Echipa de mesteri a fost o binecuvantare pe capul meu obosit. O echipa din sase oameni ( completata ocazional cand era nevoie cu alti doi , maxim trei) , adventisti. Sase oameni seriosi pana la extrem , cu care n-am avut nici macar o discutie in contradictoriu. Bine ca au terminat treaba asa cum au promis , in trei luni ca altfel probabil ar fi reusit sa ma converteasca si pe mine – care fie vorba intre noi nu-s chiar dusa la biserica-. In primul rand fumez , in al doilea beau multa cafea , in al treilea mananc pe sponci , in al patrulea da Doamne sa nu ma enervez ca atunci am un limbaj destul de colorat , demn de imblanzirea scorpiei , cu un repertoriu de vorbe de duh ce l-ar face si pe dracu sa roseasca uneori.In rest , daca n-am motive pot fi o lady fara probleme. Si cu ei n-am avut probleme. Adventisti fiind , n-aveau decat o pretentie , vinerea la ora trei sa inceteze lucrul si sa-si primeasca plata pe o saptamana. Nu i-am luat de la vreo firma dar recomandarile erau excelente si nu s-au dezmintit. Au lucrat cu planurile in fata , ba pe ici pe colo am avut si cu cine sa ma consult -ca arhitectul si-a luat banul pe planurile migalite de mine si pe-acolo n-a mai trecut.N-aveau probleme nici cu sarbatorile religioase ortodoxe , nu le-am dat masa si nici bautura. Pana si apa si-o aducea fiecare de acasa.Daca era dupa ei ar fi lucrat si duminica dar pentru mine ar fi fost deja prea mult. La mine pe santier nu se injura , nu se spuneau glume fara perdea si nici nu se cerea bere de racorit. Nu rasunau strigate indecente ba dimpotriva , decanul de varsta , unchiu Ion ( ca toti erau frati , unchi , nepoti ) le tinea cate o predica sa mearga treaba cu spor. Astfel ca intr-o frumoasa zi de aprilie , mai exact pe 23.04.2007 de sf. Gheorghe , fix la ora sase dimineata a inceput lucrul si s-a batut primul tarus.
Pana seara era construita baraca pentru materiale , WC-ul (fara acoperis – dupa cum mi-a explicat Dan, seful echipei – ca sa nu fie tentati de umbra) trasata cota zero si fixat perimetrul casei. Pompa functiona , curentul fusese tras , aveam lumina in curte si paznic pentru materiale. Ei , n-a mers totul chiar struna ca la montajul pompei s-a rupt o ureche de prindere , a trebuit sa aduc pe cineva s-o sudeze , cauta sudor , la montare s-a gresit pozitia , cheama mesterul de pompe sa ne descurce treaba cu “clapetul “ care se incapatana sa nu se ridice , dar una peste alta la sfarsitul zilei raportul catre “sefu” a fost multumitor si insotit cu un vraf de poze spre dovada.Incepea perioada CASA LOCO
Va urma…
Daiana's Blog 
cunosc senzatia 😀
de cate ori imi propun sa fiu mai ortodoxa-n exprimare, din respect pentru convingerile unora si altora, care n-au nici o vina ca eu sunt cum sunt, ma tot impiedic cam la doua cuvinte pasnice intr-un al treilea care deriva din familia drac-ului 😀
ApreciazăApreciază
eu am un repertoriu bogat pe care mi l-am insusit in perioada in care faceam scoala de soferi. (cam cu mult timp in urma ca sa ma mai dezbar de el)Instructorul meu -iar eu i-am urmat intocmai sfaturile – imi spunea – nu esti sofer daca pe langa celelalte nu stii sa injuri. Aveam 18 ani pe atunci si prindeam foarte repede. :)))
Ma abtin cat pot cand e musai dar dupa aia am locul meu unde ma duc si imi descarc toata furia adunata de la a la z. Doar asa pot continua sa zambesc in continuare ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Si crede-ma , in meseria mea am de-a face cu fel de fel de indivizi iar eu trebuie sa fiu amabila , rabdatoare , clara samd sa-l fac p’ala sa iasa zambind chiar daca a intrat trosnind cu usa de pereti. Poate d’aia cand ajung in situatia de-a nu fi tratata corect pe undeva izbucnesc pentru ca daca eu pot ar trebui sa poata si altii. 🙂
ApreciazăApreciază
meseriasi locali d’aci de pe langa Dunare. Chiar am avut o bafta chioara. da’ stii tu , la pasarea chioara-i face Dumnezeu cuib. 🙂
ApreciazăApreciază
mamaa ce bafta ai avut cu meseriasii! de unde erau?
ApreciazăApreciază
Unde mai pui ca cu atatea predici parca mi-era naibii si rusine sa-mi mai aprind o tigara. Se uita unchiu Ion la mine aproape acuzator ca o palmam imediat. Scoteam sticloanta de cafea , degeaba ca nici aia nu era pe placul Celui-de-sus. Colac peste pupaza vorba mea de familiarisme incepe cu ” mai frate ” fara nicio aluzie la secta lor , dar cand incepeam asa cate-o intrebare catre „Dan casa” toata lumea casca ochii la mine – asta vorbeste serios sau face misto de noi – pan’ la urma s-au prins ca era doar un fel de a spune. Mai ales ca urma invariabil „cum dracu facem aici….” 🙂
ApreciazăApreciază