oare v-am spus ca sunt impatimita SF? Dar daca stau bine sa ma gandesc eu sunt impatimita de orice. Daca „mi se pune pata” inseamna ca sunt impatimita, nu? Cu toate astea niciodata nu mi-a trecut prin cap ca as putea ajunge sa traiesc astfel de vremuri. Am citit atatea carti, atatea nuvele, atatea „almanahe” – cum ar zice primarul care nu mai este- fantasmagorii despre virusi ucigasi, ploi toxice, dezastre naturale si oameni plecati sa-si caute pamanturi noi in cosmos dar de fiecare data le-am luat doar asa – literatura SF si nimic mai mult. Never say never. Am ajuns s-o traiesc si pe asta. Inca sunt debusolata, inca nu pot sa cred ca se intampla chiar acum. Iata a trecut aproape un an si inca suntem in plina pandemie. Vaccinul abia a aparut. Polemici aprinse, masca pe figura, statistici ingrijoratoare, stare de alerta, de urgenta, de ce-o mai fi… Si colac peste pupaza, alta scena desprinsa dintr-un alt SF, tot prost bineinteles, razmerita de la Capitoliu.
Later edit:
Se pare ca a mai trecut un an de cand am inceput acest post. Intre timp a venit valul 2, valul 3 si acum suntem in plin val 4 spre 5. Se anunta criza energetica, o criza alimentara de proportii, criza guvernamentala, „crizele” prezidentiale, criza economica, cea climatica, criza medicala, pandemica, inca o criza peste criza, peste criza. Traim vremuri tulburi iar noi suntem o specie bolnava. Nu doar fizic bolnava ci si psihic. Societatea nu mai are valori si nici valoare. Morala e ceva desuet, principiile nu mai exista de mult. Si bolovanul, la inceput un bulgar de zapada, creste alarmant si se rostogoleste din ce in ce mai repede strivind lumea noastra asa cum o stiam noi. Noi cei mai vechi pentru ca cei de acum nu au termen de comparatie, pentru ei asta e normalitatea. Si daca imaginatia noastra bolnava a prevazut tot ce s-a intamplat ma intreb cu groaza ce va urma. Desertificarea planetei, iarna planetara, epuizarea resurselor, asteroidul urias, invazia de extraterestrii sau extinctia – nu neaparat in acesta ordine. Simt ca planeta nu ne mai vrea si incepe sa se scuture de noi ca un animal de purici. Planeta se trateaza in timp ce noi ne imbolnavim. Normal, ea e mai importanta in ecuatia Universului decat existenta sau nonexistenta noastra. Pentru ca n-am stiut sau n-am vrut sa tinem cont ca nevoile ei sunt si ale noastre dar ea e mai puternica decat noi.
later later edit: a venit si urmarea: criza energetica si razboiul sau invers. Una scuza pentru cealalta.
![IMAG0425_BURST002_COVER[1]](https://irenadaiana.files.wordpress.com/2017/11/imag0425_burst002_cover1.jpg)
![IMAG0005[1]](https://irenadaiana.files.wordpress.com/2017/05/imag00051.jpg)
![IMAG0006[1]](https://irenadaiana.files.wordpress.com/2017/05/imag00061.jpg)
![IMAG0004[1]](https://irenadaiana.files.wordpress.com/2017/05/imag00041.jpg)
Cu nepretuitul ajutor al Madalinei la plantat si al lui Adi la montat plasele antipisici. Ca la impresionantul lor numar era imperios necesar sa blindam solarul cu asa ceva. Nu stiti cine-i Adi? Asa e , n-am zis nimic despre un eveniment important care a avut loc vara trecuta. Dar voi recupera curand cu o postare serioasa pe tema asta. Revenind la solar probabil va fi ultimul an in varianta actuala. Deja lemnul a putrezit pe alocuri , folia s-a rascopt si am tot peticit-o , sarmele au ruginit si le-am tot innadit. Gata , ultimul an. La anu’ facem unul pe teava si cu macara. Asa de moft. Cu greu am dezburuienat gradina. Slabe sperante sa tina prea mult cu atata apa. Asta-i an de taratoare d’aia cu floricele albastre si inca una „al carei nume nu poate fi rostit” ca n-as vrea sa jignesc nationalitatile conlocuitoare. Oh , uitam cucuta. Minunata cucuta pestilential mirositoare care mi-a impanzit tot locul mai ceva ca domnul pir.Tot intre doua ploi am reusit sa finalizam un proiect amanat de multi ani – tot ce-i provizoriu tinde sa devina definitiv – si anume Gardul din spatele casei. 
Dezolant , nu?
Parca-i totusi altceva. Ne-a mancat finantele pe vreo trei concedii dar zona aia de gradina are deja alt aspect mult mai ingrijit. Si fiindca tot veni vorba , intre mai multe ploi de data asta , am schimbat oaresce stalpi prin vie ca asa le vine randul la toate odata. N-am mai pus tevi ca erau prea scumpe , nici spalieri ca s-au furat deja toti , am luat niste trunchiuri de salcam de toata frumusetea , tratati cu flacara si ulei ars si ingropati cu ajutorul minunatei scule ce se cheama burghiu de pamant , achizitionat fara regrete de la Dedeman (pentru cei interesati , e ideal pentru sapat gropi de diametru rezonabil de mic – adica mai mic decat o cazma – numai bun si pentru plantat pomi).
Si uite-asa din ploaie-n ploaie am ajuns la Sf. Gheorghe cand am aniversat noua ani de la 
(haha , astea-s naturistele, nu urzicile) am legat niste trandafiri , ma rog , maruntisuri. Si iar a plouat. Mai bine ca a fost asa ca de Florii ma mancau palmele si m-am tot plimbat intre doua averse sa vad care-i stadiul general. Era bine. Rosiile n-au simtit transplantul , ziceai ca acolo au fost semanate , tufele de gutui japonez din care am incercat o delimitare in fundul gradinii desi cu florile uscate si cam jerpeliti incet incet scot frunze noi , gardul viu minune e mai minune ca niciodata si trebuie sa ne gandim serios la o masina de tuns mai performanta – cea pe care o avem nu merge decat la tufe mici iar asta e deja urias. Si iar ploua. Aseara speram ca se mai imbuneaza cerul si am prins o pauza. Luasem niste rasad de telina si busuioc pe care le-am plantat printre rosiile de afara. Am semanat loboda rosie la naturiste si marar pe langa ceapa. Si n-am terminat bine ca iar a inceput ploaia. La fix pentru peticele de gazon chelit pe care le-a tratat Madalin cu un sac de samanta. Om vedea ce-o iesi , iarba sau patlagina. Ca si an de patlagina a fost asta . Nu mai tusim vreo doi ani la cata a rasarit. Si gata. Astept cu interes sa infloreasca irisii.
Daiana's Blog 