N-am mai desenat de multa vreme aici.
N-am mai avut nici timp si nici rabdare – desenul cu mouse-ul nu mi-e asa la indemana. Va doresc o primavara minunata! Iar pasionatilor de desen – vizitati site-ul asta. O sa va placa!
Categorie: diverse
gogosi – pentru fetele mele si altele ca ele
stiu ca nu-i mare lucru dar uite ca eu nu m-am incumetat niciodata sa fac gogosi. Am avut mereu o retinere , parca n-am avut incredere in reteta din cartea de bucate , mi-a fost tarsa sa nu arunc vreun kil de aluat bun de nimic. Dar tare-as fi mancat niste gogosi calde , furioase , simple sau umplute cu diverse cum facea mamaie odata de mult. Poate pentru ca eram prea mica atunci ca sa tin minte ingredientele si cantitatile , poate pentru ca la gogosi nu o ajutam cum faceam la cozonaci… cine mai stie ; cert e ca acum am prins-o pe Pusi pe la noi si nu-i mai dam drumul sa plece acasa cel putin o saptamana. Vine destul de rar si cand vine compensam lungile perioade de lipsa.
Deci , aseara ne-am apucat de gogosi , asa cum numai ea stie sa faca si de data asta n-am mai ratat ocazia , nici nu m-am culcat pe urechea „las’ ca-i simplu si-o nimeresc eu” si-n concluzie m-am pus pe fotografiat totul pas cu pas. Bine ca mi-a ramas aparatul setat cu data si ora ca veti sti si cat a framantat si cat s-a lasat coca la crescut , ma rog , toate amanuntele. Atat ca tocmai terminasem lapte dar nu-i nimic , la reteta asta merge de minune si cu apa.
N-am facut prea mult aluat dar gogosi au iesit o gramada.
Sa incepem :
am cernut intr-un lighenas o juma de kil de faina
aveam un cub de drojdie , 3 oua (drojdia era pentru un kil de faina deci am pus doar jumate – gasiti si cuburi mai mici exact pentru o juma’ de kil sau daca aveti pachet mare faceti un cocolos mare cat o nuca – nuca trebuie sa stiti cat e de mare, nu? 🙂 )
in lipsa laptelui puteti folosi apa (calduta ) cam o cana pentru aluat si o cescuta pentru a dizolva drojdia. ( Aveti grija ca laptele sau apa sa nu fie firbinti.)
se bat cele trei oua intregi , nu prea tare , doar cat sa le spargeti bine.
se toarna peste faina in care in prealabil ati pus vanile , rom (o fiola am flosit noi) , coaja rasa de lamaie si de portocala
drojdia am dizolvat-o intr-o cescuta de apa 
intr-o cana de apa (sau lapte) calduta dizolvati 2 linguri de zahar (daca vreti aluatul mai dulce puteti pune trei sau patru cel mult)
se toarna peste faina
se amesteca putin cu lingura apoi se adauga si drojdia dizolvata
pe parcurs mai puteti adauga pana la 200 g de faina (functie si de consistenta aluatului care nu trebuie sa fie prea flescait. 🙂
dupa ce s-au omogenizat ingredientele , puteti incepe framantatul cu mana si iata ilustrarea perfecta
in timp ce framantati adaugati si cate un pumn de ulei si iar framantati aducand aluatul dinspre margini spre interior , il impachetati ca sa se incorporeze uleiul si aluatul sa nu mai fie lipicios.
repetati operatiunea cam de trei ori si veti observa ca la final aluatul se va desprinde usor de pe vas
cand ati terminat , presarati putina faina , acoperiti vasul si-l puneti la un loc caldut pana-si dubleaza volumul (asta insemnand cam juma de ora.)
de-aici restul vine de la sine
intindeti foi pe masa/planseta presarata cu faina ( groase de pana intr-un centimetru )
taiati gogosile cu un pahar sau cu o rola pentru aluaturi
puneti uleiul la incins si pana se incinge gogosile se mai lasa sa creasca un pic ( o sa vedeti ca se umfla imediat) si apoi incepeti operatiunea
Si uite-asa , pana sa ma trezesc eu sa fac si poze, juma’ de platou aproape s-a dus.
pofta buna si voua!
la billa -pentru ca nu ma pot abtine
Va spuneam acum ceva vreme ca dupa ce m-am distrat copios la Interex-ul pe cale de disparitie (si-a dat obstescul sfarsit deja la ora asta) m-am plimbat putin si pe la Billa. Si cum soarta tine cu mine – mai putin cu buzunarul meu ca-mi trimite numai chestii tentante – m-am pricopsit cu sase bucati la pretul tentant de doar trei lei una.
mare branza ! si nici nu suport halloween-ul!
Sunt din ceramica , au capac si sunt doar niste lumanarele.
Daaaar …..dupa ce se vor consuma ….
vor deveni….
sase minunate solnite sau ma rog recipiente pentru diverse condimente.
Parca-mi pare rau acum ca n-am luat inca sase. 🙂
carticele – pentru cristina
p
pentru cristina
cu scuzele de rigoare pentru intarziere dar am un net de doi bani si-un pic. Imi vine sa-mi iau lumea-n cap cand imbatranesc asteptand sa se incarce o paginuta acolo.
sper sa va fie de folos detaliile – Cristinico eu zic ca merita – ai vazut ce colectie mare exista pe teme de antiplictis mestesugaresc? 🙂
sa mai zic si de maagazinul de hobby? intra numai si-ai sa vezi ca nu mai scapi de mania online. 🙂
pentru ca nu stiu niciodata cand e ziua ei – pentru SIS
cautare noua – pentru Balaurica
balaur simpatic si liber caut balaura cugradina mai mult sau mai putin fermecata
the road to nowhere
pentru Gabica
de fiecare data cand am plecat de la IKEA mi-am promis ca ma voi intoarce acolo cu cardul plin si neinsotita. N-am reusit asta pana acum dar mai am timp. Totusi , de fiecare data cand am plecat de la IKEA n-am plecat cu mana goala. Mult , putin , dupa buget coane Fanica dar tot m-am ales cu ceva . Si pe langa marfa , cu o gramada de idei. Cum sunt o impatimita a farfuriilor si castroanelor nu puteam rata asa ceva ,
luate la distanta de cateva luni bineinteles si foarte ieftine.
Iar culorile parca sunt rupte din faianta mea de la bucatarie.
Suportul asta de vase mi se pare cel mai bun avut vreodata si nu vorbesc in van. E foarte usor de curatat , se aseaza foarte bine , e indemanatic si incapator – vedeti bine cate incap in el. Am incercat sa-l schimb cu un altul clasic – stiti voi din plastic colorat cu fel de fel de compartimente pentru tacamuri etc. Dupa doua saptamani l-am dus in beci si cel de la IKEA si-a reluat locul de cinste.
Fara poze dar „pe cuvant” : cutiile de carton pentru haine si alte diverse chestii sunt fenomenale. Foarte incapatoare , foarte rezistente , foarte ieftine. Am podul plin , se vand la set de doua bucati. Am vazut de curand ceva similar , ceva mai mici si duble la pret in alt hipermarket pe care-l vizitez frecvent aici la Giurgiu. Am luat si o ” lazy Susan” – e un fel de platou din lemn , rotativ , extrem de confortabil cand ai mai multe lucruri de pus pe masa gen paine , condimente etc. si la care trebuie sa ajunga toata lumea . Si merge perfect pe masa mea rotunda din bucatarie.
Tot de aici mi-am luat doua cutii pentru acte , din material si cu fermoar. Acolo arunc tot ce-mi pica in materie de acte , retete , facturi , documente importante pana le vine randul la sortare – intre noi fie vorba cam acolo raman ca acolo nu se baga nimeni si deci nu se pierde nimic.
Cat despre panzeturi , pai de acolo provine panza pentru terasa. Si cea veche care m-a tinut doi ani si cea noua montata anul asta. Castroane de bambus , abajur din hartie pentru lustre la fete , lampadare tot din hartie , suporturi pentru pungile din plastic , cosuri din nuiele si alte dracovenii tot de pe acolo le-am achizitionat. Cel mai mult imi place raionul de la iesire cel cu chilipiruri – marfa returnata , cu mici defecte sau care a fost expusa si se vinde la un pret mai mult decat rezonabil. De acolo i-am luat Crinei patul care m-a costat cat o comoda noua cu patru sertare. Daca imi pare rau de ceva e ca n-am avut destui bani pentru o bucatarie de la ei. Ce mi-as fi dorit era peste puterea noastra financiara. In plus cea pe care o am acum e la o cincime din pretul lor. Si poate fi imbunatatita cu accesoriile lor. Si ca tot veni vorba si pentru ca nu ma pot abtine iata si ultimele achizitii.
Pot sta la fel de bine pe masa , agatate de un carlig sau prinse direct pe perete gratie spatelui drept. Pot fi garnisite cu linguri de lemn , tacamuri de folosinta zilnica , ierburi aromatice , condimente , tot ce-ti trece prin cap si incape.
Eu am sa le prind asa:
Acum insa sunt asa:
Iar cutiile isi asteapta randul la decorare pentru ca am descoperit de curand „Tehnica servetelului” si astea se preteaza la fix pentru decorat si populat apoi cu diverse maruntisuri.
Cam atat deocamdata de la IKEA dar promit ca tot ajung eu odata acolo cu cardul plin , singura si cu timp berechet de haladuiala.
Voi ce v-ati luat de pe acolo? 🙂
weekend de lucru – solaris reloaded
pai cum altfel sa fie un weeend decat de lucru. Ca doar era sambata de dimineata si nu adia fir de vant. Si ce daca nu eram decat noi doi M. si cu mine? Oricum n-aveam nevoie de niste momai care sa ma calce pe nervi si sa-mi faca treaba de mantuiala. Inca n-ati inteles? E vorba de solar. Printre ultimii din zona dar am reusit sa-l acoperim si noi. Asta dupa ce mi-a facut M. capul calendar , ca ramanem ca prostii , ca nu mai facem nimic , ca toti au pus rasaduri , ca mai bine-i da foc , ma rog , tot arsenalul de replici usturatoare. Pai si eu ce era sa fac daca pana atunci batuse vantul in draci? A fost o munca de oameni nebuni pentru ca , totusi , sa invelesti un solar de 4 x 10 in doi din care unul de sex feminin si amandoi nepriceputi ( las’ ca m-am uitat eu pe net cum se face dar aia erau cate 7-8 ) , nu-i chiar asa de simplu pe cat s-ar crede. In plus desteapta de la care am luat folia ne-a zis ca e lata de 10,2 m ( mama ce misto exact cat avem noi nevoie) iar ea era doar de 10 m. Ba mai mult ne-a zis ca e tubulara deci trebuie taiata si dupa ce-am taiat-o fain- frumos si-am cocotat-o sus pe coama am constatat cu stupoare ca nu era tubulara deci nu trebuia s-o taiem , deci ne-am pricopsit cu doua nazi de toata frumusetea si un vagon de munca in plus.
Sa mai zic de unghii vopsite (natural si pe durata nedefinita ) cu ciocanul acompaniate suav de injuraturi de nereprodus (ca inca n-am schimbat profilul blogului) , de juraminte peste juraminte ca nu-mi mai trebuie , ca mai bine iau de la piata ,ca cine-o mai zice solar , juraminte ce vor fi incalcate la prima ocazie (sper sa nu fie la anul adica sa ma tina folia asta mai mult decat prima). Sa mai spun de cuie strambe , de durerea de spate si de maini zdrelite si pline de aschii , de vanatai pe picioare , de bocete si strigate de obida – noroc ca nu prea avem vecini sa ne auda. Mai bine nu. Cert e ca prima cana de apa am baut-o dupa ce puscariasii isi facusera de mult siesta , am mancat nici nu stiu ce pe fuga in juma de ora si inapoi la treaba. Am inceput la noua si am terminat la aceeasi ora decat ca PM. Dar a iesit. Mult mai bine decat anul trecut si fara nicio plata suplimentara. Ce sa mai vorbim de experienta acumulata. Am gasit la un moment dat si pe cine sa-mi vars nervii. Pe cand stateam cocotata pe coama si bateam cu sete ultimul cui intr-o stinghie rebela , apare vecinul nostru – nea B. , care are si el solar da’ i l-a facut cuscru’ de la Buzau ca ala e de meserie si pe folia lui bati toba de doi ani- si-mi zice , nu va suparati da’ nu prea ati facut bine ce-ati facut , adica e mai bine ca anu’ trecut da’ trebuia… Maaaaaama , cand l-am auzit , rupta de oboseala , batuta-n cap de soare si plina de nervi cum ma aflam , imi venea sa-i arunc asa de sus cu ciocanul macar pe langa daca nu in cap. Sau macar intr-un picior. Zic , auzi vecine , daca esti asa priceput ia vino aci de ne-ajuta. Pai ce sa vina ca s-a balbait vreo cinci minute de n-am inteles nimic si-a plecat cum a venit. Da’ ma racorisem si eu. Si-n concluzie a trecut si weekendu’asta. Aseara am pus doua randuri de rasaduri – ca mi-a facut M. instalatie de nocturna ca pe stadion si-n focurile de artificii de la zilele orasului am plantat pana n-am mai putut. Adica pana pe la 12 trecute fix. Si colac peste pupaza azi n-a mai pornit hidroforu’. Deeeeeeeeci……Cine n-are de lucru isi face si ce-si face omu’ cu mana lui lucru’ manual se cheama.
Si de fapt stiti ce usor se infoliaza un solar? Va spun eu. Pe cuvant!
ploaia namoloasa sau ce respiram
o ploaie mizerabila alaltaieri. Mizerabila la propriu , ai zice ca in drumul ei a intalnit un nor de praf – un praf rosiatic. Sau o fi fost cenusa , cine stie? A mozgolit totul : acoperisuri , pereti , geamuri , masini , haine , plante. Si de-atunci n-a mai plouat.
organizare
Sau sase geci in sase saci.
Pot spune ca dupa Pastele asta mi-ar trebui cateva zile de concediu sa ma odihnesc. Pentru ca nici de Craciun nu m-am omorat cu ordinea si disciplina a fost nevoie ca macar acum in primavara sa pun cat de cat ordine in balamuc. M-ati vazut ce mormane de hante am strans si am avut de sortat. Cel mai greu mi se parea a fi depozitarea plovarelor si gecilor groase de iarna. Ma gandeam cu groaza ca n-am mai gasit cutii la Ikea si pusul in saci ma enerva peste masura. Luasem intamplator doi saci de depozitare , din cei care se sigileaza si se videaza cu aspiratorul dar deja erau plini iar altii n-am mai luat ca erau destul de scumpi. Si stand eu asa si socotind cam cati mi-ar trebui si cat m-ar costa mi-a venit ideea salvatoare. Ce-ar fi daca in loc de saci speciali as folosi saci de gunoi? Se muleaza bine si se pot innoda simplu fara mare bataie de cap. Zis si facut. Am pregatit gramada (in poza e o gramada de sase geci – chiar daca nu se vad decat patru va garantez ca sunt sase).
Au incaput cu chiu cu vai intr-un sac. Suficient insa cat sa pot strange marginile .
Si acum….. tataaaaaaa…. Am varat frumusel furtunul aspiratorului in sac printre voluminoasele hante si i-am dat drumul , mai intai la o putere mai mica apoi fara frica la maximum.
Sa va spun ce-a rezultat? Mai bine va arat.
Restul a fost floare la ureche. Compactate perfect , ocupa spatiu minim , usor de dus in pod toti sacii odata. Simplu , nu?
La fel am procedat cu plovarele groase , cu pilotele de iarna , cu gramada de saluri si fulare si cu tot ce mai aveam de ascuns. Daca informatia va este de folos , spor la treaba.
lectia de croitorie (1)
Cri , fata mea cea mica , ma mosteneste cred. Ii place sa mestereasca si mai nou vrea sa invete croitorie. Si a gasit momentul cel mai bun pentru ca draguta mea de masina merge aproape singura – nu degeaba o cheama SINGER 🙂 – . Asa ca am inceput cu o lectie simpla. Ce ar trebui sa stie fiecare cand se apuca de o asemenea treaba?
regula 1. masoara de 10 ori (daca e cazul) si taie o singura data.
tine minte : din mare poti sa faci mic – invers e mai greu (vezi cresterea copiilor)
regula 2. trage linii drepte – daca nu ai dexteritate foloseste o rigla – te scuteste de multa bataie de cap. Foloseste o creta de croitorie sau o coaja de sapun uscat (eu personal n-am mai gasit creta de croitorie in mercerie de cativa ani buni – e drept in tot orasul nu mai exista decat o singura mercerie si destul de slab aprovizionata).
regula 3. nu folosi materiale nedate la apa – dupa prima spalare s-ar putea sa ai surprize neplacute. (valabila in special la materialele din bumbac sau in)
regula 4. inainte de a te apuca de treaba e bine ca materialul sa fie calcat.
regula 5. daca nu ai incredere ca vei trage la masina drept , mai bine insaileaza materialul. Aceeasi regula este obligatorie mai ales pentru cusaturile complicate gen prinderea manecii , a fermoarului , gulere , pense etc.
regula 6. fiecare cusatura la masina trebuie calcata sau descalcata -dupa caz- imediat . Apoi egalizeaza rezervele si surfileaza si calca inca o data. Abia apoi treci la urmatoarea cusatura. In final , la ultimul tighel vei avea produsul numai bun de folosire. Toate cusaturile vor fi astfel executate corect si mai ales estetic.
regula 7. inainte de a coase tivul e mai bine sa-l calci indiferent daca-l cosi de mana sau la masina.
Pentru cunoscatoare : daca aveti de completat, nu ezitati s-o faceti . E posibil sa-mi mai fi scapat cate ceva.
new toys (3)
accesorii , ate , cutie de lucru , maruntisuri
ca doar ce era sa fac daca am masina noua? (de cusut ca de condus … sa vedem ce s’alege cu taxa)
bricolaj – cabina dus
La inceput baia mea de serviciu arata astfel : cabina de dus , rotunda rotunjoara si foooooaaaaarte transparenta. Ca doar de’ , nu facea inca nimeni dus acolo fapt pentru care era tare curata. Intre timp insa , adica dupa marea stramutare am descoperit dezavantajele. Apa foarte dura si necesitatea de a sterge geamul dupa fiecare folosire. Ceea ce nu se intampla decat daca eram eu cea care intra acolo. Stropi peste stropi de calcar. Ba mai mult , nici nu puteam ascunde nimic in cabina – gen ligheane cu diverse in diverse stadii de lucru , fel de fel de felurite de sampoane , sticlute si sticlutele etc- ca se vedeau de la o posta. Eh si am gasit solutia salvatoare , autocolant transparent. Ca doar sunt specialista de acum in colantari.
Ba mi-am permis sa fac si modele , am preluat onduleurile de pe pereti si pe cabina de dus si acum arata cam asa:
bricolaj – noptiere
Va spuneam de poftele mele de bricolat. Probabil spre final de an incerc in disperare sa suplinesc tot ce n-am facut un an intreg. Cam asa s-a intamplat cu minunatele mele noptiere. Fac parte din vechea garnitura de la bloc – nu-s chiar vechi pentru ca sunt facute din „minunatul ” pal melaminat – ca nu mai gasesti in ziua de azi o mobila de care sa te-agati convenabil din lemn sau macar furniruita ci doar mizerabilul de pal melaminat , in fel de fel de nuante. In fine , trecem peste , la vremea lor a mers ideea. Important e ca n-aveam noptiere , locul lor fiind ocupat de doua cutii de depozitare de la Ikea , pline cu fel de fel de chestii pe care le cautam de fiecare data fara succes. Asa ca am adus vechile noptiere de la bloc si le-am bricolat putin. Din fericire n-au avut prea multe briz-briz-uri deci lipirea colantului a fost o treaba relativ usoara. Totusi , e nevoie de rabdare iar daca mai vrei sa faci si poze , cu siguranta ai nevoie de trei maini. Sper ca veti intelege procesul tehnologic si veti aprecia calitatea colantului. Eu sunt indragostita de el d’aia am facut si poze in detaliu ca sa observati textura acestuia. In plus , culoarea este identica cu cea a mobilei. Pana le voi gasi pe cele adevarate din lemn le voi folosi cu eficienta maxima pe astea contrafacute. 🙂
de co
nu e vorba despre decoratiuni nici de monoxid de carbon ci de concediul de odihna din care tocmai am revenit.
Deci , bine v-am regasit dragilor. Asta nu inseamna ca nu v-am urmarit dar mai pe usor asa ca am fost tare ocupata.
Vedeti si voi cata treaba am avut. Plus vreo doua zile de curatenie crunta ca ma napadise praful – munca in zadar as zice eu ca in urmatoarele doua nu se mai cunostea mare lucru- , mai mult am curatat si solarul de uscaturi dar despre asta un post separat si pe final nunta cuiva drag ca sa inchei concediul intr-o nota de veselie. 🙂
cred ca m-am indragostit – din gradinile altora
mi s-a pus pata pe luleaua turcului. Asta pentru ca saptamana trecuta am avut inca doua nedeplasabile. Nedeplasabila inseamna ca plec la noua si ma intorc cand pot , nu ma cauta nimeni si am timp in drum sa ma opresc , sa trag cu ochiul prin gradinile altora , sa adun flori de pe marginea drumului , sa merg incet si sa-mi fac de cap. Ah , ma dau in vant dupa nedeplasabile ( ma rog , cu conditia sa fie vreme buna desi … daca ma gandesc bine nici iarna nu-i de lepadat).
Eh, sa revenim la lulelele noastre. Am gasit un sat in care aproape ca nu exista casa care sa nu aiba o tufa de luleaua turcului. Fie chiar si doar un fir proaspat prins. Sincer nu eram atat de ahtiata dupa floarea asta. O vedeam , pe cand stateam la bloc, intinsa pe peretele unui magazin de pompe funebre. O fi fost din cauza specificului magazinului , din cauza sicrielor insirate la usa si a atmosferei morbide – nu stiu – dar nu era decat o halaciuga verde si cu foarte putine flori. Nu puteam s-o sufar. Apoi , acum vreo doi ani am vazut-o in varianta galbena alaturata de cea rosie intr-o statiune in Bulgaria , catarata pe pergolele teraselor. Le-am dat tarcoale zilnic incercand sa fur un fir de galbena dar chelnerii erau atat de amabili ca doar ce intram si se si infiintau la masa. Incercari esuate. Cand m-am mutat la casa am redescoperit-o la tanti Maria intr-un colt de gradina – varianta rosie – de unde o am si eu. Data din toata inima as zice eu pentru ca desi a stagnat in primul an (erau doua fire aproape fara radacina) in vara asta a crescut de toata frumusetea. Inca are putine flori dar dupa ce-am vazut-o in toata splendoarea ei saptamana trecuta , chiar ma bate gandul s-o mai intind si-n alte colturi de gradina. De-as gasi si galbena…
Ziceti si voi daca n-am dreptate. 🙂
ultima noapte de august…
intaia noapte de septembrie. parca vara incearca sa-si ia revansa in ultimele ore dupa ce pana in seara asta nu puteai sta afara de – ghiciti- racoare . Mi-am scos gecile de prin cutii si nu mai nimeream sa intru in casa. Iar acum… incredibil , e cald , o seara blanda de vara pe sfarsite , un cer spuzit de stele si linistea noptii – care liniste ? greierii canta asurzitor , un adevarat concert. ce-or mai bombani furnicile in sinea lor prin musuroaie – las’ ca vedeti voi la iarna cantare –
miroase-a struguri copti – da , la mine s-au copt , ei , nu toti dar aproape. prunele fierb incet in butoi , pregatite pentru tuica fiarta ce va sa vie. anul asta ne-am trezit o idee inaintea hotilor si le-am tras clapa. HA!
adun seminte de zor . le adun si uit de la ce flori si apoi le arunc inapoi in gradina. las’ ca dac-o fi sa iasa ies ele si asa. daca nu , mai cumpar la primavara o serie. 🙂
stau pe terasa si scriu… ar fi trebuit sa fiu in concediu , pe la Piatra , sa fac dulceata de afine dar… ma rog , probleme „insurmontabile” m-au impiedicat. poate mai tarziu… cand se va colora Pietricica in mii de nuante galben-verzi-ruginii.
undeva departe se aude un catel latrand , Kimi maraie si el langa mine dar e prea lenes sa raspunda. Adulmeca putin un fluture de noapte si se culca la loc cu boticul pe labe.
nici macar tantari nu sunt. si doar n-a stropit nimeni cu nimic pe aici. o fi oare totusi de la insecticidul pe care l-am dat eu pentru/impotriva omizilor paroase? Era cat p’aci sa-mi haleasca ciresul si caisul.
puii se bucura de libertatea nesperata – dorm in curte , nu-i mai las in cotet pentru ca au facut paduchi si-a trebuit sa-i despaduchesc si pe ei si adapostul. au fost si cateva victime colaterale , cativa s-au intoxicat si-au parasit asta lume si nu sub forma de supa sau gratar. asta e , macar am scapat de paduchi. 🙂
am in fata un castron cu piersici din vie. Doamne, cat sunt de bune. dulci , zemoase , nu foarte coapte si aromateeeee….
va vine sa credeti? cine naiba face mamaliga la ora asta? va jur ca miroase a mamaliga si-a lapte fiert. oare mi-o fi foame si imaginatia imi joaca feste? nu , ca doar am mancat si apoi dupa atatea piersici , mamaliga cu lapte mai lipseste.
eeeeh , noapte buna dragilor. ma duc la culcare , maine ma duc la serviciu , da , am uitat ca nu-s in concediu. PA! 🙂
gardul cu zorele – din gradinile altora
ma opresc de multe ori in drumurile mele si fac poze , nu stiu ce-o zice lumea dau fac pe interesanta si trag poze la tot ce-mi place. Ultima „achizitie” e gardul cu zorele dintr-un sat de pe langa Giurgiu. In plin soare si la drum , o splendoare inflorita pentru trecatori si , de ce nu , inca o idee. 🙂
pentru Dani
noapte…
tarziu , iata e trecut de 1. aadormisem ca de obicei la telestiri ca sunt cel mai bun somnifer discutiile interminabile pe tema ce vraji a mai facut stim noi cine. m-a trezit kimi sa-mi spuna ca a facut ceva la baie si sa ma duc sa sterg ( noaptea nu iese afara decat cu mine altfel ii e urat) . este exact ca fie-mea cea mica – „stai putin cu mine , tine-ma de mana , nu ma lasa singura” . oricum , a facut bine ca m-a trezit ca incepuse o bura de ploaie si rufele mele erau pe sarma. le-am strans deci si s-a cam dus naibii somnul. afara e placut. bura de ploaie acu se opreste , acu reicepe. nu e o ploaie adevarata , mai mult o stropeala de noapte. e racoare , tantarimea s-a culcat pe la 9:30 ca sa fie in forma maine la sase seara cand vor veni cu forte proaspete sa ne bazaie insistent. poate n-as avea nimic cu ei pana la urma m-as obisnui si cu intepaturile numai de n-ar bazai atat de strident. kimi si-a gasit prietena de noapte , o broasca raioasa pe care o vaneaza de la inceputul verii. o maraie , ii trage cate una cu laba , mai trage o goneta prin iarba apoi adoarme cu capul pe papucii lui M. greierii canta asurzitor. undeva departe e vreun chef de manelist pentru ca vantul aduce valuri valluri de haulituri tremurate . cine dracu’ le-o fi inventat ? gata , vantul si-a schimbat directia. e liniste din nou. cerul e acoperit , cred ca e cazul sa ma duc la culcare. maine ma asteapta probabil ultima runda de rosii. noapte buna tuturor…
constatare nedeplasabila – din gradinile altora
nu , n-am sa vorbesc despre masini busite , le vad in fiecare zi astfel incat atunci cand vad o masina intreaga , sa nu mai zic de una noua , aproape imi dau lacrimile de fericire. Dar , prin natura muncii mele si anume cea de inspector de daune am si dosare cu constatari nedeplasabile , adica daca nu vine muntele la Mahomed se duce Mahomed la munte (sau invers ?!). Uneori e placut , alteori nu. De data asta a fost placut. Plimbarea am facut-o la vreo 75 de km de Giurgiu intr-o zi numai buna de plecat la drum , nici prea cald , adia usor un vanticel de dimineata care facea sa ti se increteasca nitel pielea , aer curat , masina buna , aparat incarcat si chef de nestat in biroul imbacsit. Stiam ca e o firma care se ocupa de incarcarea buteliilor , deci nimic spectaculos. Mai fusesem pe acolo pe la infiintare pe cand nu exista decat o hala , fiare multe si-un birouas abia ridicat. Ma mangaiam cu gandul ca pana acolo o sa am ce admira pe la portile si prin gradinile oamenilor din satele prin care treceam. Nu mica mi-a fost mirarea cand am ajuns la destinatie. Doamna careia ii apartine firma facuse minuni cu terenul cu pricina. Am gasit o curte verde verde in toata galbeneala din jur , pentru ca intre timp se mutase acolo cu toata familia. Erau amandoua – ea si nora ei – in halate de casa , lucrau se pare la niste chestiuni de contabilitate , ma rog…. Nesemnificativ… Mi-a placut insa ideea , de a sta acasa , comod , in halat si papuci , cred ca inca mai avea si camasa de noapte pe dedesupt si de a lucra pentru tine. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc ci despre gradina doamnei. Care gradina nu era deloc delimitata de spatiul de productie , mai degraba acesta era integrat in gradina. N-am vazut in viata mea atatea flori frumoase , atatia trandafiri , atatea culori si parfumuri. Normal ca nu m-am putut abtine si pana cand a venit soferul cu masina in cauza , doamna, vazandu-mi sclipirea de incantare din ochi , m-a invitat sa dam un tur. Si la fel de normal , am lasat naibii constatarea daunelor la masina ( din cinci poze am rezolvat-o) si m-am concentrat asupra florilor. Va las sa admirati si voi macar o bucatica din ce-am vazut eu. Ne-am despartit incantate una de cealalta si m-a invitat catre sfarsitul verii sa ma mai duc pe la ea sa-mi dea lastari de trandafiri ( v-am spus ca avea o multime) , crini imperiali , gladiole , diverse seminte si ce-om mai gasi pe acolo. Si am de gand sa onorez invitatia , cu sau fara ” constatare nedeplasabila” .
cumparaturi de vacanta
va spuneam ca la Hunedoara am gasit la intrarea in castel un magazinel foarte bine garnisit cu ceramica si diverse alte nimicuri romanesti – nu chinezarii – si m-am lipit la propriu de niste ceramica de Maramures. Erau ele si alte chestii pe care le-as fi cumparat cu drag dar cum finantele s-au dus mai mult pe benzina … Spre exemplu as fi luat niste linguri uriase de lemn cu coada sculptata in motive romanesti , as fi luat o acuarela cu castelul , o strachina cu cocosul de Horezu si un vas de Cucuteni dar… am compensat cu florile de la targul din Piatra si cu ciubota jardiniera. 🙂
itinerar in imagini (3)
Piatra Neamt , Varatec , Agapia
itinerar in imagini (2)
drumul spre Piatra Neamt
itinerar in imagini (1)
Simeria – Deva – Hunedoara
prin gard
fotografiate florile din curte de la tanti Maria. Hotarat lucru , daca vrei sa ai flori frumoase primavara devreme trebuie semanate de toamna. Am si eu dar mai putini iar in primavara asta am gasit seminte pentru mai multe culori – om vedea ce s-o alege. Ea ii are de ani buni si vedeti cat s-au intins si ce minune galbena are in curte. Zici ca s-a coborat soarele acolo… 🙂
Cartoane si ziare
Vorbeam de curand cu Gabriela despre hartie , cartoane si ziare. Si iata ce-i raspund pe aceasta cale.
Acum vreo douazeci de ani , am avut privilegiul de a beneficia de televiziune prin satelit (inca nu se purta cablu la noi pe vremea aia). Printre posturile pe care le urmaream cu aviditate erau toate cele trei canale ale lui Berlusconi -erau inca necodate- posturi care pe langa stiri (neinteresante ce-i drept – cam ca ale noastre ) erau si pline de filme , telenovele (toate dublate in italiana drept pentru care am invatat italiana rapid) dar si alte emisiuni printre care multe de bricolaj , decoratiuni , gradinarit deci cam ce ma interesa. Din pacate nu mi-am notat si nu mai retin acum mare lucru din ele insa cateva mi-au ramas in minte ca idei de proiecte viitoare (pentru pensie gandeam eu increzatoare pe atunci , acu’ stau si ma gandesc daca mai apuc vreo pensie).
Totusi…Ce-am putea face din cartoane? Acum depinde si de carton… de calitatea lui , de aspect , de grosime , de culoare…
- Coperti pentru albume foto – imbracate in vinilin (gasiti la metraj) sau catifea sau resturi de stofa sau bumbac sau in – , filele pe care veti prinde fotografiile le faceti din hartie fotografica , foitele subtiri din hartie de calc (eu inca mai am din facultate un sul intreg de calc nefolosit).
- Rame inedite pentru fotografiile dragi , din carton mai gros , imbracate in fasii de stofa rasucita , vopsite cu lavabila (cand se usuca devin rezistente )
- Tablouri cu flori presate/uscate , cartonul suport va fi imbracat tot in stofa sau catifea uni intr-o culoare care sa puna in evidenta compozitia voastra.
- Daca e un carton mai gros /rezistent , puteti confectiona separatoare pentru sertare. Se gasesc si in comert , din plastic dar sunt mai scumpe plus ca nu le gasiti mereu la dimensiunea dorita si rezulta pierderi la ajustare. Iar cele de la Ikea (tot respectul pentru ele dar sunt de neatins – pentru mine cel putin)
- Cartoane pentru indicat locul invitatilor la o masa festiva. Deasemenea vopsite sau pictate sau imbracate in material , pe care puteti prinde cu un ac sau o tinta numele invitatilor vostri ( vor fi scrise pe carti de vizita). Le puteti decora cu figuri sau flori decupate de pe capacele cutiilor de bomboane sau felicitari.
- Pur si simplu , puteti confectiona voi insiva cutii pentru maruntisuri (gablonturi , margele , ate , nasturi , CD-uri , fotografii , scrisori , panglici etc) la fel imbracate , vopsite sau decorate cu ce va trece prin cap si va lasa imaginatia , bugetul si resursele.(ati vazut cat de scumpe sunt cutiile din comert)
- Masti pentru ghivecele trecute de prima tinerete.
- Cosulete pentru flori sau dulciuri – va veti aminti cu drag de gradinita cand faceam asa ceva la lucru manual.
Materiale necesare: pai deja le-am cam enumerat , cartoane , foarfeci , cutter , lipici(aracet) , capsator , perforator , ata sau sfoara , resturi de stofa sau alte materiale textile , pensula , vopseluri sau acuarele.
Din ziare …. hm , pe langa ghivecele pentru rasaduri ale pasionatilor de gradinarit iata ce-ar mai putea iesi:
Din fasii de ziar , umezite si lipite cu aracet puteti face chiar voi diferite figurine ( pentru cei care au talent la modelaj) pe un schelet de sarma subtire.
Sau folosind aceeasi tehnica ( ziare umede si lipite cu aracet in straturi ) avand ca suport un vas interesant sau o farfurie deosebita ( data in prealabil cu parafina pentru a se dezlipi usor produsul final dupa uscare) puteti obtine fel de fel de suporturi de fructe sau prajituri , sau suporturi de pahare sau farfurii pentru petrecerea copilului sau – ma rog , tine de imaginatia fiecaruia , tehnica e interesanta- pe care le veti picta/decora mai apoi cum doriti. Pentru protectie puteti aplica la final un strat de lac incolor .
Eu personal n-am facut decat niste rame si niste tablouri cu flori presate. Pentru restul , au ramas doar ideile si asteptarea unor timpuri mai linistite. Poate totusi prind si pensia … 🙂
Din pacate nu pot exemplifica nimic din ce-am insirat aici pentru ca obiectele de care va spuneam au ramas la bloc.
februarie – rezumat (5)
in rest
serviciu 
acasa (mancare si toate celelalte…)
un piculet de joaca
si cam atat (in afara de iarna asta nesuferita care nu se mai termina odata.)
februarie-rezumat (3)
am suplinit cu rasaduri (doar in opt zile) …. si nu numai…
februarie – rezumat (2)
apoi m-am amagit ca vine primavara dar n-a fost sa fie…
februarie – rezumat (1)
printre altele rasariturile au inceput sa capete culoare
si-un crampei de soare palid
blogarit de blogareala
cred ca a devenit o obsesie. Sambata , frig , fara copii , fara probleme … M. s-a trezit mult inintea mea si-a taiat-o in oras miseleste fara sa ma ia si pe mine. Si-am dormit cu tantalaul de Kimi pana ne-a durut spatele de atata stat in pat. Cu ochii carpiti am coborat la bucatarie , Kimi a evaluat situatia rapid , dupa ce-a cautat in baie si in sufragerie , a mai dat o tura de control pe la cateva usi si s-a intors la mine dand din coada cu privirea aia care spune ” tati nu e ” . Intai m-am posomorat dar in sinea mea m-am bucurat. Pot sa intru fara sa se uite lung la mine ca nu mai las calculatoru asta odata. Normal c-am intrat , Zazuza a fost cea mai harnica , a facut mis dejun cu clatite , apoi Scorpiuta a povestit ce-a visat , Manola a tras o poala de gogosi si Alexandra a semanat muscate. E in regula , mai sunt si altele ca mine… 🙂
pentru sis ca tot ii plac
ilustrare partiala pentru geamana sis
Cafeaua de Duminica asta –
DIY- dressing-aproape gata
Dupa cum v-am promis iata si produsul final ( mai putin inchiderea cu usa burduf pe care o voi face anul viitor)
Nu-i prea frumos sa-mi expun hainele in public dar o fac doarca sa va dati seama cat e de incapator. Deasupra barei de umerase mai sunt prevazute inca doua rafturi. Deocamdata ma ocup de brad , rafturile poate saptamana viitoare sau tot la anul.
Sarbatori fericite!
DIY-dressing (2)
Toata seara am mesterit la minunatul dressing; e chiar minunat pentru ca mi-au incaput o gramada de hantze , nesperat de multe.
Dupa fixarea stalpilor in perete (3 buc in colturi si 2 pe perete structura avand forma de L) , am prins stinghiile orizontale pentru sustinerea rafturilor.
Rafturile au fost decupate la colturi pentru a se incadra exact intre stalpi si pentru a se rigidiza tot ansamblul ( inclusiv stalpii din afara care n-au alta prindere decat prin stinghii).
rafturile sunt din resturi ramase de pe la mobila veche (birourile dezafectate pe care fetele nu le mai folosesc si doua bucati de OSB imbracate in autocolant).
partea din spate am lasat-o pentru umerase – am cumparat o bara de inox (ovala) pe care am fixat-o in suporti (n-am gasit de cumparat decat pentru bara rotunda asa ca mi i-a mesterit Madalin pana m-am intors eu de la serviciu) din perete in perete.
Bineinteles ca m-a apucat miezul noptii populand rafturile migalite de mine. Dar a meritat efortul pentru ca acum se poate respira din nou in camera Crinei. Ca multumire , a pregatit ea masa de seara.
Toata debaraua se va inchide cu o usa din PVC , tip burduf (exista o varietate foarte mare , cu aspect de lemn natural , voi alege ceva sa se potriveasca cu usile existente in holul cu pricina.
Inchiderea cu usa plianta o voi face la anul ce vine deoarece mai trebuie inchis si deasupra usii o portiune pana in tavan cu rigips iar la astea inca nu ma bag (dar parca cine stie…).
Din pacate , pentru produsul muncii mele de asta noapte va trebui sa asteptati postul urmator pentru ca m-au lasat bateriile la aparat si incarcatorul era la serviciu.
Va urma…
DIY- dressing
Ma vaicaresc de multa vreme si ma laud pe masura ca voi face un dressing. Impropriu spus dressing pentru ca , vorba lui M. , nu prea ai loc sa te imbraci in el. Dar nici nu era asta scopul ci pur si simplu de depozitat hantze.( cititi haine si alte prostioare). Deci intr-un hol de la etaj (special prevazut pentru asa ceva) imi trebuiau niste rafturi plus o bara pentru umerase ca m-am saturat de haine tinute in saci sau in cutii pe sub pat. (ma rog , asta se intampla la bloc). Cel mai urat era la schimbarea de sezon cand pana gaseam eu sacul cu pricina ii trecea vremea , sau il gaseam dar pana le aeriseam , spalam , calcam , descurcam , sortam iar le trecea vremea si se intorceau in sac asteptand un „la anu” si ” la multi ani” completez eu. Deci , in sfarsit i-a venit vremea si mununatului dressing. Dimensiunile holului ( pozitionat intre baie si un dormitor cu acces pentru toata lumea ) sunt 2,15 x 1,35 m. Initial fusese proiectat nitel mai generos astfel incat sa-mi incapa doua randuri de rafturi si pe stg si pe dr , cu o adancime de 50 cm si intre ele vreo 60-70 cm sa ai loc sa te intorci. N-a fost sa fie, ca „Dan casa” a citit airea cotele din plan si mi-a iesit mai mic da’ merge si-asa.
Deci , sa revin.
Materiale necesare .
7 patrati de 5x 5 sau grinzi de 5X 7
Stinghii de 5 x 2,5 vreo patru bucati de 4m lungime ,
dibluri si holsuruburi pentru fixarea stalpilor de sustinere in perete
burghiu pentru beton
si pentru lemn
bormasina
fierastrau pendular
fixarea stalpilor in perete – gaurile au fost date intai in stalp apoi asezat pe perete si dat semn pe acesta pentru a se potrivi exact.
ah , uitam , inainte de a va apuca de orice , finisati nitelus lemnele cu smirghel. Eu am si o masina de slefuit , merge foarte repede si nu vi se agata hainele in aschii de lemn. Daca doriti le puteti si lacui , dar atentie , preferabil inainte de a va apuca de montaj. Cand veti termina treaba , va fi „la gata”.
va urma…
dantelarie de iarna – chiciura
Cine pleaca ultimul…
Gata. A venit . Anuntata de vreo saptamana pe toate canalele , in sfarsit , pe la circa si ceva cum va spuneam , a venit. Cu surle si trambite , cam asa suna vantul pe la streasina casei. Cu usi trantite , cu ferestre zanganind , cu pomi smuciti furios. O tigla de pe casa , asezata probabil intr-un unghi favorabil scoate un suierat ca de tren. Ceata de mai devreme s-a risipit rupta-n fisii. In corcodusi manunchiul de bidoane de apa se zbate salbatic intaratand catelul pitit acum in cusca. Pungi de plastic , hartii si pet-uri , ramuri frante , frunze vestede…Ploua in rafale spulberate de vantul ce te ia pe sus. Momentul ideal pentru plecare la drum de seara. Pentru ca da, pe stimabilii mei colegi i-a prins dorul de aer fresh la prima ora a diminetii si-n concluzie au lasat la birou toate geamurile deschise. Apoi au plecat acasa si si-au inchis telefoanele. Ati ghicit probabil ca fraera cu telefonul deschis am fost eu. Si mereu , dar mereu raspund la telefon. Si-am raspuns si de data asta. Doamna suntem de la firma de paza , s-a declansat alarma , ce facem ca urla in draci… Ce dracu sa mai facem , cu bombanelile de rigoare , dupa nu stiu cate apeluri la care singurul raspuns a fost arhicunoscutul “ ati apelat casuta vocala a abonatului….” – sa-i zic vorba aia abonatului – le-am zis celor de la interventii sa vina sa ma ia sa opresc dracovenia. Geamurile deschise ca in miezul verii , jaluzelele fluturau ca drapelele pe cladirea parlamentului ( oare sunt steaguri acolo? – nu stiu , da’ suna bine). Alarma blocata , dezarmata , resetata , rasresetata , in sfarsit armata la loc , venit acasa , boscorodit juma de ora , calmat cu un teanc de vase de spalat. Concluzia – cine pleaca ultimul sa inchida dracului si geamurile nu doar sa stinga lumina. – apropos si aia era lasata aprinsa.
restaurantul chinezesc
Am intrat azi pe un site http://elenaniculescu.com/ si printre altele am gasit si un articol interesant despre bunele maniere si cum se mananca anumite feluri de mancare mai speciale , nespecifice noua.
Si mi-am amintit o intamplare din studentie , aventura mea si a prietenei mele Miki la restaurantul chinezesc din Bucuresti. Pentru ca este deosebit de comica – inca rad ca proasta , singura , cand imi aduc aminte , v-o povestesc si voua.
Cred ca eram prin anul doi de facultate , la Brasov. Stateam la camin (normal , pe atunci doar cine nu voia nu statea la camin) si aveam o noua colega de camera , Mihaela (Miki ii spuneam eu) , cu care ma intelegeam foarte bine. Tipa , desi o studenta model care nu chiulea , isi preda toate lucrarile la timp , un piculet tocilara si oricum tinuta din scurt , avea uneori sclipiri de personalitate si doruri de libertate pe care si le implinea in modul cel mai firesc (pentru ea) si surprinzator (pentru cei care o stiau cum e). Si intr-o buna zi ii vine ideea ca o plimbare la Bucuresti nu ne-ar strica , mai ales ca avea multi fosti colegi studenti in Regie , aveam unde dormi , aveam cu cine ne distra… Ma rog , ce daca era jumatea saptamanii , am vorbit , am aranjat si am plecat de nebune in Bucale sa vedem si altceva decat provincia ( care drept vorbind nu era tocmai de lepadat). Printre alte obiective prinse in plan se numara si restaurantul chinezesc. Trebuia sa incercam lucruri noi ca doar d’aia renuntam la plicticoasele cursuri de mecanica si alte alea.
Drumul l-am facut cu trenul , la clasa I , traiasca nasu’ ( erai nasi buni pe vremea aia , mai ales pentru studenti) cu acceleratul bineinteles ca altfel , cu personalul pierdeam toata distractia.
Ajunse in Bucuresti ( fara bagaje ca doar eram in vizita ) aproape de timpul pranzului ne-am zis ca asta-i momentul sa vedem nemaipomenitul restaurant. L-am gasit cu chiu cu vai , dupa vreo doua ore de cautat si intrebat , ca habar n-aveam cu ce se mananca Bucurestiul (provinciale , deh) si tremuram de emotie si mai ales de foame , la gandul minunatelor bucate ce aveam sa mancam. Intram , ne uitam lung , ne holbam la afisele insirate in chineza si ne impingem cu foc in usa de la salon. Nimic. Ne mai impingem o data , nimic. Miki isi ridica ochelarii de pe varful nasului si se mai arunca o data. Intre timp zaresc si eu un afis mai mititel cu caractere cunoscute parca si ma dumiresc. Nimerisem in perioada de pauza , se terminase masa de pranz , programul se relua undeva pe la cinci cred, cu cina. Hai c-am inceput-o bine. Radeam sa murim dar stomacul ne ghiortanea deja in toate limbile pamantului de foame. Ce sa facem , ne-am uitat la ceas , mult nu mai era ( vreo ora de asteptat) , ne-am mai plimbat putin , am mai fumat cateva tigari , ne-am facut planul cu ce-o sa comandam… In sfarsit se deschide. Super . Frumos , mirosea imbietor , lumina difuza , lume putina , majoritatea asiatici , putini europeni. Gasim o masa , nu stim sa citim , vine un chelner si ne isopteste ca e rezervata si ne duce la alta masa. Ne luam frumos catrafusele si asteptam. Masa era ok. Mai in centrul salii , mai lumina . Perfect. Si asteptam. Vine un tip , ne pune pe masa doua cartulii cu meniul si pleaca. Le luam , le deschidem , admiram copertile frumos legate si desenate , cascam ochii , cautam si partea cu caractere latine …. Pauza . Doar chineza. Facem schimb , ne mai uitam o data . Nimic . Ne ridicam , luam alte cartulii de pe masa de alaturi , gasim ce ne interesa . Cred ca eram la pamant , de foame si de ras. Si facem lista si calculam. Ne incadram. Ca sa nu pierdem nimic din ineditul locului facem planul ca fiecare sa ia altceva , si la jumate sa schimbam farfuriile. Si alegem , la aperitiv ea Ma-o-Tai eu Da-o-Wai ( nu garantez ca am scris bine dar cam asa suna), habar n-aveam ce era dar era chinezesc si normal ca ne-a bufnit rasul ca la un semnal.
Ca feluri de mancare am ales eu frigarui chinezesti cu muguri de bambus si ea orez cu nu mai stiu ce bucatele si cu sos de radacini de lotus ( sau or fi fost invers- mugurii de lotus si radacinile de bambus – nu mai conteaza) dar toate condimentate cu portii zdravene de ras ca reusiseram sa atragem atentia tuturor consumatorilor din local. Intre timp , asteptam … si asteptam… Miki se enerveaza , isi mai asaza o data ochelarii pe nas si cu mutrita ei de intelectuala ofensata se ridica uitandu-se amenintator prin local. Nimeni , adica niciun chelner , piccolo sau altceva. Intr-un tarziua vine un alt tip , cu doua tavite de lemn pe care se aflau frumos rulate doua servete. Aburind… Miki , ce dracu facem cu astea? Ne uitam in jur , cu rasul nostru pierdusem fazele de la celelalte mese. Eu il iau pe-al meu , il desfac , il impaturesc normal si-l pun langa farfurie , Miki , mai desteapta ca mine il ia , il desface , il scutura bine si-l aseaza in poala. Normal ca fata de masa s-a udat , la fel si pantalonii ei , le luam si le punem la loc pe tavita , luam si tavita si-o punem pe masa de alaturi . Ufff , am scapat si de astea. Cred ca intre timp cineva vazuse toate manevrele ca nici nu trec cinci minute si mai vine un individ ( de fiecare data era altul ) care abia tinandu-se de ras , ne mai pune pe masa alte doua tavi cu servete fierbinti si ne spune cu sughituri ca trebuie sa ne stergem pe maini cu ele. Va dati seama ca noi abia ne mai stapaneam. Aveam deja ochii inlacrimati de atata ras pe infundate. Ne-am dus pe rand la toaleta sa ne calmam ca tulburam linistea publica… Si iar asteptam…. lumea in jurul nostru manca de mult iar noi tot mai asteptam sa vina cineva sa ne ia comanda.Ne-am distrat copios vazand o tipa care comandase ceva gen chiftelute si se incapatana sa manance cu betisoarele. Farfuria mare si vreo sapte gogolaie de carne mititele. Dupa ce alerga bine chifteaua prin farfurie ( ca sosul era separat ) se chinuia s-o prinda intre betisoare , o ridica usurel , cu mii de precautiuni si la jumatea drumului spre gura o scapa la loc in farfurie si reincepea goana. Simteam ca plesnim de ras si ne felicitam ca am ales ceva care se manaca cu furculita si nu cu betisoarele. Si pe cand incercam din greu sa ne tragem sufletul vine cineva sa ne intrebe de sanatate. Ce doriti sa serviti? Ne uitam una la alta , ne mai bufneste rasul o data si reusim sa ingaimam un “ea Ma-o-Tai eu Da-o-Wai” , muguri de bambus si radacini de lotus…. fragmente de cuvinte printre sughituri de ras. Dupa alta jumate de ora mai vine un individ cu o noua tavita cu servete – deja se obraznicisera , s-or fi gandit ca de doua ore de cand stateam acolo am avut timp sa ne murdarim din nou pe maini – dar de data asta lectia era invatata , ne-am uitat complice una la alta le-am luat frumusel si ne-am sters pe maini apoi le-am aruncat neglijent pe tava inapoi. Na, ca individul ratase distractia. Daca au vazut ca nu mai au ce face ne-au adus si minunata mancare de ziceai ca au taiat porcul chiar atunci sau ca au asteptat sa creasca radacinile lotusului si mugurii bambusului. Inutil sa va spun ca eram hamesite , ca le-am dat dracu de betisoare si am cerut furculite , ca am turnat sosurile din boluri direct peste dracoveniile din farfurie si-am mancat in cel mai neaos stil romanesc , cu painea infipta-n furculita si tavalita bine prin sos. Normal ca am facut si schimbul de farfurii planificat ca doar nu asteptaseram atata amar de vreme degeaba. Tai-ul si Wai-ul isi facusera efectul asa ca nici nu ne mai pasa de altceva decat sa mancam naibii ceva ca eram terminate. La sfarsit am comandat si-o baterie de vin pe care am baut-o pana la ultima picatura si pe la 10 seara am plecat mandre din restaurant , inca tinindu-ne de burta de ras , cu juma din finante terminate dar cu mangaierea ca asa distractie a meritat toti banii. Nu insa fara a jura ca a doua oara nu avea sa ne mai calce piciorul intr-un restaurant cu specific asiatic drept pentru care am sterpelit si-un MENU ca tot avea coperti frumoase. Morala , consultati codul bunelor maniere inainte de a incerca ceva nou. Nu de alta da’ s-ar putea sa ramaneti nemancati daca nu aveti curajul tineretii.
nada – nu a florilor ci a spaniolilor
Nu am chef azi…. nu am chef azi …. nu am chef de nimic…. parc-asa sunau versurile. Am vrut ca merg mai departe cu casa , m-am oprit ca m-am impiedicat de colectia de pietre pe care am lasat-o ca mi-am adus aminte de cea de farfurii si alte prostii , intre timp am gasit pozele pregatite pentru gradini verticale ca mi-au sosit cuiburile dar nu le-am montat asa ca n-aveam ce sa va arat. Bormasina s-a stricat , circular n-am , masina de cusut scartaie (am nevoie de-un „specialist ” s-o regleze), in gradina s-au cam dus toate , vreau sa amenajez un dressing la etaj ca intre timp camera Crinei a devenit depozit dar n-am apucat sa iau lemn inainte de ploaie …. Si uite-asa , mai o masina troznita , mai un comentariu , mai un site nou descoperit… mai o balmajeala pe ici pe colo , a mai trecut o zi , si-o saptamana si mai gata o luna din viata mea. Nici macar nu ninge , e un cer nici macar plumburiu ci spalacit de la un cap la altul. Nici macar nu ploua , nimic , nimic , nimic. Nothing , nada…
Puteti sa nu comentati , nu ma supar , nici nu e nimic de comentat….
Weekend placut sau cum ar fi spus Pruteanu , un sfarsit de saptamana placut , excelent , minunat , linistit , fericit….
sertarul cu maimute
cred -ba sunt sigura- ca in fiecare casa exista un sertar cu maimute. Ce e ala? o sa va intrebati. Acel sertar in care se aduna zilnic fel de fel de nimicuri extrem de importante atunci cand ai nevoie de ele , ba mai mult , pentru a le gasi e nevoie sa cautati de mai multe ori si in final sa rasturnati sertarul.
Imi plac sertarele , sunt utile , mai utile decat rafturile sau cutiile , dar la compartimentare lasa de dorit. IKEA a rezolvat problema elegant si eficient dar foarte scump (pentru mine cel putin). Asa ca am gasit o varianta superconvenabila.
Pozele vor spune totul cu atat mai mult cu cat grilele pot fi confectionate de voi dintr-un carton mai gros. Eu am avut noroc si le-am gasit la reduceri intr-un supermarket local.
E atata de frumos in jur incat ma doare. Contraste
Ieri am fost pe teren. Si pentru ca nu aveam limita de timp , un drum de 40 de minute l-am facut intr-o ora si un sfert. Pentru ca m-am oprit de nu stiu cate ori sa fac poze. Unele din mers , pentru altele am tras pe dreapta. Unele au iesit , altele nu. Dar e atata frumusete-n jur ca nu poti trece indiferent oricat de grabit ai fi. Soarele reflectat in mii de tonuri de galben , de la bej galbui , la galben limoniu , auriu , aramiu.
Lumanari galbene, plopii , isi plang frunzele-aurii,verdele smarald al ierbii prin tufisuri albastrii ,
trunchiuri albe de mesteceni ca argintul strecurat , ramuri negre de carbune , boabe rosii de granat ,
roscove atarnate in salbe prin salcami tremura trist , papuris fosnind alene ,ceruri ‘nalte de-ametist,
fumuri albe-n departare, frunze , ramuri , ierburi , vant , salcii despletite-n zare , luciul apei tremurand.
La naiba nu pot sa scriu altfel.
Asta sunt.
lifestyle – masa in familie
Rusine sa-mi fie , nu-mi place sa bucataresc. Mai bine zis nu-mi place partea cu curatatul legumelor , spartul oaselor , bucatitul carnii , tocatul verzei etc. Imi place sa le am pe toate gata si eu sa le asamblez , sa le pregatesc efectiv , prajit , inabusit , fiert , ma rog ….
Imi place si mai mult partea de final , de fata comerciala. Rosul zarzavatului de ciorba cu galbenul ardeilor si oului batut adaugat la final plus verdele aromat la propriu al leusteanului sau patrunjelului , crenguta de cimbru infipta in tuciul cu sarmale stropite din belsug cu bulion , salata cu de toate , frunze de dafin si boabe de piper…. imi place „sa aranjez” mancarea nu s-o gatesc pur si simplu.
Dar si mai mult de atat imi place sa asez masa.Dde regula cat mai neconventional. Preferabil cu farfurii desperecheate , cu tacamuri dupa preferinta fiecaruia ( eu spre exemplu am o anume lingura care e doar a mea – nu ca am pus monopol pe ea dar cu aia simt ca-mi tine de foame , cu aia-mi place mie sa mananc si ma simt confortabil). Imi place sa pun painea in cos de paine sau intr-un colac de nuiele de salcie creatza cu un servetel pe el , cu dantela sau broderie , cu servete de panza – nu suport servetelele de hartie desi doar eu stiu cat ma chinui sa scot petele nedorite – cu fata de masa , mare sau mica , sau macar un suport de farfurie – iarasi nu pot sa sufar musamaua dar parca nici masa complet dezbracata nu mi-ar placea. Nu-mi plac vasele de plastic , rar cate-un castron dar sa fie ceva de calitate si frumos sa-mi ia ochii. Hm… si ce-ar mai fi , cat mai multe nimicuri placute si daca se poate inedite.
A cazut o frunza-n calea mea…
m-am aplecat si am ridicat-o . Apoi inca una si inca una si mai aveam prin geanta trei patru alune pe care o sa le pun in pamant si…
back to work
gradini verticale
era si cazul pentru ca simteam nevoia de odihna :):):)
si pentru ca am timp mai hoinaresc pe ici pe colo. si tot hoinarind mi-am adus aminte de o emisiune – uneori ma mai uit si pe la TV dar in general doar la emisiuni ce tin de amenajari , interioare , gradini , adica ce ma intereseaza si ma linisteste- deci cum va spuneam mi-am adus aminte de oo emisiune – Caminul de 5 stele cred ca era – in care se povestea ceva de gradini verticale. la vremea aia mi s-a parut interesant conceptul , mi-am zis sa caut dar m-am luat cu altele … azi am cautat si-am gasit . cuiburi de flori atarnate pe pereti , cuiburi cu care puteti creea adevarate minuni , voi toti cei care iubiti florile. amanunte puteti gasi aici.
interesant ca exista si la noi asa ceva , preturile sunt accesibile – zic eu – iar efectul este remarcabil. deja mi-au venit cateva idei- la scara mea de interior inca nu am balustrade , nu ma deranjeaza ci dimpotriva , imi da senzatia de libertate (poate prea multa veti spune voi ). soacra mea merge pe langa perete , ii este teama dar noi ne-am invatat . deci as putea ca in locul balustradelor sa folosesc aceste cuiburi – trebuie sa ma mai gandesc cum – scriu ca sa n-o uit- in plus plantele ar beneficia de lumina de la geamurile din caramida de sticla , nu mi-ar mai aglomera treptele , util si estetic – ce disteapta sunt:).
chiar o sa fac treaba asta cat de curand. hm si daca ma gandesc bine si in bai am o gramada de spatiu excedentar si totdeauna mi-am dorit flori in baie. si mai am holul destul de bine luminat si destui pereti disponibili.
gata
pa
ha! si daca mai studiez putin sistemul de prindere al cuiburilor s-ar putea ca vara sa le mut pe peretii exteriori…
inca o ceata si inca o bruma si inca
o data toamna in toate ipostazele.
Griuri in degrade si-un soare alb 
De unde in primele ceasuri ale diminetii soarele abia se distingea – pacat pentru ca luna se vedea foarte bine , cum rar mi-a fost dat sa vad – catre pranz cerul s-a limpezit , aerul s-a incalzit iar gradina mea respira linistita , eliberata de povara uscaturilor…
Am mancat rustic , la butuc , pranz de duminica in doi.
frunze
doar frunze , vestede , galben aramii …
un copac cu …. cioooori
copac, pasari
un nuc uscat , nu doar fara frunze ci pur si simplu uscat , pe care municipalitatea nu l-a taiat ci l-a lasat ca loc de popas pentru croncanitoare. Va sugereaza cumva ceva dintr-un film?
Daiana's Blog 