Adrian Paunescu- poezii pe care le iubesc (3)


Repetabila Povara Cine are parinti, pe pamânt nu în gând Mai aude si-n somn ochii lumii plângând Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti, Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti. Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc De atâtia copii si de-atât nenoroc Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu, Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu. Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei, Care stiu dureros ce e suta de lei. De sunt tineri sau nu, dupa actele lor, Nu …

Adrian Paunescu-poezii pe care le iubesc


Degetele Tale Sunt degetele tale, subtiri ca niste vreascuri, Ce mi-au ramas din toata padurea disparuta Într-un tinut de gheata si de pîrjol te muta Fiinta mea, plecata prin lume, dupa vreascuri. Ma simt ca o femeie batrîna si saraca, Plecata prin padure sa strînga niste vreascuri, Eu degetele tale, subtiri ca niste vreascuri, Le simt cum dau caldura ca vremea sa-mi mai treaca. Atît îmi mai ramîne, padurea au furat-o, Padurea au schimbat-o pe aur si avere, Eu degetelor tale voiesc a le mai cere Sa-mi zabreleasca ochii si fruntea rece, iat-o, Sa-mi încalzeasca duhul secundelor mizere O, degetele tale …

Adrian Paunescu – poezii pe care le iubesc (1)


O poezie atat de plina de durere pe care n-o poti intelege decat daca ai pierdut pe cineva drag. Telefon peste moarte În lumea numelor straine, Ma simt, si eu, un strainez, Iau telefonul lînga mine si n-am ce numar sa formez. Traiesc, fara speranta, drama Ca neamul meu, acum, e frînt, Mi-e dor de tata si de mama, Dar nu au numar, la mormînt. De convorbiri cu ei sunt gata si în necunoscut ma zbat, îi sun pe mama …