Zbor inalt – Cerul lui Laur

Fotografiat din avion. O campie de nori vazuta de fiul unei prietene la intoarcerea in tara. Oare cum o fi sa plutesti acolo sus? cred ca doar pasarile stiu cu adevarat senzatia de libertate absoluta.

zbor inalt - cerul lui Laur

Ruga

 

Mi-am pus pe frunte cununa de spini

si sunt mai singura ca un Hristos , rastignit pe crucea durerilor.

Din palmele ranite de mangaieri,

doar apa sarata a lacrimilor am sorbit-o ,insetata.

Iar rana din piept ,

am adancit-o cu un ghimpe de dorinta…

Si-am soptit stins ,de dincolo de dragoste:

“Iarta-ma cugete al meu , caci nu stiu ce fac”

cerurile Laurei

Desi cu intarziere , scuze , postez cerurile Laurei. E o lumina atat de ciudata , de ireala , ca-mi aduce aminte de ziua eclipsei. Minunate imagini.

Anotimpuri (final)

 

Dar toamna … ei cu toamna e cu totul si cu totul alta poveste.

Toamna e…. o doamna. O doamna frumoasa , distinsa , inteleapta , atat de inteleapta ca poate fi si copila nazdravana – ati vazut doar copaci zapaciti infloriti in octombrie – poate fi si voluptoasa vara , mai calma si mai tandra poate iar in momentele de tristete poate fi si insingurata iarna.

Imi place toamna , o ador, o respect , o iubesc. Soarele-i mai bland , lumina filtrata , fosnet moale de frunze , adieri …fructe coapte , arome amestecate de racoare , roua , rod…

Padurea-si etaleaza nebunia de culori , verde crud ca iarba abia mijita sau verde stins , galben verzui , sau de granata , chihlimbar , rubin si ruginiu, fiecare frunza e un tablou in miniatura , unic , irepetabil… Trunchiuri albe de mesteceni , ca argintul strecurat , profilati pe un cer atat de inalt ..Mi-e dor de mireasma pamantului arat , de aburii ce se ridica dimineata in ceturi fine , de mirosul ierburilor arse pe campuri…

Imi plac diminetile brumate cand copacii isi plang incet plecarea , calm , fara hohote , fara suspine , aproape cu resemnare , frunza cu frunza… Iubesc amurgurile toamnei , bacoviene , violete , melancolice… Mi-e dor de mireasma crizantemelor ce se iau la intrecere cu frunzele. La nici o alta floare nu intalnesti atata diversitate , atata bogatie de forme si culori, tufanele marunte , albe ca musetelul ,simple sau batute , roz ca brandusele sau galbene ca floarea soarelui , bulgari uriasi ca bulgarii de zapada sau delicate petale infoiate , rupte de pe un portelan chinezesc , tufe revarsate, brate de flori , iubitele mele crizanteme inflorite pana la prima zapada si dincolo de ea… Pana si tristetea ei imi place. Tristetea ploilor , nesfarsitelor ploi de toamna , cu picuri aproape inghetati turnand in suflet doruri ascunse. Atatea emotii , atatea trairi , atatea sentimente , toate se regasesc in toamna. E anotimpul iubirilor , mature, profunde…

“ E ora cand iubirile se coc

la focul bland al asfintitului de an

cand toamnei despletite-i mai adun

arama frunzelor pierduta , ban cu ban.

E ora regasirilor tarzii

cand cernem intunericul din noi

cand aurul se-alege-n boabe mari

dintre nisipuri stinse , din noroi

E ora cand se-asterne peste noi

albastrul dor al altor inceputuri

cand asteptam , cuminti si visatori,

un anotimp sa ne preschimbe-n fluturi.

spitalele din Romania-continuare

 

“Maine ce-o mai fi?”

Ma intrebam retoric desigur. Imi faceam planul cum voi aborda noua echipa ( deci sefa , infirmiera , tipa cu botosii , eventual brancardierul – da, asta a fost macar cumsecade, lui nu i-am dat nimic desi ar fi meritat mai mult ca toate celelalte. Cand l-a scos din sala de operatie m-a tras pe hol si m-a lasat sa-l vad. “Stai aici si fa-te mica “, mi-a zis.M-am lipit de perete ca tapetu’ si in timp ce trecea pe langa mine mi-a soptit discret “ stai linistita ca e bine , il duc la 415 in fund dupa colt. Acolo sa-l cauti dupa ora trei” “sa nu te vada sora sefa ca e rea”

Bietul de el. Nu l-am mai prins , cand am revenit la trei deja pleca. Pana la urma tot amaratii sunt mai omenosi . Dar sa ma intorc la ale mele. Dupa inca o noapte de framantari , dupa ce lasasem instructiuni precise si fonduri suficiente “ vezi ca nu ma lasa sa intru decat dupa trei-patru dar eu vin de dimineata sa pazesc usa. Daca ai nevoie de ceva , trimite pe cineva sa-mi spuna” am reusit sa adorm spre dimineata. Pe la noua ma suna Madalin:

-Vezi ca nu mai sunt la reanimare , m-au mutat inapoi in salonul meu. Vino mai repede si nu uita sa-mi iei un leucoplast pentru pansament ca aici n-au.

Sar din pat , o iau p’a mica , pe Crina “ hai mami ca putem sa-l vedem pe tati fara probleme” Aveam masina in parcare , merg foarte rar la Bucuresti la Madalina( a mare) pentru ca de obicei vine ea acasa in weekend. Aveam de gand sa merg cu autobuzul , gasisem intamplator un traseu superscurt. Pai se putea sa mearga toate snur? M-a luat in primire un bagator de seama de la parter care mi-a zis sa nu mai las masina acolo ca locul ala e pentru salvare si gunoi ( care o fi ordinea prioritatilor nu stiu dar imi lasase acelasi mesaj scris cu marker negru pe geamul din stanga. Ce sa mai explic , ce sa mai caut alt loc de parcare , m-am urcat la volan si m-am avantat in trafic. Stiam eu ce stiam . Ora imposibila pentru Bucuresti. Soferi nervosi , permise luate la Pitesti , strazi in lucru ( ca doar fusesera proaspat asfaltate si se cereau gaurite din nou ) Dupa o ora ajung din Titan la Fundeni , gasesc o scurtatura si nu apuc sa las masina ca ma ia la intrebari un tip de la o firma de paza ( ca d’astia avem , slava Domnului , destui , sa nu plece careva cu ceva-cu ce dracu?-din spital.

-Cu ce va pot ajuta doamna?

“Ce dragut !”,imi zic si raspund:

–Cu ce doriti sa ma ajutati?

-Pai trebuie sa-mi platiti parcarea. “Ha, sa ma ajuti sa-mi golesc buzunarele , sa ma scapi de maruntis “ Frumos , nu mai comentez , iau o gura din prajitura matusa-mii – prajitura “taci-si-nghite”-, platesc , fara bon bineinteles. Intru increzatoare in spital – azi va fi mai bine- urc treptele cate doua chiar daca tutunul isi spune cuvantul – mai usor nebuno , nu vezi ca nu mai poti- deschid usa zambitoare :

-Ce faci mai taticule ?Cum te simti , esti bine?

-Bine pe dracu , nu ma vezi cum sunt? Scap de una dau de alta. Doamne Dumnezeule , unde-am ajuns…

Ma uit mai bine , e transpirat , congestionat , are ochii rosii de zici c-a sudat toata noaptea si abia vorbeste.

-Nu mai pot , n-am inchis un ochi toata noaptea , ca la sapte s-a schimbat tura si mi-au luat alea si cearsaful de pe cap , au pornit si aerul conditionat la maximum si uite-ma cum sunt. Am febra , ma doare capul , am tusit de m-am rupt, mi-au scos sonda de ziceai ca-mi scot si matele – pe dracu sonda ca nici nu ajunsese in stomac – tampitele cand au bagat-o s-a indoit asa ca m-au chinuit degeaba cu ea 24 de ore.

Am incremenit.Febra , tuse , exact ce ne trebuia ca sa fie treaba oabla.

-Ma duc sa chem o asistenta sa-ti ia temperatura , sa-ti dea ceva,zic eu crezand ca se rezolva ca si cu o zi in urma

-Te duci degeaba ca n-au.

-Eee , nu!Ba ma duc !

-Facem pariu , ia o suta si vezi ce se intampla!

Si ma duc , mieroasa si umila cum ii sade bine unui apartinator cu bun simt , strecor suta , (ma ajuta si ea , adica se intoarce cu buzunarul spre mine sa nu ma intind prea tare)

-Fiti draguta , imi puteti da si mie un termometru?

Ma asculta calma si intelegatoare pana la capat cum ii explic de-a-fir-a-par toata tarasenia cu aerul si fraerul si-mi toarna sec la final:

-N-avem!

-Stati ca nu inteleg. Vreti sa spuneti ca nu aveti acum sau…

-Nu, ma interupe ea , nu avem termometre. Nu va pot da nici acum nici mai tarziu pentru ca nu avem.

-Bine, zic eu , dar cum e posibil , spital fara termometru , e un lucru elementar. Cum se ia temperatura aici , cu palma , cu dosul palmei , ma scuzati ca sunt poate nesimtita dar nu pot sa cred.

-Ba sa credeti , imi spune ea , nu avem nimic , nici medicamente , nici termometre , nici ser , nu avem nimic.Hai sa vedem ce-i cu domnul.

Incep sa le inteleg iritarea , sa spui zilnic aceeasi placa la nesfarsit “n-avem , n-avem “ deja devine frustrant.

Ii pune mana pe frunte

– Da , zice , are putina febra , trebuie sa-i luati ceva pentru febra. Niste fiole de algocalmin , gasiti la farmacie peste drum.

Gasesc algocalmin , iau trei fiole (iarasi cifra trei) si intreb:

-Termometre aveti?

-Sigur ca da , digitale , 10 lei sau 20 . De care sa va dau?

-Clasice nu aveti?

-Nu mai exista asa ceva. Nu se mai comercializeaza. Doar digitale , au baterie , sunt bune. Bateria e aici , incapsulata , ca sa-l porniti apasati in capatul asta. Dupa masurare sa-l opriti ca se consuma bateria.

-Bun , dar bateria se schimba, nu?

Doamne ce prosta pot fi , ce intrebari pot sa pun.

Farmacista se uita la mine ca la picata din luna :

-Ei doamna , la banii astia mai vreti sa se schimbe si bateria? Cand se termina luati altul! Deci , de care va dau , de 10 sau de 20?

-In conditiile astea , dati-mi unul de 10.

Platesc , ma intorc , ajung inapoi. Gata , am luat si termometru.

Masuram , dupa ce citim instructiunile de folosire insirate in mai multe limbi pe vreo doua A5-uri.

38 cu 7 in crestere.

-Da ,zice madam asistenta. Are febra.

Ii face in sfarsit minunata injectie si slava Domnului ca au branule ca altfel trebuia sa iau si seringi.

Mai stam , mai povestim , se mai destinde atmosfera , vine doctorul , ( nu cel care-l operase ci un rezident , practicant , student sau dracu stie ce era)

-Cum va simtiti , probleme ?

-Pai stiti , am putina febra.38 si ceva ..

-Daaaa? Aveti febra , dar de unde stiti? V-ati luat temperatura recent?

-Da , acum zece minute.

-Pai cu ce v-ati luat-o? Aveti termometru?

-Da.

-De unde aveti termometru? Ca aici termometrele sunt o adevarata problema.

-De la farmacie . Am cumparat si d-asta. Il dau si cu imprumut. 5 lei masuratoarea.

-Mda, glumiti!

-Da glumesc, dar am febra.

-Pai nu ebine. Trebuie niste antibiotic . O sa va dau o reteta. Le gasiti la farmacia de peste drum.

Si ce sa mai spun , iau noua reteta , iar ma duc , iar cumpar ,inca 50 de lei (noi bineinteles) iar ma intorc si tot asa.

Si stau ca o provinciala inca sanatoasa ( si la trup si la minte dar nu garantez pentru cat timp) si ma gandesc “Dar aia saracii care n-au nici apartinator si nici niste banisori acolo pentru cazuri extreme , cum se descurca?Cum rezista , cum se vindeca ? Cum se trateaza oamenii normali , care luna de luna cotizeaza nenorocitele alea de contributii , CAS , CASS , sanatate , somaj , pensie si ce dracu ii mai cere statul asta nenorocit si angajatului si angajatorului– statu-palma-barba-boc?”

Acu’ pricepeti de ce lumea sus pusa isi face interventiile in Austria si nu in Romania. Pentru ca aici ordinea de zi este “N-avem.” Pentru ca aici drepturile elementare ale omului sunt incalcate cu nonsalanta – ce nonsalanta – nesimtire porceasca (da’ de ce sa jignesc bietele animale), zi de zi si ceas de ceas.

Aici n-avem drepturi , salarii , servicii , in schimb avem ministrese blonde , avem fonduri europene pentru portale mediatice, avem bani pentru sali de sport ( nu pentru bietii copii care trebuie sa creasca frumos si sanatos ) care pot fi inchiriate pentru nunti , botezuri , saloane de masaj(poate si erotic), restaurante si alte alea.Scolile se darama in capul copiilor , satele sunt luate de ape ( de ce nu va faceti asigurari , de ce v-ati facut casa pe malu’apei), spitalele au devenit targuri , profesorii isi completeaza si ei veniturile cum pot ( traiasca meditatia , copiii tampiti si parintii potenti), centimetrul de autostrada face la noi cat la altii autostrada toata. Vorba cuiva , nu suntem in stare nici sa zugravim ce s-a construit candva.Pentru ca avem libertate dom’le. Atata cinism , atata cruzime , atata nesimtire. Uite cine vorbeste de pensii nesimtite.

Pentru ca avem un prim ministru superdotat , stie si sa dea cu coasa – asta-i place cel mai mult ,sa taie – stie si sa dea cu biciul – vezi ministrii care mai “dau din casa” pe la cate-o emisiune- si mai ales avem un presedinte care stie sa conduca foooarte bine afacerile tarii – are un talent deosebit in a face slalom printre probleme , uite marirea nu e marirea, uite taxa nu e taxa, uite TVA-ul nu e TVA-ul , uite transa nu e transa …

Ce ne faceam daca eram pensionari?Sau someri , sau mai rau , asistati social , sau si mai rau, nici macar atat. Oameni care au muncit o viata si nu mai au nimic, decat …

Mai bine ma opresc aici. Deja ma doare capul si algocalminul s-a scumpit.Azi nu mai are febra si poate vine acasa curand. Acolo oricum n-au nimic.

spitalele din Romania

 

Ai zice ca viata mea in ultima luna a devenit un cerc inchis. Drumuri la spital si catei. Am uitat de gradina , de casa , de copii, de mine. Ma simt ca un soarece mizerabil intr-o capcana nenorocita si in fata unicei gauri de scapare sta o mata afurisita sa ma prinda in gheare. Si inca nu vad nicio iesire. Ma uit in jur si nu-mi pasa ca iarba a crescut si trebuie taiata , ca de atata ploaie au putrezit si aracii din rosii , ca buruienile au invadat straturile de flori , ca se rup crengile prunilor de fructe , ca ghivecele nu mai sunt inflorite. Casa a devenit un loc strain , un loc in care frunzaresc absenta trei canale tv far sa vad nimic , un colt de masa si-un colt de paine , un loc in care ma framant de seara pana dimineata zgaindu-ma la o luna chioamba pentru a relua framantarea a doua zi , necontenit , in aceleasi ceruri tulburi. Observ si nu-mi pasa de nimic altceva decat de el. Am plecat pentru o investigatie si s-a ajuns pe masa de operatie. Incertitudine , nu se stie ce , cum , de ce natura, din ce cauza. Urmeaza sa mai asteptam , sa vedem , apoi o alta operatie…

Daca as dori ceva cuiva , le-as dori guvernantilor sa fie macar pentru o zi , bolnavi de rand intr-un spital din Romania.

E revoltator ce se intampla acolo. Genocid e un cuvant prea bland. Uitasem de-acu 12 ani ce inseamna un spital. Si atunci inca mai insemna ceva apropiat de sensul cuvantului. Acum spital inseamna doar o fabrica de tocat nervi si bani. Un loc in care te duci bolnav de una sau alta , nu esti sigur daca pleci vindecat dar sigur te imbolnavesti de cap , de neputinta ,de umilinta ,de revolta.

Nu zic nimic de medici desi spuneam candva ca nu-i suport. Poate din teama de boala nu-i suport. Ei sunt buni ( cei care sunt medici intr-adevar, nu exista padure fara uscaturi si nu toti pot fi docenti dar chiar si asa poti sa dai dovada de … nu omenie , nici respect , … de bun simt macar )

Nu vorbesc aici nici de medicii de familie ( care familie , unde ne credem , in ce tara visez eu , am citit prea multe romane in care familii de pacienti treceau in familii de medici uite-asa din tata in fiu), medici de familie care habar n-au ca esti al lor ca ei sigur nu-s ai tai. La care trebuie sa te caciulesti pentru o nenorocita de trimitere ( ca daca el nu stie sau nu poate , sa nu te trimita nici la altul mai rasarit). Doamne , am sa studiez Constitutia , sa vad ce dracu scrie la drepturile fundamentale ale cetateanului roman. Si despre sanatate ce se spune? Pana la Dumnezeu te mananca sfintii. Asa este. Pana sa ajungi la un medic , te omoara ceilalti.

Deci , nu exista paturi , nu exista lenjerie ( chiar asa , de spital cum e ea , de saracie , uzata , rupta , patata dar macar curata , fara plata de rigoare).

Nu exista medicamente , nici macar o tableta de algocalmin ( apropos , s-a scumpit al naibii si banalul algocalmin , ce sa mai zic de altele).

Nu exista pansament , vata , leucoplast ,seringi.

In sala de operatie nu exista ser. Inainte de operatia propriuzisa , medicii executa operatia “hai sa vedem cine ne-a furat serul sa -l furam inapoi” Reclama cu sala de operatie in care echipa batea darabana in asteptarea sangelui pentru transfuzie mi se parea prima data o gaselnita publicitara ( mmmoooaaama ce imaginatie bolnava , ziceam eu), acum cred ca e slaba , realitatea e mult mai crunta. Nimeni nu se uita la tine daca nu cotizezi la completarea a ceea ce taie guvernul mai ceva ca in carne vie.

-Imi dati si mie un cearsaf curat , ca asta e cel ramas de la pacientul care tocmai a plecat .

-Nu avem , vine raspunsul sec , insensibil deja , enervat si acru. Mai are sa-ti spuna “de ce nu ti-ai adus de acasa”. Pentru ca de acasa trebuie sa-ti aduci tot , absolut tot , daca poti si-o asistenta , e bine s-o aduci si pe ea ca la spital “nu avem”.

S-o iau cronologic . Dupa mai multe amanari a sosit si ziua Z, in sfarsit vom vedea ce e cu nenorocitele alea de tumori , pe care , cu toate ecografiile din ultima jumatate de an , nu le-a vazut nimeni. Cea care le-a vazut era poate prea tanara si entuziasta si-a mai avut si inspiratia sa scrie ca sunt atipice , ca n-a mai vazut asa ceva si ca pur si simplu nu stie ce sunt. Fapt ce le-a dat batai de cap celorlalti care la fel , nu mai vazusera , nu mai auzisera, etc. Noroc ca medicul la care am ajuns e un profesionist.

Doua ore si jumatate a durat investigatia , care s-a transformat in final in operatie ( una dintre ele a fost extirpata ). Doua ore si jumatate de asteptare in care singura persoana de la care am putut obtine niste informatii a fost un brancardier. “aaa, da , stai linistita , e pe masa , la el se lucreaza” . De ce dracu nu ma pot dezbara nici dupa atata amar de vreme sa nu fac comparatii cu ce vezi sau auzi de pe la altii? Ce sala de asteptare pentru familie , vizitatori , bla bla.. Cand exista scarile pe care poti astepta cat doresti ca tot nu vine nimeni sa-ti spuna nimic. “ aaa , cutare , pai s-a terminat operatia de haat.” “Nu se poate acum , dupa ora trei. Nu se poate nici acum , dupa ora patru. Nu se poate , veniti maine.” Si stai ca un tembel si-ti rozi unghiile fara sa stii daca a fost bine sau rau , nici macar daca s-a terminat sau nu.

Exista in schimb aer conditionat ( la reanimare doar) , care merge non stop ( cica asa-i regulamentul ) , nu conteaza ca-ti bate fix in cap si capul iti plesneste de durere si ochii-ti sunt congestionati de curent , degeaba spui “ opriti-l va rog sau dati-l macar mai incet sau puneti-mi ceva sa ma protejeze” , ca tu singur bietul de tine conectat la fel de fel nu poti sa te clintesti , ca raspunsul este invariabil acelasi , sec , insensibil, enervat si acru; “ nu se poate , nu e voie , trebuie sa mearga”. In mod miraculos , se poate si tonul se indulceste daca ai suma potrivita la indemana ( si cum s-o ai daca abia ai iesit din operatie? – ha?!). Daca nu, nu. Astepti mort , copt pana reuseste sa se strecoare “apartinatorul” tau ( contra cost desigur- nimic nu e gratis) si apoi aparatul poate fi oprit , redirectionat, reglat etc , dar atentie , numai pana se schimba tura. Mai departe , trageti concluzia. Si nu te simti bine , esti speriat , nu stii de ce te simti varza , de ce nu poti sa respiri. Nu -ti spune nimeni nimic. Degeaba te doare , stii ca ti-ar trebui niste calmante dar nu-ti spune nimeni ce ( ca de dat n-avem).

Nu apucasem sa ung nicio rotita in sistem.

-Doamna , fiti va rog draguta , sotul meu spune ca nu se simte bine , il doare , veniti putin?

-Pai sigur ca-l doare dar noi calmante n-avem.Trebuie sa cumparati.

-Bine , stiam asta dar spuneti-mi ce sa cumpar.Stiu ca asta e situatia , spitalul nu are , nu comentez dar spuneti-mi ce sa iau si iau.

-Ha , si daca vreti sa comentati , n-aveti decat ca tot aia e.Nu avem si gata.

-Bine , hai sa nu lungim discutia asta inutil , spuneti-mi ce trebuie sa cumpar.

O vedeam cum ma cantareste din priviri si parca asteptam sa-mi spuna ca nu are nici pix si nici hartie sa-mi scrie ce medicamente sa iau. Astepta sa bag mana in buzunar pentru ca ,nu, informatia se plateste si ea.

Nu am facut-o si atunci in sila dupa ce-a cautat nervoasa cinci minute , mi-a trecut trei denumiri pe un colt de hartie jerpelita.

Incomplet desigur , adica fara unitate de masura , fara cantitate.

Eu , proasta si disperata , nu bag de seama , ma trezesc pe la parter ca merg sa iau dar nu stiu cat. Urc din nou cele 4 etaje ( cladire inalta cu etajele cam duble decat normal) , pe jos desigur ca liftul ori nu functioneaza ori nu-l prinzi, cu sufletul la gura , zic:

-Mi-ati spus ce dar nu si cat. Cat trebuie sa cumpar din fiecare?

-HMM… -un zambet de satisfactie rautacioasa se lateste pe fata ei tampa-pai eu stiu? Cat o fi nevoie.

Ma blochez.

-Pai, cat e nevoie ?

-Pai doamna, zice ea , de unde sa stiu eu cat va permiteti? Luati cat puteti .

Belesc la propriu ochii cat cepele , sa nu mai spun ca fierbeam de nervi si-mi venea s-o iau la palme.

-Mai doamna, zic , dati-mi macar un sistem de referinta , spuneti-mi cat trebuie si vad eu daca-mi permit si cat. Fac imprumut daca nu-mi permit.Sau poate-mi permit tot stocul .

-Faceti misto? Zice ea

-Nu fac dar nu stiu cat sa cumpar.

-Pai depinde cate zile va sta in reanimare , o zi , doua , trei… Cine stie? Poate nu se simte bine mai mult timp si atunci … depinde cat va permiteti.

Bate saua sa priceapa iapa . O simt cum trage de timp numai ca sa ma scoata din sarite

Deja nu ma mai pot stapani si ridic tonul ( si am o voce foarte puternica atunci cand ridic tonul, nu tip dar e puternica)

-Spuneti-mi, doamna ,odata cat trebuie sa cumpar acum in prima faza , pana maine poftim ,chiar trebuie sa fac cerere scrisa sa-mi dati un raspuns competent?

-Vai dar de ce strigati la mine? Cum va permiteti sa ridicati tonul aici?Nu e posibil asa ceva.

-Asta spuneam si eu ca nu e posibil sa ma rog juma de ora sa-mi dati o informatie corecta si completa.Eu n-am cum sa ghicesc ce aveti si ce n-aveti in spitalul asta si nici nu stiu ce trebuie si ce nu trebuie facut dupa o operatie. Daca stiam imi aduceam si o asistenta personala ca sa nu va mai deranjez.

Deja riscam sa fiu aruncata afara ca doar de, acolo ea era stapana, eu eram o simpla apartinatoare , la mana(citeste buzunarul) ei.

Cu chiu cu vai dupa bombaneli interminabile mi-a spus

-Cate trei din fiecare.

N-am mai intrebat ce , cutii , flacoane , fiole , ca era deja inutil .

-Si data viitoare sa intrati cu botosi in picioare aici. Ca altfel e interzis.

M-am uitat in jur. Nu era niciun loc de dat cu capul , sa nu mai vorbim de botosi. Trebuiau platiti si aia . Cobor din nou la parter. Zapacita de ganduri gresesc holul si ratez iesirea din fata. Ma dezmeticesc , ma reorintez. Gata.

“La naiba “, cum ar zice unul de pe un post de doi lei. A inceput furtuna , se rupe cerul , vantul sufla sa ma ia pe sus ( si-asa nu-s cine stie ce de rasarita , am vreo 50 de kg) sunt in sandale , fara umbrela , rupta de oboseala. Strang in mana banii si miraculoasa hartie .

Ajung la una din farmaciile de vis-a-vis , uda din cap pana-n talpi , rochia imi atarna ca dracu , apa imi curge din par , ochelarii imi sunt aburiti . A cui farmacie o fi , Dumnezeu stie . Intind hartia tremurand de furie si neputinta.

-Cate doriti?

-Asta am incercat si eu sa aflu. Cate trei din fiecare mi s-a spus.

-Cutii sau ce?

-Va rog sa ma credeti ca nu stiu. A iesit din operatie acum cateva ore. Cum le dati de obicei?

-Ah, trei fiole , trei flacoane ….bla ,bla , bla.

Imi da , platesc jumatea de milion de rigoare , schimb si pentru aerul conditionat si pentru botosi si pentru manopera .

Ma intorc , distribui sumele proportional cu importanta la toate persoanele implicate , infirmiera numai zambet si miere aseaza cearsaful , potriveste aerul conditionat , femeia cu botosi imi da o pereche neatinsa (niste porcarii de plastic de unica folosinta – cine le-o fi importand si p-alea ca doar am stat pe loc si la iesire erau deja rupte) , vine si madam , stapana absoluta , sora DIESEL , cotizez , “vai , nu trebuia sa va deranjati” imi spune cu voce suava dar in care se ascundea un sarcasm destul de prost disimulat. “Ce sa facem , asta e situatia , nu avem nimic aici. “

“Nici suflet” – constat eu in gand

Zambesc stramb , arat ca o miloaga imi inghit lacrimile si tac.

Intre timp primesc si alte informatii utile pentru linistea mea si a lui.

Afara inca ploua.

Mi-e frig , sunt obosita.

Mai stau putin. Macar sa mi se zvante putin rochia. Se pune perfuzia , se injecteaza calmantele , e totul ok. Madalin adoarme.

Se pregateste vizita de seara. La sapte se schimba tura.Ii las bani si pentru schimbul urmator.

Trebuie sa plec si plec.

Maine ce-o mai fi?

Anotimpuri (continuare)

 

Iar vara… ei bine vara e o curtezana , infumurata si lenesa , capricioasa si razbunatoare uneori , cu amieze grele , fierbinti , uscate sau sufocant de umede , apasatoare. Tolanita lasciv in campuri de aur , in asternuturi fosnitoare de ierburi , isi arunca florile din plete tunand si fulgerand. Nu-i trebuie prea mult sa se trezeasca din amorteala pacloasa sa te plesneasca nervoasa cu o pala de vant pentru cine stie ce vini inchipuite. Apoi din nou sa te imbete in parfumuri isi agata cirese-n urechi , atragandu-te voluptoasa in hatisuri de uitare. Dimineti de foc si amurguri sangerii , zile colbuite si aburi tremurand in zare. Albastru spalacit sau hoarde dezlantuite de furtuna. Nopti aride , fara nicio adiere , risipa de stele pe catifeaua in care se inveleste pentru a o lua a doua zi de la capat pana la epuizare. Stapana atotputernica ce poate nimici totul doar cu o incretire de frunte pentru ca apoi sa te mangaie cu spuma unui val.

Nu, categoric nu ma dau in vant nici dupa vara.

Anotimpuri (continuare)

 

Si nu ma dau in vant nici dupa primavara desi ar trebui sa-mi placa. Revenirea la viata , cantecul naturii , bla, bla , bla … Mai ales pentru una care se da drept iubitoare de natura , plante , flori si iar bla , bla , bla…

(ce expresie idioata “bla…”)Adica un fel de “ sapte vorbe-un ban nu fac”

Mereu am considerat-o o copilita zanateca , nazuroasa , aci ploua aci e soare , florile sunt firave ,prea firave si suave , prea suave , prea roz si se trec prea repede. Campurile azi sunt negre maine verzi poimaine albe. Iar cerul , ei da cerul e mult prea limpede , prea crud , lumina solara inca prea rece , uneori straina , scoate la iveala mizerii ascunse peste iarna , uscaturi si putregaiuri , izvoare cristaline pe langa mormane de gunoaie “civilizate”. Numai zapacita asta poate sa puna un splendid ram inflorit langa o mocirla puturoasa. Sau un fir de ghiocel intr-un morman de zapada . Nestatornica precum un ied lovit de streche sarind pe toate patru picioarele , azi inseala bobocii de cais cu un soare firav iar maine le cerne in cap zapada mieilor. Apoi vin ploile , la fel de zarghite , ar tuna dar n-are forta , ar tine-o mai mult dar n-are rabdare. Si la fel ca un copil neastamparat si greu de stapanit ne da dureri de cap si astenii de primavara. Agitatie , zumzait de gaze bete de miresme , carabusi de mai si nopti infrigurate. Ma ravaseste de fiecare data sosirea ei si niciodata nu sunt pregatita pentru a doua zi.Prea multa lumina , prea mult cer , prea mult verde si prea crud. Stapana cea mica ,aparent nestiutoare si care incurca cu buna stiinta toate itele. Nu, sigur nu ma dau in vant dupa primavara.

decoratiuni inedite-frunze din capul de peste

Frunze, antene , petale , aripi de fluture , boboci … minuni din prozaica ciorba de peste. Nu-mi place din cale-afara ciorba de peste. Desi locuiesc la Dunare habar n-am ce sa fac si cum sa curat un peste. Nici mic , nici mare. Asa ca atunci cand e zi de peste , Madalin intra de serviciu la bucatarie. Serviciu complet : curatat , spalat , pregatit. Nici de mancat nu prea ma omor dar intr-o zi pe cand frunzaream o capatana (nici nu stiam prea bine ce se mananca si ce se arunca ) am gasit niste oase interesante.

Unele seamana cu niste frunze

Altele ,le gasiti pe la aripioare , seamana cu niste boboci exotici –. (i-am adaugat la magnolie)

Altele seamana cu niste stamine uriase sau antene de fluture. Va las sa le descoperiti singuri. Preferabil sa fie peste mare. Daca va tenteaza decoratiunile home-made si ideile traznite cautati cu atentie oasele din mancare.

over the rainbow-curcubeul Laurei

Minunat , impresionant, iti taie respiatia curcubeul Laurei. Un arc complet , o punte peste lume , peste timp… Va invit sa va lasati impresiile aici.

Multumesc Laura!

Curcubeul Laurei

cautare

 Speram sa fi uitat poezia asta. Sa fi ramas acolo intr-un ungher , doar o amintire , trista candva , acum doar o amintire si atat…Speram sa nu mai ajung vreodata la aceste versuri dar… acum chiar asa ma simt. Sfasiata de incertitudini , de griji , intre speranta si agonie…

Mi-e sufletul campie fara margini

pe care manji salbateci alearga cu coamele in vant…

Manunchiuri de ciulini , rascoliti de suflul toamnei ,

mi-s gandurile grele…

Ma prind nebuna-n goana lor flamanda…

Alerg si caut…

Caut izvorul la care alta data se adapau cerbii sperantei

si nu gasesc decat pamant framantat de copite…

Alerg si caut…

Si-acolo unde lumina inalta coloane ,

ruine ofilite starnesc ecouri aspre.

Stanci arse de-ntuneric musca sumbru

din soarele pe care-l caut alergand…

Si caii mei salbateci adulmeca-ngroziti

si sfasie-n copite campia mea de fum…

Lumina striga , plange , cu lacrimi de lumina

si caii mei salbateci pasc noapte si noroi

si iar pornesc in goana de coapse unduite

sau rumega-n tacere-ntunericul din noi…

Fuioare-innegurate se torc pe roata sortii

si eu alerg si caut miros de primaveri…

Doar hoardele de frunze , uscate si pribege

au mai ramas din basmul livezilor de ieri…

Si caii mei salbateci se pierd pe drum de luna

-fantasme alungate din haosul ceresc-

si pasii mei tresalta peste campia stinsa

si eu alerg… si caut… si nu ma regasesc…

Anotimpuri

Nu, nu ma dau in vant dupa iarna.

Iarna … cotoroanta batrana si nesuferita sau cruda craiasa a zapezii . Moartea alba dansand in jocul ireal al fulgilor de nea , pictand griuri colorate pe ceruri valatucite de fum. Nopti cu luna plina si stele inghetate strapungand bezna universului. Flori de gheata la geamuri , viscole furibunde ridicand ziduri de omat. Dimineti mohorate sau soare straveziu , ceturi zdrentuite , filigran de chiciura … Amurguri palide , bolnave…Carduri de corbi croncanind a pustiu , copaci cu bratele negre incremenite intr-o ruga stramba , urlete lugubre de caine vagabond si zapezi . Albe sau negre sau gri , pufoase si efemere sau inghetate , scartaitoare sub bocanci sau mocirloase , zoioase … Zile scurte , triste , nopti lungi si mai triste. Pustietate , drumuri pierdute-n troiene cand gerul crunt iti taie respiratia si cauti aproape cu disperare caldura unui vreasc …. Stapana absoluta , cu suflet inghetat…Nu , nu ma dau in vant dupa iarna .

Kimi dupa o vanatoare de papuci

Jucariile favorite, dupa animalutul de plus care a ramas nr. unu, au fost papucii. Cumparasem, de si eu, niste papuci de casa si pentru noi si pentru musafiri, din plus, din pasla, mai mici, mai mari. Ei bine, nu mai exista asa ceva la noi. Distractia cea mai mare era alergatul dupa ei. Alerga pana cadea lat – la propriu- si adormea in cateva clipe. Ba nu, mai intai facea un pipi mic fix pe covorul din sufragerie. Ce training pad, ce scos afara, ce dus la baie … Kimi? Never. Abia acum, dupa 10 luni a prins gustul de tufis si iarba verde pe sub coada.

Si acum tot cu burta in sus doarme cand e rupt de oboseala.

Kimi „cand santea el mic”

Era un scump.

never say never

 

Daca cineva mi-ar fi spus asta vara ca anul asta voi avea nu unul ci doi catei din care unul sa-l tin in casa , as fi zis ( ce-am si zis de altfel) Eu?! Catei ?! Niciodata. Locul cateilor e la tara , la curte macar si in niciun caz in casa. Ce sa fac eu cu un caine de apartament? Sa-mi roada incaltarile si mobila , sa faca pipi pe unde apuca si alte treburi mai murdare? Nu , multumesc , nu mai vreau copii mici cel putin deocamdata. Si pana la nepoti mai e ceva drum de batut. Eu , caine? Niciodata.

Dar… Never say never

Nu pot spune ca nu-mi plac animalele. Nascuta , crescuta si traita la tara , orasenizata doar prin studii dar ramasa taranca in fundul sufletului , am iubit mereu animalele dar asa in felul oamenilor de la tara. Cand eram copil ma jucam cu pisoii nostrii si-ai vecinilor. Mangaiam si sarutam pe boticuri mieii si iezii proaspat fatati si uneori ( foarte rar, as fi pus mana pe vreun catelandru dar mi-era frica sa nu ma muste). Iubeam animalele pentru utilitatea lor mai mult decat pentru devotamentul lor sau ca pe animale de companie. Strambam mereu din nas cand vedeam cate o cucoana batraioara carand cate un motan grasan in cusca ( Buna ziua, ce mai faceti ? – uite s-a imbolnavit asta micu(care miorlaia lugubru) si ma duc cu el la cabinet.) auzi , la cabinet , unui copil de pe strada nu i-ar da cativa leuti pentru o paine dar merge cu cotoiul la “cabinet” Pfui, ce de fumuri… Pisica sa stea sa prinda soareci si cainele sa pazeasca, ce atata … Tati , Dumnezeu sa-l odihneasca , nu suporta pisicile de cand eram eu mica rau , cand pisica noastra de la Robesti era sa rastoarne lampa peste caruciorul meu. Lampa cu gaz , am prins si acele vremuri. Electricitatea era un lux pe care nu si-l permiteau multi (nici azi , daca stau sa ma gandesc mai bine ca mi-au trebuit trei ani sa trag curent la casa). Totusi pe vremea cand stateam la bloc am avut cateva tentative si asta datorita Crinei. Ea era autorul moral.Si eu nu-i puteam refuza nimic. Are un talent fata asta a mea de a obtine tot ce-si doreste , cu o privire , cu un zambet , cu o rugaminte , fie si cu o tacere sugestiva , ca nu poti ramane indiferent. A adus odata acasa ( cred ca era prin clasa a doua) trei pui de maidanez , frumosi , jucausi si tare infometati. Bineinteles ca pana am ajuns eu acasa i-a indopat cu lapte cu paine de stateau sa le plesneasca burtile. Cateii si mai prostanaci au mancat absolut tot de cate ori au fost serviti. Dupa lungi parlamentari – hai mamai , uite ce mici sunt , ai tu inima sa-i lasi noaptea pe strada sa-i manance alti catei , nu au mama , nu are cine sa-i apere, uite nici macar nu fac pipi mult , sunt prea mici….ma rog , tot arsenalul – am cedat ; bine , doar in noaptea asta si maine poate le gasim niste parinti adoptivi. Ma gandeam sa-i opresc totusi unul , sa-l duc la soacra-mea la curte.Zis si facut. S-a jucat cu ei pana n-au mai putut si hai la culcare. Unde tinem cateii ? In baie. Pai ce-a fost chip? Ca dupa vreo ora de scancete si racait la usa au inceput plansetele serioase ( bietii de ei nu se simteau bine) si noaptea s-a transformat in cosmar . Pana dimineata am tot spalat in baie , treaba mica , treaba mare si voma de catel ca erau superghiftuiti. A doua zi , cu ochii rosii de nesomn , i-am luat pe toti trei , i-am pus Crinei in brate si doar atat i-am spus – Dispareti. Si inca o data mi-am zis – eu, caini in casa , niciodata.

Am aflat dupa ce s-a intors acasa ca de fapt fusese fraierita de o colega de clasa care voia sa scape de ei. Si-si gasise bleaga , pe Crina , suflet milostiv , Maica Tereza a animalelor si-a copiilor amarati din cartier. Pentru ca-si dadea toti banii de buzunar pe bombonele pe care le impartea cu larghete tuturor. Cand isi facea ea aparitia , toata copilarimea incepea sa strige , a venit Criiiinaaaa si ne da bomboane. Vai ce mandra se simtea. O certam uneori ca-mi aduna tot maruntisul de prin genti si buzunare pentru asta. Era la gradinita si orice hartie mai mica de 100 pentru ea era maruntis. Ha! Asta era Crina si nici acum nu s-a schimbat . Si-am sa va spun de ce.

Pentru ca toamna trecuta , de ziua ei ( majorat , 18 ani , chef cu colegii la noua casa , fite , ma rog) cand am intrebat-o ce-si doreste a raspuns cu candoarea-i obisnuita :

-Mami , tati nu vrau nimic altceva decat un catel. Da sa fie mic , sa doarma cu mine in pat , sa fie alb si sa ma iubeasca. Te rooog. Daca nu se poate , altceva nu vreau.

-Mai Crina , stai sa vezi , ca nu se poate , ca nu e loc , ca face mizerie

-O sa am eu grija de al , o sa-l invat de mic ce trebuie sa faca , o sa-l hranesc si-o sa-l scot la plimbare, hai , va rooog. Daca nu , alceva nu vreau.

Asta se intampla cam cu vreo luna inainte de ziua ei.

-Ce facem mai tata cu fata asta? Hai mai Cri , nu vrei si tu o bijuterie , haine , farduri , excursie , ceva , altceva decat un caine?

-Nu si nu , nimic altceva. Imi luati?

-Mai vedem…

Apoi venea pe la fiecare,

-Stii ,am citit pe net ca daca vrei sa ti se indeplineasca o dorinta trebuie s-o vizualizezi , s-o traiesti ca si cum ar fi deja implinita.

-Da? Interesant ,ziceam eu cu juma’ de gura , neatenta.
-Uite, asta e catelul meu , e un bichon maltez , are doar o luna si-l cheama Kimi.

Si mangaia de zor un catel imaginar.

-Nu-i asa ca e scumpic? Uite , pune si tu mana pe el. Vezi ce pufos este?

-Crina , parca ai avea doi ani , mama .

-Hai mai mama , hai mai tati , asta vreau de ziua mea.

Si uite-asa ne-a terorizat zi de zi cu vizualizarea excesiva a dorintei ei ca pana la urma …

Am cedat din nou. Dar i-am facut figura si noi. Pentru ca pana in ultima clipa am zis nu. Desi catelul era deja la Madalina l-a Bucuresti de o saptamana. Ba o mai si sicanam uneori

-Cum mai stai cu vizualizarea Cri? Vezi , mai incearca tu dar eu iti spun foarte clar. Nu catel in casa. Uite , luam unul de curte , sa stea afara.

-Da eu vreau sa doarma cu mine in pat.

-In pat ? Niciodata.

Si-a venit ziua cea mare. Ziua Crinei. Felicitari , urari de bine , a sunat-o mamaie , tataie , matusa si alte rubedenii , a venit si Madi de la Bucuresti… Crina s-a uitat absent la fiecare, a raspuns aproape monosilabic si s-a intors la Family Guy, aproape plangand. Era absorbita de serialul ala tembel ( nu stiu de ce nu-l pot suferi) si atunci a aparut el. Era mic si speriat , un ghemotoc de blana alba , chinuindu-se sa iasa dintr-un fes. Aveam cativa prieteni in vizita , cu copii mici mici. -Uite , a strigat unul.

Crina nu i-a acordat nicio atentie. L-am scos din fes si l-am impins usurel spre ea. A intors capul , s-a uitat fara chef , s-a intors la calculator si din nou la catel. Si -a ramas muta, tremurand de emotie. N-am vazut in viata mea mai multa bucurie pe fata ei ca atunci. Si iata-l pe Kimi cand “santea el mic” si prostanac. Mic precum o jucarie de plus si cu doua margele de ochi albastri ca cerul. Cei mai frumosi ochi din lume la un catel , iar el a devenit cel mai mic bebic al familiei.

Si inca o data spun “never say never” Acum doarme cu mine in pat , cand l-a muscat o capusa nenorocita am fost disperata si-am chemat veterinarul noaptea , il pup toata ziua , il scot afara la joaca , ma tavalesc pe jos ca un copil , ii cumpar cea mai desteapta mancare de catei , i-am luat jucarii , ii spal scutecele pentru ca tot in casa face. Mi-a rontait toti papucii , mi-a zgariat usa de la baie , l-am invata sa nu-i mai fie frica de scari , ii fac baie cand se baga in noroaie , l-am invatat sa stea cuminte pe scaunul din fata al masinii ( ii place sa se uite pe geam si sa-i fluture urechile) si n-a ramas coltisor din toata casa sa nu fie marcat de el. E stapanul absolut si nu da doi bani pe comenzile noastre. Vine cand are chef , doarme unde are chef , ne roade de coate cand stam la masa ( adica el trebuie sa manance odata cu noi), se enerveaza cand il necajim. Pe de alta parte ne iubeste neconditionat , sare ca o mingiuca de ping-pong cand venim acasa , pune boticul si scanceste incetiosr ca un bebelus cand plecam de acasa , ne alinta cand suntem suparati , maraie cand aude noapte vreun zgomot , un marait usurel , mai mult un pufnit si doar daca e grav latra ca sa ne trezeasca , alunga toate javritele de pe strada care s-ar apropia de terenul lui. Si rade , rade ca un tantalau cu gura pana la urechi , stie ca ne place si ne binedispune , face ture periculoase din sufragerie in bucatarie , ia curba pe doua labe ,are cel mai bun loc pe canapea , se tine dupa noi ca un milog indiferent ca trebuie sa faca 1000 de pasi pentru asta, e un smecher de nu-i adevarat si…de-ar fi sa i se intample ceva am fi devastati cu totii. Ce mai , face parte din familie. Acum are 10 luni.

Si ce spuneam ? Never say never.

Si ca sa completam tabloul i-am luat si un fratior , pe Rex , un ciobanesc german (tatal ciobanesc pur si mama corcitura cu hasky) mai mic de varsta ( acum are 8 luni) dar de 10 ori mai mare. La fel de nebun si la fel de prostanac. Atat ca p-asta nu-l mai putem struni asa de usor ca pe Kimi. L-am adus de la fratele meu prin martie , era destul de maricut dar nu mai fusese cu masina niciodata si era teribil de speriat. A plans tot drumul de la Berca la Giurgiu de dorul alor lui, i-a fost rau , L-am tinut de frunte ca pe aia mici si el nu s-a dezlipit de piciorul meu. Ma imbratisa cu labele strans ,strans si scancea ca un bebic. La fel face si acum cand ma apropii de el. Eu sunt mama lui. Se ridica in doua labe si ma prinde de mijloc si incearca sa ma linga pe fata. Bag mana in gura lui fara teama pentru ca niciodata nu a strans decat asa usurel , tatoneaza parca sa nu ma raneasca. Il tinem legat dar … ati vazut ce mi-a facut pe terasa. Nu l-am batut , ca n-avea saracul nicio vina , mai ales ca nu mi-a stricat gradina . Dar trebuie sa ne gandim serios sa-i facem un padoc ,ceva sa se miste liber ,ca la plimbare n-am cum sa-l scot. Nu l-am dus la dresaj si nu stiu ce s-ar putea intampla daca se enerveaza.Nu l-as putea tine in frau. E un caine rau ,e un caine de paza adevarat. Nu intra nimeni in curte fara sa stie el. Are el o privire inteligenta dar e neastamparat , e “mic” si el , de! Are un stil caraghios de a alerga , nu stiu cum isi arunca laboantele alea uriase , ca-ti vine sa razi de fiecare data.E foarte puternic , rupe lantul , cara si cusca dupa el la o adica . Mi-a mancat un pui de liliac , o tufa de gard viu , a sapat transee pe langa alee si-i place sa stea in ploaie.Si-i mai place sa se harjoneasca cu Kimi. Ma bucura asta dar nu prea-i las pentru ca e tare balos cand se joaca si Kimi trebuie sa intre automat la baie. Nu-i place lantul (cui ii place?) si ultima data mi-a luat o ora sa-l leg la loc. Sper sa tina mai mult de data asta. Ei da , asta e povestea cateilor mei.

Totul e bine cand se termina cu bine

se spune ca un necaz nu vine niciodata singur ci in serie de cate trei.

planuita plecare la Bucuresti de sambata dimineata s-a sfarsit in Giurgiu la sectia de urgente. Dupa o noapte aproape nedormita , m-am trezit a doua zi buimaca la telefonul care suna in disperare. Abia reuseam sa tin ochii deschisi. Era mama(soacra). Daiana , nu te speria dar nu stiu ce sa ma fac cu tata. ii este rau de azinoapte si nu ma mai inteleg cu el. Urasc telefoanele. Ametita m-am dat jos din pat , am incercat sa spun ceva dar n-am reusit mare lucru pentru ca doar asta imi lipsea. Mi-am facut o cafea pe care n-am baut-o si-am plecat la ei. Intr-adevar ii era rau , am recunoscut simptomele , o criza de ficat nenorocita ( stiu pentru ca Madalin a fost operat si pentru calculi biliari acum vreo 12 ani – apropos de ce nu am incredere in medici , ani de zile s-a tratat pentru stomac , gastrita , bulbita , ulcer cand el de fapt avea pietre la fiere si era sa dea in septicemie dupa o internare de o luna pentru hepatita chipurile). Doamne in ce tara traim… Asa ca n-am mai stat la povesti (de cand , de ce , ce-ai luat ,etc) si-am plecat la urgente direct. Asa s-a dus mai mult de juma de zi. Deci Bucurestiul l-am vazut abia spre seara. Aveam de gand sa ma intorc tot atunci dar fetele au insistat sa raman peste noapte. A plouat de a rupt. La Bucuresti ; la Giurgiu mai putin.

A doua zi din nou telefonul , Era Madalin. ” Vezi ca m-a sunat vecinul , a scapat  Rex ( un ciobanesc de 8 luni) si ne-a facut gradina praf. Va dati seama ce-am simtit. M-am invinovatit ca n-am plecat acasa cu-o seara inainte , ca nu l-am legat mai bine , cate si mai cate nu mi-am zis in minte. M-am dus la el la spital , am luat masina (bineinteles ca pana acolo m-a mai prins o ploaie care m-a facut ciuciulete la propriu) Imi imaginam deja rosiile tavalite , florile rupte si ma gandeam ca la anul pun iarba ca aia n-are ce pati in afara de musuroaie de cartita. 🙂

Rad eu rad dar azidimineata eram suparata rau. Ma tot gandeam cum sa-l prind ( e mare cat mine si daca se ridica in doua labe ma darama) , cum sa-l leg ( a mai plecat odata cu lantul taras si cu lemnul de care era legat – dar atunci gradina era mai goala ), ma gandeam ca dupa ploaie o sa ma umple de namol ca-i place sa se mocirleasca precum un purcel apoi sare si ma prinde in brate cu laboantele lui uriase. Ca sa vedeti si voi ce vecini panicarzi am. Bietul catel era pe terasa din fata ( fara lemn taras doar cu lantul rupt) . Gradina , neatinsa . Deja restul nici nu mai conta. Rasturnase un ghiveci fara planta , doar cu pamant , adunase toate incaltarile de pe la usi , a rontait o singura gheata si desigur a carat o gramada de noroi , insa doar atat. Pagube minore , reparabile toate. Adica nu , mint! Mi-a rarit porumbul de langa gard , din trei fire la cuib cate lasasem eu a rupt cate unul si-au ramas doua , iar la trei fire de rosii puse mai tarziu ( si fie vorba intre noi nu prea mai aveau sanse sa scape de uscaciune de mana ) s-o fi gandit ca nu e cazul sa mai ocupe locul degeaba si le-a retezat ( daca n-o facea el , sigur o faceam eu ca deja le pusesem gand rau). Deci e un caine inteligent chiar daca e ca smintit cateodata. Asa ca totul s-a rezolvat intr-o ora de balaceala cu furtunul pe terasa. De florile din ghivece ( care erau in carantina dupa gerurile de asta iarna) nici nu s-a atins. Bine ca a fost doar atat. Tata e bine , Madalin e mai bine , eu incep sa fiu bine. Poate Murphy s-a inselat … Ar fi cazul ca si binele sa respecte aceeasi regula , nu?!..

Această prezentare necesită JavaScript.

singuratate

 

12 fara un sfert. Singura in bucataria goala , doar televizorul de dincolo merge singur asa cum stie el , pe un canal aiurea , cred ca AXN sau Hallmark . Nu ca ar fi prima data dar e prima data cand sunt singura in casa asta. Fetele sunt plecate , Madalin e la spital. Si ma bucur sa-l stiu mai bine si ma cutremur de singuratate. M-am mai dezmortit putin postand pe diverse blog-uri care-mi plac. Speram ca si al meu sa placa dar nu am prea multi vizitatori. Poate nu-i destul de interesant. Oricum , am intrat in marea lor comunitate si ma bucur cand ma regasesc in comentariile sau postarile celorlalti. Asta totusi inseamna ca nu sunt chiar singura.

Imi umbla ganduri triste prin cap.Si ma chinui sa le alung. Am fost afara mai devreme , am jumulit niste buruieni , am curatat cateva rosii , am cules cateva flori , am dat la caine si cam atat. Ma simt fara rost. Cred ca singura as muri intr-un timp extrem de scurt. Acum o inteleg pe mami (Dumnezeu s-o odihneasca) cand spunea ca fara tati nu poate trai. Drept pentru care dupa fix doi ani de la disparitia lui ( niste medici nepasatori sau nestiutori si o banala pneumonie dusa pe picioare degenerand intr-un cancer pulmonar extrem de agresiv), a venit la mine , parca sa-si ia adio , i-am dat fetele in vacanta si la cateva zile , in Vinerea Mare s-a stins si ea. Imi povestea ca l-a tot visat pe tati care-i spunea ca anul ala nu mai voia sa faca Pastele fara ea. Si ea l-a ascultat.

S-au dus tineri. Nedrept de tineri. Aveau amandoi aceeasi varsta cand au murit. 58 de ani. N-au apucat sa-mi vada fetele mari , n-au apucat sa-mi vada casa , n-au apucat mai nimic. Au muncit toata viata si cand sa se bucure de liniste , de casa lor , de viata lor si-a noastra , s-au dus. Si-mi amintesc si acum discutia avuta cu mami inainte sa plece. Urmaream la vremea aceea o telenovela . Nu sunt o impatimita a lor dar unele ma inspirau ( haine , case , gradini , atitudini ; e drept in ultimii ani n-am mai gasit niciuna sa ma atraga) Clona se numea filmul respectiv. SF-ul sa fie de vina? Si ea ma intreba

–Oare dupa moarte mai exista ceva sau pur si simplu pierim si gata? Se termina totul?

Iar eu am luat intrebarea in gluma si i-am raspuns.

–Nu fii asa mai mama , doar n-ai de gand sa ma lasi si tu! Oricum , daca e sa fie ceva , da-mi si mie un beep si-o sa stiu.

Apoi am ras si-apoi am plans amandoua de dor si a doua zi a plecat. Nu era prima data cand pleca de la mine dar parca am simtit ca e ultima oara. Nu-mi venea sa-i dau drumul din imbratisare si tot drumul pana la autogara i-am repetat “sa ma astepti ,mamile ca vin curand acasa” Mi-a raspuns “ Bine mamile , te astept. Am multe sa-ti spun” In aceeasi zi povesteam despre ea la birou si-am zis la un moment dat “mama mea , Dumnezeu s-o ierte “ Apoi mi-am dat o palma peste gura “ Doamne ce tampita sunt , cum sa zic asa ceva , mama mea traieste.”A venit seara. Am vorbit cu ea la telefon apoi tarziu in noapte m-au sunat fetele speriate (Madalina era in clasa a opta) “Mamaie nu se simte bine , o doare rau capul.” Erau singure , au chemat ambulanta , am sunat si eu de la Giurgiu pentru ca ele erau prea mici ca sa le creada cineva.A trebuit sa duc munca de lamurire ca nu e o gluma proasta. Degeaba … A murit , un atac cerebral. Agonia a durat exact doua ore timp in care Ambulanta a ajuns de la Buzau la Berca (un drum de 20 de minute). In mod normal cam trei ore dureaza un drum de la Giurgiu la Berca. Dar asta e sistemul nostru sanitar , de doi bani.Oricum, au ajuns prea tarziu.

Ea nu m-a mai asteptat… S-a dus sa faca Pastele cu tati dupa ce toata ziua pregatise cozonaci , pasca si drob. Dar s-a tinut de cuvant. Dupa inmormantare , multe nopti n-am putut dormi. Ma gandeam ca daca as fi fost alaturi de ea poate puteam s-o salvez. Intr-una din nopti m-am ridicat din pat – nu mai puteam sta , nu puteam dormi , m-am dus la bucatarie sa fumez o tigara. Aveam la vremea aceea un telefon mobil si telefonul fix. Numarul de la fix era introdus in mobil ca ACASA. Era cred ca trei noaptea , fumam si plangeam. Si deodata in linistea noptii a sunat mobilul. Am incremenit. Cine putea fi la ora aia. Lucram la o firma in Zona libera si ma ocupam de partea de transporturi. Aveam camioane care plecau in strainatate dupa marfa , eu le gaseam curse pentru plecare , ma ocupam de acte , de trasee , mai ramanea cate un sofer prin cate o vama … Mi-am zis , nu se poate , la ora asta nu m-au sunat niciodata. Nu mai puteau astepta pana dimineata? Tremuram totusi , pentru ca telefonul suna continuu. Mobilul era langa fix. Si suna , suna … L-am luat in mana si-am apucat sa vad apelantul. Era ACASA. Adica fixul meu , ma suna pe mobil cu mine langa ele. Si-apoi s-a oprit brusc. Si n-am mai avut nicio indoiala. Era beep-ul de la mami. Si cumva , m-am simtit usurata …

De atunci nu mai suport spitalele , de-atunci am o aversiune ascunsa fata de medici.De-atunci nu mai pot sa plang. E doar un geamat mut plansul meu. Ca in cosmaruri , cand ai vrea sa strigi sa urli si nu poti. Si tot de-atunci nu mai am nici sarbatori. Aveau nume de sfinti Nicolae si Maria. De atunci sf. Nicolae nu-mi aduce decat lacrimi , Craciunul e o zi ca oricare alta , sf. Maria la fel. Pe tata l-am inmormantat pe 1 Martie , Ziua Mamei e o zi trista iar Pastele (indiferent de data la care cade) nu inseamna decat moarte. Mi-e dor de ei. Un dor care ma doare , ma sfasie. Au fost niste parinti minunati , avangardisti , extrem de intelegatori si moderni chiar daca nu erau scoliti la scoli inalte. La noi n-a existat eternul conflict intre generatii. Cand m-au avut pe mine erau aproape copii. Aveau 19 si 21 de ani. Si se iubeau si m-au iubit. Am crescut in dragoste.

Datorita tatei mi-a placut matematica , datorita mamei am facut liceul de informatica ( erau doar trei in toata tara). Imi spunea , o sa vina o vreme cand toti vor avea nevoie de informatica. A venit acea vreme. De la tata am invatat sa manuiesc (atat cat pot, fara sa depind de vreun mester) bormasina , surubelnita si-mi place sa mesteresc. De la mama am invatat sa cant ( desi de atunci nu mai pot s-o fac), am invatat broderia , am invatat sa pretuiesc poezia si frumosul. De la tata am invatat sa nu-i judec pe altii , de la mama am invatat sa-i judec corect. De la tata am invatat sa nu mint , de la mama am invatat sa nu ranesc cu vorbe. Vorba nu poti s-o iei inapoi. Daca nu stii ce sa spui , decat sa doara vorba ta , mai bine taci.

Imi lipsesc enorm. Si-atat… Bucurati-va de parinti cei care-i mai aveti , amintiti-va de ei cu drag si pretuiti-i, cei care i-ati pierdut. Iubiti-i oricum si multumiti-le ca au existat si ca existati.

decoratiuni inedite – boboc de magnolie

 

V-ati fi imaginat vreodata cata frumusete se ascunde intr-un cap de porc???!!!!

Veti spune probabil ca am luat-o razna .

Dar , stai! ( vorba reclamelor) . Sa va povestesc!

Acum mai multi ani , inainte de Craciun , fierbeam prima mea piftie. Cap de porc printre altele. Alegeam de zor oasele pana cand mi-a cazut in mana o minunatie. Un os ciudat care semana perfect cu un boboc de magnolie pe un ram mai cioturos. Era perfect curat , degresat , fara zgarciuri , de un alb ca fildesul. Va imaginati ca abia am terminat piftia si m-am apucat de pictat. Lavabila amestecata cu acuarelele Crinei (fetita mea cea mica) si iata ce-a iesit.

Această prezentare necesită JavaScript.

De atunci , de fiecare data caut superbul boboc de magnolie in urata capatana de porc. Si-am adunat ceva.

uitasem gustarea !

flori pentru voi

Pana acum nu m-am indurat sa rup flori din gradina. Erau putine inflorite si abia asteptam sa vad aleea plina. Acum va ofer primul buchet voua . Sanatate!

Revin cu decoratiunile putin mai tarziu.