dupa aproape doua saptamani de bananaiala prin minunata noastra tara – vorba unui banc , pacat ca e locuita .
Am plecat luni dimineata pe 20 iunie , o zi placuta , numai buna de drum lung si lung a fost de la Giurgiu pana la Deva la un foarte bun prieten din facultate al lui M. Ca traseu am optat pentru A1 pana la Pitesti , apoi minunata Vale a Oltului – nu am stat decat sa bem o cafea intr-o parcare din Caciulata destul de pustie de altfel- Sibiu si destinatie. Prietenii nostri locuiesc in Simeria , un orasel patriarhal la vreo 10 km de Deva , cu multe case vechi si noi , cu gradini inflorite – n-am mai vazut nicaieri o asemenea abundenta de hortensii . In Simeria n-am avut ce vizita in afara de parcul dendrologic la care am ajuns dupa o plimbare pe jos pe stradutele inguste destul de tarziu spre seara. Bineinteles ca ne-a prins si o buricica de ploaie destul cat sa-mi strice cateva cadre cu plante si flori.
A doua zi am mers la Deva , voiam sa vedem cetatea cocotata sus pe-un deal gen Tampa din Brasov. Din pacate telefericul era in revizie si alt drum de acces nu era disponibil ( poate doar vreo poteca dar am renuntat). Am facut cateva poze , am vazut complexul sportiv asezat chiar la poalele dealului , complex care a dat lumii atatea campione la gimnastica si care se pare ca e inchis de ceva vreme. Pacat….
Am plecat apoi la Hunedoara. Castelul Huniazilor era partial in renovare dar se putea vizita. Hm… ruine , cu cateva mobile vechi amestecate cu ceva oribil din placaj de provenienta mult mai apropiata de zilele noastre. O ghioaga , o armura , o secure , cateva vase si cam atat. O biserica frumoasa in centru , un magazin cu ceramica traditionala – de unde am si achizitionat doua obiecte- in rest ruine comunisto-capitaliste. Blocuri jerpelite , fostul combinat siderurgic demolat sau gata sa cada , tristete…
De la Hunedoara ne-am intors in Simeria nu inainte de a bea o cafea la Cincis la motel de unde am admirat minunata priveliste a lacului lucind bland in soare printre colinele inverzite.
Putin timp la dispozitie , altfel ar fi fost mult mai multe de vazut dar eram in trecere si ne astepta un alt drum lung catre Moldova.
Ne-am despartit de prietenii nostri – la care ne-am simtit excelent – cu promisiunea ca vom reveni – dar cine stie cand ?!…
La noua eram deja in drum spre Alba Iulia – nu ne-am oprit , am trecut prin Jidvei unde pe langa viile renumite am vazut si o livada protejata cu plase antigrindina – si iarasi ne-am promis ca vom lua si noi asa ceva de la Dedeman.
Am continuat catre Sovata , Praid , intrand in munte , „deplangand” cele mai „defavorizate judete ale tarii” , atat de defavorizate ca nu vedeai altceva decat vile si pensiuni care mai de care mai aratoase si fitoase. Lacul Rosu – tot nu stiu de ce-i spune rosu- ne-a primit cu acelasi debarcader putred de acum 10 ani , cu locuri de parcare pe marginea drumului dar ,atentie , era parcare cu plata , cu un targ de nimicuri si bagatele de provenienta China , cu kurtos si bere , cu caini vagabonzi , cu terase pustii si chelneri care ti se adresau in maghiara. Nu s-a schimbat mai nimic mi-am zis – ba da , lipseau tarabele cu tricotaje din lana netoarsa , obiectele cioplite din lemn si ceramica locala. Ei si da , mai jos catre cheile Bicazului rasarisera niste moteluri si pensiuni , abil pitite in desisul padurii.
Cheile Bicazului , peisaj salbatec si dureros de frumos , un potential imens , infim exploatat – poate face ceva madam frunza verde in privinta asta desi ma indoiesc precum trestia in vant. De ce ar face ceva in locurile cunoscute lasate in paragina cand sunt atatea sali de sport , piscine si telegondole sau ce-or mai fi de facut prin locuri de care n-a auzit nici dracu.
Am ajuns in Piatra pe la orele serii , frumosul oras al lui „Pinalti” strajuit de Pietricica si ne-am simtit acasa. O umbra de tristete ca nu mai avea cine sa ne astepte – Cornelia , matusa lui M. cat si Valicu , sotul ei , un rus cat muntele , sunt plecati de ceva vreme pe cea lume. Dupa o scurta aprovizionare in piata (locul preferat al lui M.) ne-am dus acasa. Apartamentul ne astepta asa cum il lasasem. Mai pastra inca ceva din atmosfera draga noua pentru ca nu am vrut sa schimbam nimic acolo dupa disparitia , sa spunem „parintilor nostri adoptivi”.
Obositi dar bucurosi c-am ajuns cu bine am trantit o mamaliga moldoveneasca cu lapte proaspat , cu branza framantata si smantana din belsug si-am adormit fara stiri si fara computer.
Ziua de joi a inceput cu o noua vizita la piata pentru M. si cu matura si carpa de praf in mana pentru mine. Nelocuit de multa vreme si vizitat in pripa ( doua trei zile maximum pe an ) apartamentul adunase destul praf cat sa-mi ia vreo doua zile sa-l pun la punct. Si asta am si facut in timp ce M. se delecta la bucatarie cu ocupatia lui favorita , gatind tocanita de ciuperci (hribi) , fiptura de muschi de vitel adevarat la tava( se topeste pur si simplu in gura) si ciorba de muguri de vitel cu smantana. Printre picaturi am facut si cateva drumuri pe la taxe si impozite , pe la electrica si gaze dar si pe la strandul de la Batca Doamnei sau la Colibele haiducilor. Nu inainte de a aprinde cateva lumanari la mormantul celor dusi si de a imparti ceva pentru sufletul lor. Piatra e un oras de care sunt iremediabil indragostita. De-as putea muta casa undeva as duce-o la Piatra Neamt , pe-o culme de deal sau sub padure pe marginea lacului. Un oras frumos , extrem de curat , plin de flori si oameni minunati , cu vorba blanda si cumsecade.
Nu putea lipsi din program si-o vizita , scurta ce-i drept, la manastiri. Aproape , la nici 40 de km , Varatecul ne-a primit cu miros de tamaie si lumanari , cu murmur de rugaciune si-un cer prevestind furtuna. Furtuna care a si fost dar nitel mai departe la Targu Neamt. Dupa turul stiut si un moment de reculegere in locul unde fusesem ultima data cu Valicu am plecat catre Agapia. Agapia , plina de flori ca intotdeauna , revarsate in perdele de muscate curgatoare si begonii ca sa nu mai vorbes de trandafiri – nu , n-am furat niciun lastar desi marturisesc tentatia a existat si inca foarte mare :).
A fost prima data cand am stat la Piatra pe indelete , fara sa ne grabim sa ne intoarcem. Am facut chiar si dulceata de cirese amare – era piata plina- iar catre sfarsitul verii ne vom intoarce pentru afine , mure si bineinteles ciuperci. 🙂
Cel de Sus m-a rasplatit ca mi-am infranat pornirea de a-i devasta gradina de la Agapia cu un targ de flori din parcul orasului de unde n-am plecat fara cateva muscate curgatoare , lobelii , cercelusi , craite , begonii precum si-o ciubota de lut pe post de jardiniera.
Catre Giurgiu am plecat marti , cu escala la Berca – dormit o noapte acasa , curatat morminte la parintii mei , pus flori , aprins lumanari , cumparat carnati de Plescoi originali nu facaturi , vizita la Pusi la Cislau (sora mamei mele) , stabilite florile pe care sa mi le puna la prins pana la urmatoarea vizita , schimb de impresii si din nou la drum.
Giurgiu ne-a intampinat asa cum il stiam , campie prafuita desi plouase binisor , drumul spre casa cu gropile de rigoare , gradina cu flori noi si…. dar despre asta in alt post. 🙂
Imi amintesc rochita , era alb crem , avea fermoar pana sus , gulerul mare rasfrant iar carourile erau cu rosu si bleumarin. Pantalonii erau dintr-un fel de jerse de culoare bleu turcoaz. Baietelul era fratele meu Muguras iar fetita eram eu. Amandoi , la mamaie la Robesti , in gradina din fata. In spatele nostru se vede prispa casei , din scandura , peste care saream in gradina. Langa casa era un nuc cu nuci varatice din care ne scobea tataie mieji gustosi iar noi ne innegream pe maini de la cojile lor , straturile cu zambile batute roz , mandria lui mamaie , via din fata cu struguri buni si parfumati , un mar dulce , caisi si visini pe langa gard …
Daiana's Blog 
