam pe M. ca se imbraca – pleci undeva ? – pai ma gandeam sa… -(stiam deja fara cuvinte ) – merg si eu – pai mai vii tu pe frigul asta ? Mergem pe jos sa stii! – Stiu , da , merg , sunt gata – Si-o porneam .

Cascam ochii pe ici pe colo , mai faceam planuri , mai faceam socoteli , mai masuram cate ceva , beam o cafea , fumam o tigara (eu) si ne intorceam. A doua zi , de la capat. Si-a naibii iarna parca nu se mai termina. Socoteam zilele , intorceam scandurile de pe o parte pe alta , mai niste saci de diverse gleturi , chituri , mai un val de vata minerala …Si iarna care nu se mai termina…

Casa loco (10) – acoperis si tigla


ochi de broasca – casa scarii

 

La ochiul de broasca de la casa scarii , nu s-au mai ridicat cu zidul peste nivelul invelitoarei , s-au oprit acolo si au inchis cu scandura lateralele in ideea ca vor avea nevoie de acces cei care urmau sa ne puna tigla pe casa. Inutil , spun acum , pentru ca cei cu tigla n-au iesit pe acoperis pe acolo , Zidul nefacut atunci l-am ridicat ulterior cu baietii care mi-au facut finisajele interioare. Din pacate ce nu-i facut de la inceput se potriveste mai greu si nici acum nu dau de cap unei fante prin care iarna se strecoara vant , ploaie si zapada, indiferent de ce completari si izolari am facut mai tarziu. Nimicuri in aparenta , costisitoare mai tarziu , destul de greu de integrat ulterior intr-o structura finalizata. Un alt defect al lui Dan , golurile de la usi si geamuri n-aveau aceeasi inaltime nici sa le pici cu ceara. Nu stiu cum dracu masurase de fiecare data dar buiandrugii mei erau cand mai sus cand mai jos. Le-am descoperit la timp si l-am pus sa remedieze cum se pricepea ca el le facuse inegale.  Si tot atunci am mai modificat putin proiectul initial pentru ca partea de la drum era cam chioara. Asa ca am mai taiat (cu flexul) o usa la camera Madalinei si-am mai facut un balcon rotund spre corcodusi. Arata altfel , mai terminata parca.

Casa era ridicata la rosu , acoperisul cu scandura batuta , tigla gramada in curte si a inceput calvarul celei de-a doua echipe. Cei cu invelitoarea. Adevaratul calvar de fapt…

N-am reusit sa gasesc in tot orasul niste mesteri care sa-mi puna tigla pe casa.

Pentru ca n-am vrut nici moarta altceva decat tigla ceramica– nu tabla , nu Lindab , nu tegola , nu tigla de beton – tigla si doar tigla. Si-am gasit una misto de tot , scumpa dar buna ca la piatra nu s-a spart niciuna.

Sa revin la subiect. Cu chiu cu vai am gasit o echipa pe la Brasov , dar aveau comenzi si pe la Pitesti si prin alte parti si pe care i-am asteptat vreo doua saptamani fata de data stabilita. De cate ori sunam , un tip foooarte amabil de fel imi raspundea invariabil, „sunt pe drum doamna , trebuie sa vina.” „Dar pe ce drum sunt ,Doamne iarta-ma, ca in ritmul asta veneau si pe jos.” Ce sa mai discutam , luasera baietii avansul , tigla mea putea sa mai astepte. Cand au venit intr-un final era sa-i dau afara pe poarta dar m-am abtinut ca altii n-aveam.

Tot greseala lui M pentru ca eu ma documentasem . Sa nu dai niciodata avans la o lucrare. Daca nu vor altfel inseamna ca nu sunt seriosi. Si n-au fost pentru ca m-au lasat in final cu niste coame nepuse la partea din spate plus alte -iar le zic maruntisuri- neterminate , gen hornuri neizolate , dolii nefixate , sorturi nepuse , drept pentru care in momentul in care mi-au cerut ultima transa de bani ( ca venim noi saptamana viitoare si le rezolvam-pana atunci statusera aici tot timpul ) am zis fain frumos ca vor vedea banii cand voi vedea si eu lucrarea terminata. Nici eu n-am vazut lucrarea ca nu s-au mai intors dar nici ei banii. Patronul cu care discutasem si eu la un moment dat imi daduse de inteles ceva , Stiti , preferam sa luam banii in avans ca daca nu terminam sa nu ramanem in pierdere …. nu prea l-am bagat in seama atunci dar cand m-am trezit cu lucrarea neterminata m-am dumirit ca era o practica obisnuita. In concluzie nu mi-am mai facut procese de constiinta pentru ca intre timp altii care-au venit dupa ei sa termine mi-au luat mai multi bani decat anticipasem eu. Avantaj ei.

Iata aici ilustrarea la ce spuneam mai devreme – cos neizolat corespunzator. Iar zapada e raul cel mai mic. Dar una peste alta aveam casa invelita , putea sa vina iarna ca M. terminase misiunea. Aveam sa intru intr-un concediu prelungit , sa raman doar pe post de consultant , sa supervizez nu sa execut. Finisajele interioare si partea de instalatii aveau sa intre in sarcina lui si numai a lui.

casa loco (9) – placa si etaj


Terminata fiind povestea elefantului abia asteptam sa urc pe scari la etaj. Parterul era intesat de popici , zeama de ciment scursa peste tot dar aveam scara si placa turnata. Vreo trei zile am tot udat-o cu furtunul ca sa nu crape si era o placere in miezul verii sastam toate trei ( eu cu fetele) si sa desenam pe unde aveau sa vina peretii. Lucru ce n-a intarziat pentru ca dupa cele trei zile mesterii au inceput ziditul. Ridicarea etajului a fost si mai rapida decat parterul. Apoi grinzile de la tavan si venea partea delicata.  Inaltimea la coama mi-a dat putintel batai de cap pentru ca nu-mi puteam imagina cum o sa arate acoperisul ca ansamblu. Una era pe hartie , alta era pe macheta si alta era sa fie in realitate. Si-am gasit modalitatea sa „vad” acoperisul  si casa gata. L-am rugat pe „Dan casa” sa ridice o grinda la varf , apoi sa intinda niste sfori ca sa vad exact unghiul de inclinare (sa nu para casa tuflita) , am facut fotografii si apoi le-am prelucrat in Photoshop. Rezultatul a fost cel de azi.

Această prezentare necesită JavaScript.

casa loco (8)-omul mai si greseste


 

Iata cateva din urmarile incapatanarii sau nestiintei sau neatentiei despre care vorbeam mai nainte.

Am avut grija ca fundatia sa fie destul de adanca dar la talpa , pe fundul santului nu am pus un strat de drenaj. Placa de la cota zero nu am izolat-o cu polistiren (inainte de turnare) dupa cum am fost sfatuita si acum ( o fi doar o parere?!!!) am o vaga senzatie de raceala/umezeala? a podelei ( parca ar fi trasa) primavara si toamna.Asta in conditiile in care sub parchet am montat totusi un strat de placi de polistiren extrudat (grosime de 10 mm daca-mi amintesc bine ,special  pentru izolare termica si fonica). Fonica este – parchetul nu scoate sunetul ala spart si enervant cand pasesti incaltat , termic , mai putin.

Inainte de turnarea fundatiei , sase mesteri mari calfe si zidari nu s-au coordonat cu instalatorul .A trebuit sa sparg betonul pentru scurgeri si alimentare cu apa. Noroc ca m-am trezit cat inca nu era prea tarziu ( adica fix inainte de turnarea placii la cota 0.

Tevile pentru apa si scurgeri le-am ingropat in pamantul de fundare (ca sa nu-mi apara prea multe  prin casa) dar nu le-am protejat suficient. Probabil ca in timp ce se umplea fundatia cu pamant, teva de alimentare cu apa rece s-a fisurat. Am descoperit acest lucru abia dupa ce era casa gata ( cu finisaje cu tot si cu noi in ea) pentru ca hidroforul pornea de nebun si fara sa folosim apa. Bineinteles ca n-am mai spart nimic dar am refacut alimentarea cu apa. De tevi la vedere n-am scapat si am mai cheltuit niste bani in plus.

Ei ,una peste alta ,  casa crestea incet dar sigur. Saptamana mea de lucru incepea lunea cu un telefon scurt de la Dan casa “ (Houston, we’ve got a problem) Doamna , avem o problema” – eu fiind Houston ma obisnuisem deja- ori ne scotea cineva din priza , ori se strica pompa (pietricele , nisip , „e de la clapet , doamna”, ori intarzia cineva cu materialele.Cea mai iritanta faza a fost la turnarea placii de la etaj cand am tinut „elefantul” blocat o juma de zi la mine in curte , ca la statia de betoane era o pana de curent si nu-mi puteau trimite materialul. Respectivul a pierdut cateva zeci de milioane in ziua aia pentru ca mai avea cateva placi programate , case la care n-a mai putut merge. Mi-am insusit vina – norocul meu , „Cristi elefant” era amic de-al lui M. si n-a iesit cu penalitati- asta e , doar nu frecam eu betonul in castron , nici sa-l las sa plece si eu sa ma trezesc pe urma ca n-am cu ce turna nu se putea. Oricum , vreo saptamana am ramas cu gatul stramb si eu si echipa , de atata uitat in zare dupa masina cu pricina. Pe de alta parte avea si „Dan casa” defectele lui. Spre exemplu , desi lucrau cu planul in fata , au uitat pur si simplu in euforia ziditului sa lase gol de usa intre bucatarie si living. Au uitat si gata . Cand s-au (m-am) trezit , zidul avea deja 1,70m si au decupat usa  cu flexul.Mergeam acolo de trei patru ori pe zi , discutam , hotaram , faceam poooooze , seara trimiteam raportul la imparatie , noaptea bananaiam pe net pentru documentare si a doua zi de la capat. Imi luasem intre timp un trocarici de Dacie veche , masina de santier , de! Merge si in ziua de azi pe aceste coclauri noroite.

Această prezentare necesită JavaScript.

casa loco (7)- cota zero


Cam lancezesc de la o vreme asa ca ma intorc la povestea casei mele. Poate cineva va avea de invatat din ce scriu aici sau poate nu. Ramane la latitudinea voastra.  

Deci turnasem fundatia in pamant – talpa casei cum se mai spune – din  beton mort , nearmat. Peste alte sapte zile aveam fundatia ridicata la cota zero( ce e deasupra pamantului , cu armatura de fier beton ). De la cota zero incepe constructia efectiva a zidariei.

Pamant de umplutura , excavator , plase sudate , inca o masina de pietris (sa fie) , cauta-l pe Gelu instal sa traga tevile de alimentare/evacuare. N-am avut diriginte de santier adica un om al meu pe care sa ma bazaz , care sa stie ce trebuie facut si care sa urmareasca totul. Tata (socru – n-am putut niciodata sa-i zic asa ci doar simplu “tata”) era prea in varsta si mai tare ii sacaia cu intrebari aiurea decat sa urmareasca treaba , plus ca nu se pricepe absolut de loc. Nici macar eu nu puteam sta zi de vara pana-n seara langa ei pentru ca aveam de mers si la un serviciu. Apoi de la amenajarea unui apartament , unde cam totul era facut si totul se reducea la cat de bine sau rau te pricepi la design interior ( pana la urma gustul nu se discuta), pornirea unei case de la zero era o treaba cu totul si cu totul deosebita. Apareau lucruri la care nu ma gandisem sau o facusem doar in treacat “las’ ca vad eu cand va fi momentul” in ideea ca momentul mai avea pana sa vina- Si-al naibii moment ma prindea pe nepregatite. Toate trebuiau facute odata , nici mai nainte , nici mai tarziu, casa trebuia sa creasca cu totul. Si eu trebuia sa ma gandesc. Traiasca net-ul , cate nopti am pierdut cautand solutii , variante , diverse . Doar cine n-a facut o casa nu stie. Desi , daca stau bine sa ma gandesc nu era prima casa la a carei facere m-am implicat. In anii 68 cand au construit ai mei casa , eram toata ziua printre mesteri. Parca-i vad pe tataie si pe unchiul cum bateau pamantul de fundare cu maiul , mi-am amintit atunci ca intre fundatie si zid trebuia pus carton pentru izolare , imi aminteam mai vag ce-i drept despre stalpi la colturi , buiandrugi si centura de rezistenta de sus.

Atat ca mesterii mei erau intelegatori. Imi dadeau tema de lucru seara pentru a doua zi. Doamne cat de greu e sa iei decizii de una singura. Mai ales cand seriful nu putea fi contactat nici pe mail nici pe mobil. Desi uneori imi reprosez ca l-am ascultat – lasa mai ma-to ca nu mai dam acu bani si pe asta – da’ mai tata da am citit ca…- lasa-ma ma cu cititu’ tu vezi acolo sa faca aia treaba …

Această prezentare necesită JavaScript.

casa loco (6)- „cu stanga tii , cu dreapta bati…”


 Oamenii munceau repede si bine. Sapaturile mergeau ca pe roate. Se contura intrarea , livingul , bucataria….

Totul era pregatit cu minutiozitate. Unchiu Ion , dulgher batran , se ocupa de cofraje , invatandu-l pe Ionut (ucenicul lui) cum se bate cuiul repede si fara sa-ti zdrelesti degetele. Ascultandu-l parca-mi venea si mie sa iau o mana de cuie si sa incep sa bat” cu stanga tii , fixezi , cu dreapta bati – tine ciocanul ca lumea nu tocmai de la capatul cozii ca-ti dai peste degete – ai vazut , … cu stanga tii , cu dreapta bati”. Intr-un final am si facut-o ca muream de pofta . Si mi-am facut un scaunel.

scaunelul , cafeaua si lunga asteptare a betonierei

1 Mai a fost sarbatorit in cel mai autentic spirit comunist adica prin munca. S-a turnat fundatia. Daca-mi amintesc bine era o zi de marti , cele trei ceasuri rele trecusera – adica legatura de curent se restabilise – o vanzatoare de la depozit ma scosese din priza sa-si incarce telefonul- pompa fusese reparata – nu erau decat niste pietricele prinse in angrenaj , rezolvate de Nelu-apa. Cam asa arata agenda telefonului meu. Nelu apa , Dan casa , Cristi beton , Cristi elefant , Cristi pietris , Gabi curent , Gelu instal si multi altii fiecare cu ce era responsabil. Am avut dintotdeauna o proasta memorie a numelor. Cunosteam o persoana acum si peste o zi nu mai stiam cum il cheama. Retin insa foarte bine fetzele. Asteptam masina cu beton – al treilea ceas – fusese trimisa in alta parte ( n-am suportat niciodata neseriozitatea. Daca zici ca vei veni , vino , nu ma pune pe drumuri de pomana.) Asteptam infrigurata , de la birou ma sunau – cand veniti ca asteapta lumea – sa astepte ca doar nu i-am pus eu sa se buseasca-veniti ca au sunat de la centrala sa intrebe … las’sa intrebe , zi-le ca am murit- si mult nu mai aveam. Intr-un final a aparut si minunata betoniera .Soarele era bine sus pe cer , pompa este , bifat , curent este , bifat , beton este , bifat , moneda este , bifat – ca doar nu era sa nu respect traditiile locale , in talpa casei se afla ingropata o moneda de argint sa ne apere de rele zice-se.

Normal ca seara au urmat raportul , plangerile , consolarile , laudele si pozele de rigoare.

minunata betoniera
atentie se toarna
atentie se toarna
atentie se toarna
gata