provocarea de luni – iubim


imi pare rau ca nu am noutati pentru provocarea de azi , am avut o saptamana mai mult decat plina iar in weekend am fost plecata. Daca nu va e cu suparare revin cu o  postare mai veche care insa spune tot despre iubire.

“ Esti aici ,

langa mine

atat de aproape incat nu mai stiu

ale cui ganduri imi bat incet pe frunte.

Sunt ale tale , sau ale mele

In stoluri albe vin indragostite…

Esti aici,

nu-mi vorbesti

dar tacerea ta

spune mai mult decat orice cuvant.

Tacerea ta,

cel mai frumos poem de dragoste

Scris de vreun muritor pe pamant”

fara titlu


Viata-mi s-o trece ca un foc,

un jar mocnit si fara valvataie ,

un vis al timpului ce-ncet se scurge , pierdut intr-un fantastic joc..

Voi fi fericita si voi arde ca o aschie uscata.

Apoi voi plange, singura voi fi …

Atat de singura incat ecoul pasilor mei printre ganduri

ma va face sa tresar.

Apoi voi dori sa dispar…

Dar inc-o flacara voi fi ,

Inc-o iubire

Si inc-un strop de apa peste mine,

ma va preface-ncet in scrum

Si-am sa ma schimb in praful de pe drum…

Voi fi pamant…iar trupu-mi drept va fi un trunchi batran

Picioarele-mi se vor schimba in radacini

si parul meu in pajiste cu flori de iasomie

iar bratele-ncarcate de lumina

in ramuri grele ,

se vor scutura de floarea alb-a sufletului meu.

In umbra visurilor mele , vor paste linistiti mereu alti cerbi ai sperantei.

Dar intr-o zi ,

un taietor de lemne va veni – nu vei fi tu acela-

Imi va desparte crengile de trup

si m-oi preface-n scanduri fine,

albe si drepte lunecand cuminti

pe apa sortii-n jos.

Ma voi asterne cetina de brad,

iubirii tale fraged pat.

Izvor voi fi de apa vie

doinind pe rana dragostei si , cine stie ,

ma voi ingemana cu marea intr-o zi;

neant , eternitate , valul ei voi fi

imbratisand aceleasi tarmuri ale tale

sau …urma pasilor tai pe nisipul moale…

Voi fi pamant…

M-oi ridica pe-un fir de vant

si pasare voi fi

Voi sageta albastrul nesfarsit

Apoi

un vanator necunoscut – nu vei fi tu acela-

ma va ucide cu un gand .

Voi fi pamant,

Ulcior de lut ciocnit cu vin la nunti.

M-oi sparge-n mii de cioburi

De prin curti

m-oi aduna in munti.

Voi creste floare-n parul unei fete

Parfumul meu , iubirea sa i-o-mbete

Voi fi un abur alergand ;

fiinta fara trup , doar sufletu-mi arzand

in palcuri descantate de padure,

in hora ielelor neprinsa de gandire.

Materie ce-si va cata o forma-n vesnicie

sau … puful diafan de papadie.

Si roua diminetilor voi fi

peste copacii adormiti in leagane de frunze.

Voi fi tacerea ta de ganduri nepatrunse.

Racoarea noptilor…

Tu nu vei sti

cand cu o boare-ti voi atinge fruntea-nfierbantata

In toamna vremii aramie frunza am sa fiu , uitata…

Voi fi pamant…

Si stropi de ploi voi fi

si al lor cant.

Voi fi un fulg de nea

cazut usor pe mana ta ,

ma voi topi la focul sufletului tau

si-n ochii tai ,

o lacrima voi fi,

ce va cadea pe-ascuns

la moartea mea.

ai gresit inima


Ai gresit inima …

Ai gresit crezand ca ti-ai aflat fericirea .

N-ai stiut ca tacerea-nsemna de fapt despartirea .

N-ai avut instinctul pasarii care simte furtuna .

Ai gresit inima, ai gresit totdeauna …

Ai gresit inima …

Ai gresit avantandu-te spre inaltimi ,

N-ai stiut ca era doar un joc cu oglinzi si lumini ,

Doar o fata Morgana tesuta de ganduri

Destramata incet de-o aripa de vanturi.

Ai gresit si acum despartirea te doare .

Stiu , ajunsesesi sus , poate mult prea aproape de soare.

Si la fel ca Icar , aripile fragile s-au topit

Si-ai cazut inima , ai iubit si-ai gresit .

Biet bufon ce te minti intre doua batai ,

Ai crezut ca sunt buni toti acei ce sunt rai .

Ai crezut ca si tie triplul salt ti-a iesit …

Ai crezut inima , ai crezut si-ai gresit .

Ai gresit inc-o data, orice-ai face-i totuna .

Dar…. ai gresit inima, tu ai gresit totdeauna.

Asfintit de an


 

E ora cand iubirile se coc

la focul bland al asfintitului de an

cand toamnei despletite-i mai adun

arama frunzelor pierduta , ban cu ban.

E ora regasirilor tarzii

cand cernem intunericul din noi

cand aurul se-alege-n boabe mari

dintre nisipuri stinse , din noroi

E ora cand se-asterne peste noi

albastrul dor al altor inceputuri

cand asteptam , cuminti si visatori,

un anotimp sa ne preschimbe-n fluturi

 

 

Castele de nisip in Spania


 

Tu erai un grande de spania

Iar eu o preafrumoasa senora.

Ne cresteam impreuna visele

In miile noastre castele de nisip…

Erai frumos si viteaz si luptai in turnire,

Curtenitor si-ndraznet ca Fanfan la Tulipe.

Eram bogati, enorm de bogati.

Ne permiteam luxul de-a cumpara fericirea.

Cititorii in stele ne preziceau un destin fantastic

Iar noi , nepasatori si naivi ii credeam.

Ne risipeam viata pe cuvinte poleite cu aur

Traind linistiti fara grija zilei de maine.

Ca sfarsitul poate exista oriunde ,

Ca nimic nu e vesnic , nici nu gandeam.

Dar intr-o zi , o furtuna venita de cine-stie-unde

Ne-a scufundat insula noastra de soare.

Visele , copii nerecunoscatori ,

S-au pierdut aiurea in lume ,

Castelele noastre de nisip s-au scuturat…

Tu , nu mai erai Grande de Spania ,

Nici eu preafrumoasa senora.

Tu ai redevenit cavalerul ratacitor ,

Eu m-am inchis intr-o chilie sihastra

Si-ncet , incet , unul pe altul ne-am uitat

Tristete de toamna


 in ziua aceea mohorata si ploioasa

erai langa mine si totusi erai departe

simteam cum imi scapi printre degete

ca apa , ca nisipul viselor desarte

in ziua aceea atat de incarcata de Bacovia

mi-ai aratat de departe un taram oprit

mi-ai spus – ar pute fi al tau , il vrei?

Apoi ,ca pe-o Fata Morgana , c-un cuvant l-ai topit

In ziua aceea nebuna prmavara

fugise de mine , de tine , de noi

Te cautam in fosnetul copacilor

si te cautam mai ales in tristetea ochilor tai

de atunci te caut si caut primavara

te caut in albul diminetilor in zori

te caut in albastrul departarilor

in singuratatea ploilor, in mine , in noi

Adio , Doamna


Adio, Doamna,

ma voi gandi la tine-n fiecare toamna

te vei plimba tacuta printre frunze

si vei surade trist cu-a tale buze

Frumoasa Doamna

Cu zambet trist si sufletul de toamna

nu-mi spune de adio vreun cuvant

chiar de-mi vorbesti , tot n-am sa te ascult…

Nu plange, despartirea nu te doara

sarutul meu pe mana mea coboara

ma voi gandi la tine-n fiecare toamna

Adio , Doamna.