Gata!


M-am saturat! sau cum ar spune altcineva: I’ve had enough!

Pentru a nu ne plictisi , pentru a nu ni se urca la cap , pentru a n-o lua razna de atata bine , fiecare putere la vremea ei are grija sa calce-n strachini ca sa ne dea de lucru. Sa mai incepem sa discutam , disecam , jignim , pocnim , ca doar asta ne-am dorit , nu-i asa?

N-am sa plang dupa vremuri apuse. Apuse sa ramana , nu mai e nevoie de ele. N-o sa-i ridic in slavi pe comunisti. M-am nascut pe vremea lor – n-am fost soim al patriei , am fost doar pioniera cu cravata rosie , fara tricolor. Ia uite cum dau inapoi…Crescuta intr-un sat – nu comuna- exista totusi gradinita. Cu doua grupe  de copii deci cu doua educatoare. Exista si scoala in satul ala. Iar in comuna , adica la vreo trei km existau doua spitale din care unul de copii iar celalalt avea inclusiv sectie de chirurgie si maternitate. Da , acolo m-am nascut si cred ca m-am si tratat de vreo trei ori pe cand eram copil. Aveau curent si caldura. Dupa douazecisitrei de ani am ajuns la randul meu in maternitatea de acolo ca viitoare mamica. Cu caldura mai putina , cu lumina mai de loc. Un felinar cu motorina scoasa dintr-o salvare , fara medic , doar c-o moasa si-o femeie de serviciu.

Alti douazecisicinci de ani mai tarziu si iata bilantul. Gradinita nu mai stiu sa existe. Scoala cred ca e-n acelasi stadiu adica nu mai e.  Populatia in scadere in schimb cimitirul a devenit neincapator drept pentru care s-a extins. In comuna cele doua spitale s-au inchis. Si maternitatea.

Dar traim bine. Nu , nu sunt o nostalgica decat in ce priveste viata mea , amintirile mele , oamenii pe care i-am cunoscut si iubit.

In fond de ce naiba ma enervez? Poate pentru ca m-am saturat de elucubratiile unora? Vin ai nostrii , pleaca ai nostrii. Personal nu intrevad nimic in/din nicio directie. Nici din stanga nici din dreapta nici din fata nici din spate. Vorbe , enorm de multe vorbe , goale , atat de goale ca suna mai ceva ca fluierele de vant, dezbateri sterile , intrebari retorice , cote de audienta , discursuri mai mult sau mai putin sforaitoare , violenta in limbaj si nu numai . M-am saturat de filme proaste , de muzica de doi lei , de retete de succes , de tombole si jocuri de noroc , de sfaturi care mai de care mai culinare de la fel de fel de actori care si-au ratat cariera cand ar fi trebuit sa stea la cratita , m-am saturat de talk-show-uri , interminabile , gaunoase , unele prea pro , altele prea contra , m-am saturat de incercari de a impune o linie cu orice pret , de sentimentul asta de autosuficienta cand de fapt ar trebui sa fie de insuficienta. M-am saturat de atotstiutori si atotcunoscatori , de proteste furate sau nu , de revolutii furate sau nu ,de fosti actuali si de actuali fosti , de democratie si antidemocratie , de blonde si brunete deopotriva , de cancanuri si barfe de nimic. M-am saturat de emigranti si de imigranti , m-am saturat si de vesnicii ramasi pe loc si-n loc. M-am saturat si de zona euro si de cea noneuro , de   SIE , ANI , DNA  si alte combinatii de douzecisiceva luate cate trei sau patru ca mai putin de trei nu prezinta interes. M-am saturat de scandaluri de presa si de presa de scandal , de superdestepti si de analfabeti. M-am saturat de umilinta si de aroganta , de haulituri si chicoteli , de bocete si injuraturi , de penibil si patetic , de prea bogati si prea saraci. Nu-mi doresc decat sa fiu un om normal intr-o tara normala. Nevoia de normalitate … Oare vreu prea mult sau prea putin?

din nou acasa


dupa aproape doua saptamani de bananaiala prin minunata noastra tara – vorba unui banc , pacat ca e locuita .

Am plecat luni dimineata pe 20 iunie , o zi placuta , numai buna de drum lung si lung a fost de la Giurgiu pana la Deva la un foarte bun prieten din facultate al lui M. Ca traseu am optat pentru A1 pana la Pitesti , apoi minunata Vale a Oltului – nu am stat decat sa bem o cafea intr-o parcare din Caciulata destul de pustie de altfel- Sibiu si destinatie. Prietenii nostri  locuiesc in Simeria  , un orasel patriarhal la vreo 10 km de Deva , cu multe case vechi si noi , cu gradini inflorite – n-am mai vazut nicaieri o asemenea abundenta de hortensii . In Simeria n-am avut ce vizita in afara de parcul dendrologic la care am ajuns dupa o plimbare pe jos pe stradutele inguste destul de tarziu spre seara. Bineinteles ca ne-a prins si o buricica de ploaie destul cat sa-mi strice cateva cadre cu plante si flori.

A doua zi am mers la Deva , voiam sa vedem cetatea cocotata sus pe-un deal gen Tampa din Brasov. Din pacate telefericul era in revizie si alt drum de acces nu era disponibil ( poate doar vreo poteca dar am renuntat). Am facut cateva poze , am vazut complexul sportiv asezat chiar la poalele dealului , complex care a dat lumii atatea campione la gimnastica si care se pare ca e inchis de ceva vreme. Pacat….

Am plecat apoi la Hunedoara. Castelul Huniazilor era partial in renovare dar se putea vizita. Hm… ruine , cu cateva mobile vechi amestecate cu ceva oribil din placaj de provenienta mult mai apropiata de zilele noastre. O ghioaga , o armura , o secure , cateva vase si cam atat. O biserica frumoasa in centru , un magazin cu ceramica traditionala – de unde am si achizitionat doua obiecte- in rest ruine comunisto-capitaliste. Blocuri jerpelite , fostul combinat siderurgic demolat sau gata sa cada , tristete…

De la Hunedoara ne-am intors in Simeria nu inainte de a bea o cafea la Cincis la motel de unde am admirat minunata priveliste a lacului lucind bland in soare printre colinele inverzite.

Putin timp la dispozitie , altfel ar fi fost  mult mai multe de vazut dar eram in trecere si ne astepta un alt drum lung catre Moldova.

Ne-am despartit de prietenii nostri – la care ne-am simtit excelent – cu promisiunea ca vom reveni – dar cine stie cand ?!…

La noua eram deja in drum spre Alba Iulia – nu ne-am oprit , am trecut prin Jidvei unde pe langa viile renumite am vazut si o livada protejata cu plase antigrindina – si iarasi ne-am promis ca vom lua si noi asa ceva de la Dedeman.

Am continuat catre Sovata , Praid , intrand in munte , „deplangand” cele mai „defavorizate judete ale tarii” , atat de defavorizate ca nu vedeai altceva decat vile si pensiuni care mai de care mai aratoase si fitoase. Lacul Rosu – tot nu stiu de ce-i spune rosu- ne-a primit cu acelasi debarcader putred de acum 10 ani , cu locuri de parcare pe marginea drumului dar ,atentie , era parcare cu plata , cu un targ de nimicuri si bagatele de provenienta China , cu kurtos si bere , cu caini vagabonzi , cu terase pustii si  chelneri care ti se adresau in maghiara. Nu s-a schimbat mai nimic mi-am zis – ba da , lipseau tarabele cu tricotaje din lana netoarsa , obiectele cioplite din lemn si ceramica locala. Ei si da , mai jos catre cheile Bicazului rasarisera niste moteluri si pensiuni , abil pitite  in desisul padurii.

Cheile Bicazului , peisaj salbatec si dureros de frumos , un potential imens , infim exploatat – poate face ceva madam frunza verde in privinta asta desi ma indoiesc precum trestia in vant. De ce ar face ceva in locurile cunoscute lasate in paragina cand sunt atatea sali de sport , piscine si telegondole sau ce-or mai fi de facut prin locuri de care n-a auzit nici dracu.

Am ajuns in Piatra pe la orele serii , frumosul oras al lui „Pinalti” strajuit de Pietricica si ne-am simtit acasa. O umbra de tristete ca nu mai avea cine sa ne astepte – Cornelia , matusa lui M. cat si Valicu , sotul ei , un rus cat muntele , sunt plecati de ceva vreme  pe cea lume. Dupa o scurta aprovizionare in piata (locul preferat al lui M.) ne-am dus acasa. Apartamentul ne astepta asa cum il lasasem. Mai pastra inca ceva din atmosfera draga noua pentru ca nu am vrut sa schimbam nimic acolo dupa disparitia  , sa spunem „parintilor nostri adoptivi”.

Obositi dar bucurosi c-am ajuns cu bine am trantit o mamaliga moldoveneasca cu lapte proaspat , cu branza framantata si smantana din belsug si-am adormit fara stiri si fara computer.

Ziua de joi a inceput cu o noua vizita la piata pentru M. si cu matura si carpa de praf in mana pentru mine. Nelocuit de multa vreme si vizitat in pripa ( doua trei zile maximum pe an ) apartamentul adunase destul praf cat sa-mi ia vreo doua zile sa-l pun la punct. Si asta am si facut in timp ce M. se delecta la bucatarie cu ocupatia lui favorita ,  gatind tocanita de ciuperci (hribi) , fiptura  de muschi de vitel adevarat la tava( se topeste pur si simplu in gura) si ciorba de muguri de vitel cu smantana. Printre picaturi am facut si cateva drumuri pe la taxe si impozite , pe la electrica si gaze dar si pe la strandul de la Batca Doamnei sau la Colibele haiducilor. Nu inainte de a aprinde cateva lumanari la mormantul celor dusi si de a imparti ceva pentru sufletul lor. Piatra e un oras de care sunt iremediabil indragostita. De-as putea muta  casa undeva  as duce-o la Piatra Neamt , pe-o culme de deal sau sub padure pe marginea lacului. Un oras frumos , extrem de curat , plin de flori si oameni minunati , cu vorba blanda si cumsecade.

Nu putea lipsi din program si-o vizita , scurta ce-i drept, la manastiri. Aproape , la nici 40 de km , Varatecul ne-a primit cu miros de tamaie si lumanari , cu murmur de rugaciune si-un cer prevestind furtuna. Furtuna care a si fost dar nitel mai departe la Targu Neamt. Dupa turul stiut si un moment de reculegere in locul unde fusesem ultima data cu Valicu am plecat catre Agapia. Agapia , plina de flori ca intotdeauna , revarsate in perdele de muscate curgatoare si begonii ca sa nu mai vorbes de trandafiri – nu , n-am furat niciun lastar desi marturisesc tentatia a existat si inca foarte mare :).

A fost prima data cand am stat la Piatra pe indelete , fara sa ne grabim sa ne intoarcem. Am facut chiar si dulceata de cirese amare – era piata plina- iar catre sfarsitul verii ne vom intoarce pentru afine , mure si bineinteles ciuperci. 🙂

Cel de Sus m-a rasplatit ca mi-am infranat pornirea de a-i devasta gradina de la Agapia cu un targ de flori din parcul orasului de unde n-am plecat fara cateva muscate curgatoare , lobelii , cercelusi , craite , begonii precum si-o ciubota de lut pe post de jardiniera.

Catre Giurgiu am plecat marti , cu escala la Berca – dormit o noapte acasa , curatat morminte la parintii mei , pus flori , aprins lumanari , cumparat carnati de Plescoi originali nu facaturi , vizita la Pusi la Cislau (sora mamei mele) , stabilite  florile pe care sa mi le puna la prins pana la urmatoarea vizita , schimb de impresii si din nou la drum.

Giurgiu ne-a intampinat asa cum il stiam , campie prafuita desi plouase binisor , drumul spre casa cu gropile de rigoare , gradina cu flori noi si…. dar despre asta in alt post. 🙂